O nouă ediție a Festivalului Național de Folclor „Cheile Oltețului”

652

La Polovragi se va desfășura, săptămâna viitoare, o nouă ediție a Festivalului Național de Folclor „Cheile Oltețului”.

Acest eveniment are ca obiectiv principal conservarea şi promovarea patrimoniului cultural tradițional românesc, reprezentând spațiul de afirmare a tinerilor interpreți și de repunere în circulație a unor piese valoroase din diferite zone etnofolclorice ale ţării. Organizat într-o zonă cunoscută pentru zestrea spirituală moştenită de generații de păstrători şi purtători de folclor, festivalul organizat sub formă de concurs de interpretare este deschis tinerilor interpreți ai cântecului popular românesc din întreaga țară. Specificul acestui festival concurs este repertoriul muzical exclusiv pastoral, ceea ce asigură ineditul şi primatul acestui festival în contextul festivalurilor naţionale de profil.
Festivalul-concurs se va desfășura în data de 19 iulie 2024, câștigătorii urmând a fi desemnați în aceeași zi. Cei interesați să participe pot trimite fişa de înscriere și partiturile pe adresa de mail andreea.epure92@gmail.com, până la data de 15 iulie 2024. Vor fi selectați concurenți din rândul participanților cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 ani, ce au obligația de a completa pentru înscriere fişa de participare.
Concursul se desfăşoară pe două secțiuni, respectiv solişti vocali şi solişti instrumentişti. Pot participa interpreți amatori ai folclorului muzical din toate zonele etnofolclorice româneşti. Nu pot participa artişti consacrați sau profesionişti.
Festivalul Folcloric “Cheile Oltețului” se va desfăşura pe scena din Vatra Târgului a comunei Polovragi.
Secțiunea I – solişti vocali: Fiecare concurent va prezenta două piese muzicale. Prima piesă, fără acompaniament, va fi doină, cântec doinit, baladă sau cântec epic. A doua piesă, de joc, va fi acompaniată, ambele cu specific pastoral.
Secțiunea a II-a – soliști instrumentişti: Concurenții vor interpreta două piese cu acompaniament, diferite ca mişcare, ritm şi tempo.
Juriul concursului va fi alcătuit din personalități din domeniul cercetării şi interpretării folclorului românesc, precum şi reprezentanți ai Consiliului Județean Gorj, ai Centrului Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Gorj şi ai Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. Ierarhizarea concurenților se va face în funcție de criteriile de evaluare: calitatea interpretării, autenticitatea repertoriului, valoarea artistică a pieselor interpretate în concurs, autenticitatea costumului popular, prezența scenică.

Premii acordate:
• Marele premiu al festivalului, în valoare de 1.500 lei, va fi oferit de Consiliul Judetean Gorj prin Ansamblul Artistic Profesionist, Doina Gorjului”;
• Premiile secțiunii „soliști vocali”vor fi acordate după cum urmează:
– Premiul I – 1000 lei – oferit de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj
– Premiul al II-lea – 700 lei – oferit de Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Gorj
– Premiul al III-lea – 400 lei, oferit de Ansamblul „Doina Gorjului”;

• Premiile secțiunii „soliști instrumentiști” vor fi acordate după cum urmează:
– Premiul I – 1000 lei – oferit de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj
– Premiul al II-lea – 500 lei – oferit de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”
– Premiul al III-lea – 400 lei – oferit de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”
• Premiul „Stelian Florescu”, în valoare de 300 lei, va fi acordat de CJCPCT GORJ.
Premiile vor fi acordate câştigătorilor în baza cărții de identitate şi sunt în valoare brută.

Orchestrația festivalului va fi asigurată de Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului”. Organizatori evenimentului sunt: Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Primăria și Consiliul Local Polovragi, ADLPC Polovragi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here