O nouă minivacanță!

1465

Potrivit Codului muncii, românii ar putea avea parte de o nouă minivacanță de 2 zile, pentru că pe data de 30 noiembrie se sărbătorește Sfântul Andrei și pe data de 1 decembrie se sărbătorește Ziua Națională a României. Ambele pică în timpul săptămânii, anunță Bugetul.ro.

Salariații care lucrează în zilele de sărbători legale trebuie compensați de angajatori, altfel aceștia din urmă riscă sancționarea.

Zilele libere care urmează în 2021 sunt:

30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – marți;

1 decembrie (Ziua Națională a României) – miercuri;

25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun) – sâmbătă și duminică.

Potrivit legislației în vigoare, angajații au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajații au dreptul la un spor salarial de cel puțin 100% din salariul de bază.

Angajatorii care nu acordă salariaților timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here