O nouă provocare pentru bibliotecile publice din Gorj

1130

Bibliotecile publice din județul Gorj se află față în față cu o nouă provocare: o abordare inovativă în configurarea serviciilor pentru comunitate și a bazei logistice a bibliotecii. Această nouă provocare a apărut ca parte a unui proiect a Educab International.

Proiectul presupune traducerea în activități specifice ale bibliotecii, care pot fi curatoriate sau/și găzduite de bibliotecile publice, a 78 de indicatori și indici prin care se măsoară starea democrației dintr-o comunitate, un teritoriu, o țară. Conceptul va fi testat în opt biblioteci publice din Gorj. ,,Am demarat de curând unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte ale Educab International, și anume traducerea în activități specifice ale bibliotecii, care pot fi curatoriate sau/și găzduite de bibliotecile publice, a 78 de indicatori și indici prin care se măsoară starea democrației dintr-o comunitate, un teritoriu, o țară. La bază se află o idee care a contribuit decisiv la schițarea și demararea conceptului EduCaB în 2013 și pe care am transformat-o în plan de cercetare începând cu anul 2017, când prin colaborarea cu Kettering Foundation, un institut de cercetare pe democrație din SUA, am început să ne uităm mai în detaliu la a surprinde potențialul bibliotecilor atât ca ‘Agore’ în miniatură, cât și locuri care pot promova activ practici și comportamente democratice în comunități mici și mijlocii. Până acum avem gata trei capitole de carte, o matrice de lucru dinamică care crește în conținut prin întâlniri cu diverși actori comunitari și o primă testare teoretică a conceptului în opt biblioteci publice din Județul Gorj, via Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj: Crușeț, Vladimir, Țânțăreni, Logrești, Bălești, Motru, Bărbătești și Țicleni. Plus că avem o echipă incredibil de faină. Plus că suntem cam bucuroși de cum creștem împreună și de potențialul practic și simbolic al acestei noi forme de a vedea democrația, prin a o traduce în manifestări cotidiene, la care se poate raporta oricine”, au anunțat reprezentanții Romania Educab, într-o postare pe o rețea de socializare. România Educab este o platformă națională, inter-instituțională, inter-disciplinară lansată în 2015, cu scopul de a crește capacitatea bibliotecilor publice de a răspunde nevoilor locale, catalizând resurse educaționale pentru activarea unor mecanisme de dezvoltare durabile în comunități.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here