Ministerul Dezvoltării a aprobat finanţarea a încă 19 creşe moderne şi eficiente din punct de vedere energetic, a anunţat joi ministrul Cseke Attila.
Astfel, în municipiul Târgu-Jiu, pe str. Marin Preda, va fi construită o creșă mare, pentru 100-110 copii. La fel și în Satu Mare.
Acestea se alătură celor 60 de creşe aprobate din bugetul naţional şi celor 124 cu finanţare europeană, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ceea ce reprezintă un total de 203 creşe finanţate până în prezent.
„Prin construcţia acestor 19 creşe, creăm 1.170 de noi locuri pentru copiii din aceste localităţi”, a precizat ministrul dezvoltării.
Noile creşe sunt prietenoase cu mediul înconjurător, energia necesară provenind parţial din surse regenerabile, a precizat ministrul dezvoltării.
Creşele vor fi construite după un proiect tip, elaborat de minister, care vine în ajutorul autorităţilor publice locale şi care va diminua timpul necesar construcţiei.