Românii pot investi de luni în titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1,3 sau 5 ani, cu dobânzi anuale de 5,95%, 6,70%, respectiv 7,10%. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.
Titlurile de stat pot fi cumpărate online, în perioada 4 noiembrie 2024 – 5 decembrie 2024, doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului; la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, pe toată durata perioadei de subscriere, între 4 noiembrie 2024 – 6 decembrie 2024; prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A., astfel: între 4 noiembrie 2024 – 5 decembrie 2024, în mediul urban și între 4 noiembrie 2024 – 4 decembrie 2024, în mediul rural.
Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans