O nouă etapă la Craiova! Continuă plecările de la echipa lui Rotaru

791

Finalul de săptămână s-a dovedit plin de evenimente pentru formaţia din Bănie, care a rămas fără antrenorul principal, Marinos Ouzounidis, dar şi fără cel mai valoros jucător, Alexandru Cicâldău. Ruptura definitivă dintre conducerea trupei oltene şi tehnicianul grec s-a produs după înfrângere de la Laci. Finanţatorul Craiovei, Mihai Rotaru, a dat de înţeles că stilul fostului antrenor nu se potrivea cu mentalitatea pe care vrea să o imprime la Universitatea. Interesant este că Ouzounidis a obţinut, într-un timp foarte scurt, două dintre cele trei trofee ale clubului de la reînființarea secţiei de fotbal. Toate acestea nu au fost de ajuns pentru Mihai Rotaru, care devine un finanțator extrem de instabil în ceea ce priveşte banca tehnică, ca marea majoritate a oamenilor care susţin financiar fotbalul românesc. ,,Am renunțat la Ouzounidis nu după trei meciuri, ci după 35 de meciuri. Nu puteam stabili când să-l dăm afară. Noi îl respectăm foarte mult pe Marinos, e un antrenor profesionist, care impune respect, doar că așteptările Universității Craiova, modul în care definim fotbalul aici, au fost diferite. Asta nu înseamnă că a greșit cineva, doar că noi avem o altă filosofie despre ce înseamnă jocul de fotbal. Probabil noi am greșit alegerile până acum, nu am fost inspirați. Vrem un antrenor care să se muleze pe ce dorim la Craiova, vrem fotbal șampanie. La Craiova, 35% e rezultatul, mai important este spectacolul. Nu vreau să luăm o decizie de pe o zi pe alta, probabil într-o săptămână vom negocia sau vom ști noul antrenor. Nu are nicio importanță naționalitatea”, a explicat Mihai Rotaru. Dragoş Bon este antrenor interimar. La scurt timp după demiterea lui Ouzounidis, Alexandru Cicâldău a fost vândut de Universitatea Craiova, pentru 6,5 milioane de euro, la Galatasaray. Oltenii vor păstra şi un procent de 20% dintr-o viitoare mutare, iar fotbalistul urmează să încaseze 1,1 milioane de euro pe an, cu bonusurile incluse. Cicâldău a semnat un contract valabil până în 2026. „Aș vrea să mulțumesc suporterilor, staff-ului și, în special, jucătorilor. Ați fost ca o familie pentru mine în acești trei ani, unde am trăit și momente bune, și momente mai puțin bune. Aș vrea să vă mulțumesc pentru ce mi-ați oferit fiecare în parte și pentru gândurile bune pe care mi le-ați oferit, mai ales atunci când nu era o perioadă tocmai bună. Am mare încredere în echipă, în colegi și în suporterii echipei și sunt sigur că anul acesta o să faceți o figură foarte frumoasă”, a fost mesajul transmis de Cicâldău. Nu doar Craiova dă o lovitură financiară, ci și Gheorghe Hagi. Când Cicâldău a plecat de la Viitorul, Hagi a păstrat un procent de 30% dintr-un viitor transfer. Astfel, Hagi a primit aproximativ 2 milioane de euro, după transferul românului la Galatasaray. Fotbalistul a fost cumpărat de Universitatea Craiova pentru 1 milion de euro. „Felicitări lui, felicitări celor de la Craiova. Şi ei au contribuit la dezvoltarea lui Cicâldău, l-au adus la un nivel foarte bun. Dovadă că s-a dus la o echipă mare. Îi urez să aibă succes, să continue tradiţia. Să-i meargă bine, aşa cum ne-a mers şi celorlalţi români. Ne-a mers foarte bine la Galatasaray”, a spus antrenorul Farului, Gheorghe Hagi, un simbol al formaţiei din Istanbul. ,,E greu să-l înlocuiești pe Cicâldău. Îl avem pe Gustavo care îi poate lua locul în echipă”, a declarat Mihai Rotaru, finanţatorul Universităţii. 33 de goluri și 21 de pase decisive a reușit Alexandru Cicâldău în cele 129 de meciuri jucate pentru Craiova.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here