O nouă sursă de apă pentru Căminul Suseni

629

Centrul de Îngrijire și Asistență Suseni va beneficia de o sursă alternativă de apă, pentru a nu mai depinde de rețeaua publică din comuna Runcu. Consilierii județeni vor aproba în ședința de vineri indicatorii tehnico-economici pentru această investiție care se ridică la puțin peste 220.000 de lei.
Complexul Suseni este format din Centrul de recuperare și reabilitare pentru persoane adulte cu handicap grav, cu o capacitate de 25 locuri, şi Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane cu abilităţi medii, cu o capacitate de 65 locuri. „În prezent, în cadrul complexului își desfășoară activitatea un număr de 78 de salariați, zilnic înregistrându-se un număr mediu de 20 de vizitatori, fapt pentru care se consideră că sistemul de alimentare cu apă trebuie să asigure deservirea unui număr aproximativ de 210 persoane, precum și desfășurarea activităților conexe (spălătorie, spații verzi, rezervă în caz de incendiu etc.)”, se arată în referatul Consiliului Județean Gorj.
Investiția este necesară și pentru că în perioadele de secetă prelungită, înregistrate frecvent în ultimii ani, sistemul centralizat de alimentare cu apă al comunei Runcu nu asigură debitul necesar desfășurării activităților în cadrul complexului.
În urmă cu mai bine de doi ani, Direcția de Sănătate Publică Gorj a depistat sute de bacterii în apa care curgea la robinete în Căminul de bătrâni de la Suseni. Centrul folosea la vremea respectivă o reţea proprie de apă, ce a aparţinut în trecut fostei fabrici de ciment din localitate. Apa nu a fost tratată niciodată, nefiind potabilă.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here