O nouă ediție a festivalului de lavandă de la Târgu Jiu!

1298

Sute de persoane sunt așteptate la sfârșitul acestei săptămâni să participe la o nouă ediție a festivalului Lavandinne ce va avea loc în lanul cu lavandă de la marginea orașului.

Ana Neagu, proprietara culturii de lavandă, este deja asaltată de cei care doresc să vină să vadă florile deosebit de parfumate, ea fiind nevoită să le transmită public celor interesați de așa ceva să aștepte organizarea festivalului. Conform programului pus la punct, pe 22 iunie între orele 11.00 – 16.00 va fi permisă vizitarea și ședințele în lanul de lavandă, în același timp fiind posibil accesul la achiziționarea produselor specifice. Între orele 17.00 și 19.00 va avea loc o expoziție cu fotografii ale portului popular, cu obiceiuri și tradiții gorjenești, dar și un recital folcloric susținut de Daria Elena Cojocaru și Alexandru Cioiu. Tot atunci vor fi prezenți și membrii Ansamblului Folcloric Nedeia din Novaci. A doua zi, pe 23 iunie, vizitarea și ședințele foto în lanul de lavandă vor fi posibile între orele 11.00 și 19.00 , timp în care vor avea loc și ateliere creative. Biletele de acces vor putea fi achiziționate la intrare, prețul fiind de 15 lei/persoană și 35 de lei/persoană pentru programul artistic din 22 iunie. Copiii cu vârsta până în 7 ani vor avea acces gratuit, participarea la atelierele creative făcându-se în funcție de taxa solicitată de fiecare organizator în parte.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Asta-i festival sau o noua modalitate de bișnițăreala ? Bișnițăreala de la lavandineala ! Precis, doritorii (lucru sigur nu multi) de ședințe foto in lanul de lavandă, vor fi puși să plătească o taxă pentru mersul printre rândurile de lavandă, mers ce se va face pe vârfurile picioarelor. Cât despre cat de asaltată de privitorii de lavandă este doamna respectivă, să nu aibă surpriza ca în curtea dumneaei pe 22 și 23 sa fie doar artiștii enumerați , privitorii fiind de pe acum goniți de … prețul festivalului ,căci despre prețul produselor de lavandă îți este și teamă să te gândești având în vedere că acești … iubitori de lavanda vând tufa de lavandă ( câteva firișoare)cu 35-40 de lei, și a cărei șansă de prindere este redusă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here