O nouă strigare pentru biletele de tratament disponibile la CJP Gorj

957

Pentru seria curentă, Casa Județeană de Pensii (CJP) Gorj mai are disponibile 28 de bilete de tratament în trei stațiuni balneoclimaterice din țară. Aceste bilete nu sunt revendicate și se află la dispoziția doritorilor.

Casa Județeană de Pensii Gorj are disponibile, pentru seria nr.4/2024 cu data de intrare în perioada 7–9 aprilie 2024, bilete de tratament balnear în următoarele stațiuni: patru la Amara, cinci la Moneasa și 19 în stațiunea Bala. Biletele pot fi eliberate persoanelor interesate, indiferent dacă au depus sau nu cerere, până în momentul începerii sejurului.
Biletele de tratament balnear se eliberează beneficiarilor numai după legitimarea acestora, acestea fiind eliberate doar personal, titularului sau unei alte persoane, desemnate de către titular prin procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear.
În acest an, în unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice va fi asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, cu o durată de 16 zile. La acestea se adaugă aproximativ 75.300 de bilete de tratament balnear contractate cu alte unități de profil, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, față de 59.580 de bilete de tratament în 2023. Pot solicita bilete de tratament balnear pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum și persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.