Luni, 4 iulie 2016, de la ora 17.00, la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va avea loc vernisajul expoziției de pictură și grafică “Structuri și simboluri”, semnată de Oana-Eleonora Piscureanu. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Târgu-Jiu și Centrul Național pentru Informare și Promovare Turistică “Constantin Brâncuși”, în parteneriat cu Muzeul Județean Gorj “Alexandru Ștefulescu”.
Oana-Eleonora Piscureanu s-a născut și locuiește în Târgu-Jiu. Este licenţiată în Managementul Firmei, absolventă de Masterat în Bănci şi Asigurări. Aceasta lucrează ca economist în domeniul privat. Pe lângă asta, începând cu anul școlar 2015-2016, este coordonator Pictură la Școala Populară de Artă, secția centrală de arte plastice din Târgu-Jiu, alături chiar de dascălul ce, așa cum spune ea, i-a îndrumat pașii atâția ani în ale artei, Loreta Nicolcea. “Pentru mine, este o mare onoare și un sprijin tare frumos, ca la început de drum în această nouă etapă, să-mi fie alături dascălul meu formator. În timpul facultăţii, am urmat în paralel şi cursurile de Pictură, în cadrul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu. După absolvirea facultăţii şi totodată a cursurilor de pictură, viaţa m-a purtat pe căi paralele cu marea mea pasiune pentru artă. Însă, după o pauză de mai mulţi ani (vreo 8), am simţit nevoia de a umple golul din suflet creat de dorul de culoare; mi-am regăsit drumul şi … m-am reîntors la şcoală, deci la artă. De această dată a fost la Grafică, fiind îndrumată de acelaşi minunat dascăl, d-na Loreta Nicolcea, cea care m-a vegheat şi în urmă cu mulţi ani, în domeniul Picturii. În 2014 am absolvit şi cursul de Grafică, iar în prezent am încheiat cel de-al II-lea an de perfecţionare Grafică, bineînţeles, tot în cadrul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu”, povestește Oana-Eleonora Piscureanu. Aceasta spune despre artă că este modul său de a se relaxa, dar și de a se regăsi. “Prin intermediul artei mele sau mai bine zis, încercării mele de-a face artă, prin grafică şi pictură, mă relaxez, mă plimb prin cele mai îndepărtate colţuri ale sufletului meu, mă regăsesc şi mă împlinesc. Mirosul tuşurilor şi culorilor, mă inspiră şi sunt ca un drog pentru simţurile mele amorţite. Nu mă pot imagina fără acest capitol din viaţa mea; e acel ceva fără de care nu pot exista, nu pot funcţiona ca individ. Îmbin pictura cu grafica, folosesc acrilice, acuarele, tuşuri, grafit, creioane colorate, markere, linere etc. pe diverse suporturi, pânză, carton, hârtie, lemn, ceramică. Încă îmi caut calea în domeniul artelor vizuale; de aici probabil şi dorinţa de experimentare, plăcerea de a mă juca cu diverse tehnici, de a le combina în aceeaşi lucrare şi de a vedea rezultatul”, spune artista. Chiar și titlul expoziției a fost ales cu gândul la această căutare a căii sale în domeniul artelor vizuale. “De ce «Structuri și simboluri»? Pentru că încă din primii ani de studiu aprofundat (la Școala Populară de Artă), am descoperit importanţa vitală pe care o are desenul în evoluţia fiecăruia ce îmbrăţişează această frumoasă cale, dar deloc uşoară, a artelor plastice şi nu numai. Iar desenul porneşte de la cele două idei elementare, de bază: punctul şi linia. Apoi continuă cu studiul a tot ce ne înconjoară, adică a structurilor, fie ele vegetale, minerale, animale etc. Aşa am descoperit fascinanta lume a grafitului, a liniilor, simbolurilor şi structurilor. Îmi place să mă joc cu ele, să le metamorfozez. Rar ştiu cum va arăta lucrarea finală. Totul vine de la sine… după primele linii trasate pe foaie se cheamă una pe cealaltă şi se completează reciproc. Pe lângă structuri, am ales să mă joc şi cu simbolurile, în principal ale locului din care provin, ale Gorjului. Avem tradiţii frumoase populare care încă se păstrează vii aici, avem locuri frumoase şi încărcate de istorie, avem credinţă în Dumnezeu…. şi-l avem pe Brâncuşi. Ce poate fi mai frumos de atât? Lucrările sunt pe teme variate, fără o legătură prea mare între ele. Asta pentru că, precum spuneam, încă experimentez, încă îmi caut calea”, a mai spus Oana-Eleonora Piscureanu. Cei care doresc să vadă lucrările artistei sunt așteptați să treacă pe la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
R.L.