Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a lansat campania „Împreună pentru o comunitate mai sigură!”, care se va derula în perioada aprilie – iunie 2019 și are ca scop prevenirea criminalităţii în mediul rural.
”Obiectivul campaniei este conştientizarea cetăţenilor din mediu rural asupra importanţei prevenirii în ceea ce priveşte furturile din locuinţe, tâlhăriile, siguranţa pe internet, înşelăciuni, acte de violenţă, siguranţă rutieră, prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, aspecte ce constituie priorităţi permanente pentru poliţişti. În cadrul activităţilor prevăzute în cadrul campaniei, vor fi organizate întâlniri cu elevii şi cadrele didactice de la unităţile de învăţământ din mediul rural şi vor fi desfăşurate acţiuni de diseminare a informaţiilor preventive către publicul ţintă cu ocazia diverselor manifestări organizate în plan local cu cetăţenii. De asemenea, vor fi realizate activităţi de tip «door to door» pentru informarea şi instruirea antivictimală a persoanelor care locuiesc singure sau în zone izolate”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. Detalii în ediția de mâine!