O nouă etapă de finanțare pentru lucrările de cadastru derulate de primării

379

ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), lansează o nouă etapă de finanțare pentru înregistrarea sistematică a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, pe sectoare cadastrale. Astfel, fiecare UAT eligibil poate primi până la 160.000 de lei. Până în prezent, 1.866 de primării din cele 2.353 eligibile și-au exprimat intenția de a începe sau de a continua lucrările de cadastru pe sectoare cadastrale. Acestea pot încheia contracte de finanțare cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI). Termenul este de 60 de zile de la primirea înştiinţărilor transmise de OCPI-uri, iar durata contractelor de finanțare este de 28 de luni. După semnarea contractelor de finanțare, primăriile au la dispoziție alte 60 de zile pentru a încheia contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică a imobilelor.

Cele mai mari sume au fost solicitate de județele Suceava – 12.640.000 de lei pentru 79 de UAT-uri, Dolj – 12.140.000 de lei pentru 76 de UAT-uri și Mureș – 11.780.000 de lei pentru 74 de UAT-uri. Județele care au solicitat cele mai mici sume pentru realizării cadastrului pe sectoare cadastrale sunt Brăila – 1.920.000 de lei pentru 12 UAT-uri, Tulcea – 3.330.217 lei pentru 23 de UAT-uri și Ilfov – 3.360.000 de lei pentru 21 de UAT-uri.

ANCPI va deconta între 109,00 lei +TVA/imobil și 473,06 lei +TVA/imobil, în funcție de gradul de dificultate a terenului, zonele de aplicare a Decretului nr. 115/1938 (carte funciară veche) și de gradul de acoperire cu construcții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.