Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu organizează în zilele de 4 şi 5 septembrie a treia sesiune de admitere. Astfel, în prima zi a examenului va avea loc vizita medicală, probele de aptitudini la muzică şi dicţie cât şi proba practică pentru testarea aptitudinilor, iar în ultima zi a sesiunii se va desfăşura proba scrisă de verificare a cunoştinţelor religioase.
Potrivit profesorului Gheorghe Benegui, directorul instituţiei, absolvenţii de gimnaziu se pot înscrie pentru acest examen în perioada 1- 3 septembrie. Pe 6 septembrie vor fi afişate rezultatele. „La Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” sunt vacante la acest moment două locuri la secţia de Teologie Pastorală şi cinci la secţia Patrimoniu Cultural. La examenele care deja s-au desfăşurat a fost o concurenţă strânsă, mediile obţinute de către candidaţi au fost destul de mari. Le urăm succes celor care doresc să devină elevii noştri, pentru a se forma într-un cadru educaţional în care se îmbină valorile moral creştine cu educaţia şi performanţa”, a afirmat profesorul Gheorghe Benegui, directorul Liceului Teologic din Târgu Jiu. Prima sesiune de admitere s-a desfăşurat în perioada mai – iunie, iar a doua în luna iulie. Dosarul de înscriere trebuie să conţină certificat de botez de la preotul paroh, adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, fişă de înscriere în original eliberată de unitatea de învăţământ gimnazial, recomandare de la consiliul parohial, binecuvântare din partea Mitropoliei Olteniei, care se obţine la Liceul Teologic, foaia matricolă pentru clasele I-VIII, copie de pe certificatul de naştere şi copie de pe buletin.
C.P.