O nouă apariție editorială a scriitorului Florian Văideianu: ,,Sindromul inimii frânte”

576

Recent a văzut lumina tiparului ultimul roman al scriitorului gorjean Florian Văideianu.
Subliniez faptul că am citit cu mare interes această ultimă scriere a autorului, beneficiind de un mare privilegiu din partea acestuia și anume acela de a mi se fi pus la dispoziție frânturi din scrierea sa pe parcursul actului creativ, iar apoi, de a scrie prefața acestui volum.
Este vorba de romanul ”Sindromul inimii frânte”, cel de-al șaptesprezecelea volum al autorului, pentru care merită toată aprecierea și admirația noastră, mai ales luând în considerare faptul că Florian Văideianu s-a apucat de scris cu doar mai puțin de cincisprezece ani în urmă. Așadar, putem aprecia faptul că Florian Văideianu este unul din scriitorii prolifici ai ultimilor ani din Gorj.
Volumul lui Florian Văideianu la care ne referim acum este un roman care se parcurge ușor, cu sufletul la gură, care efectiv, odată ce te-ai apucat de el, inima nu-ți dă pace până nu-l parcurgi în integralitatea sa.
Este un roman fluent, cu multe detalii asupra unor situații, fapte, personaje, locuri și împrejurări, detalii care rezultă fie din conversațiile personajelor, fie din desele gânduri sau efectiv din explicațiile pe care personajul principal, Dorin Adam, simte nevoia să le destăinuie în diferite momente ale vieții sale sau cu diferite ocazii prilejuite de interacțiunea umană a acestuia.
În primul rând, putem afirma că romanul este unul autobiografic, al personajului principal Dorin Adam. Autorul, un foarte bun narator, prezintă în cartea sa evoluția acțiunii de la cel mai scăzut nivel până la punctul său culminant, cu detalii, rațiuni, sentimente și chiar povețe.
Astfel, romanul prezintă etapele vieții prin care trece Dorin Adam, de la primii ani petrecuți cu bunica, școala, tinerețea, maturitatea și chiar senioritatea acestuia, cu un salt peste timp, care este de înțeles, pentru ca în final să sintetizeze câteva sentimente la cei șaptezeci de ani ai săi.
Copilul Dorin Adam este crescut de bunica sa în spiritul tradiționalist al omului de la țară, locurile acestea aflându-se pe valea Tismanei sau Sohodolului, fie la Godinești, fie la Vânăta. Copilul crește în spiritul unei adevărate educații dată de bunica sa, rămasă de tânără fără soț, cu toate grijile unei gospodării de țară. Copilul a crescut alături de bunică și a deprins întregul mers al lucrurilor, ajutându-și, de mic, bunica.
Prin modul de descriere a acțiunilor și evenimentelor petrecute în sat și la care era prezent, prin cuvintele specifice locului folosite, precum și prin detaliile oferite privind rânduielile, cutumele și descrierea vieții locuitorilor, în principal din satul Vânăta, dar fără a omite satele din jur, Ungureni, Tismana, Celei, Godinești, ș.a., volumul lui Florian Văideianu este și un veritabil roman cu tentă etnografică.
De asemenea, prin detalierea modului în care de derulau orele la școala din sat și la Tismana, iar mai apoi anii petrecuți în liceul de la Peștișani, prezentarea unor cadre didactice și a felului în care era gândită școala în cele vremuri, prin folosirea, în ciclul primar, inclusiv a cojilor de nucă pentru coerciția elevilor, romanul poate fi considerat și o foarte bună sursă de documentare istorică asupra învățământului din această zonă.
Anii de liceu ai tânărului Dorin îi aduc și primul sindrom al inimii sale frânte, despărțirea de buna sa prietenă Marilena, și tot în această etapă a vieții își are originea și cel de-al doilea sindrom.
Pentru autorul acestor rânduri, este ceva aproape ieșit din comun cum acest copil Dorin Adam a trăit, a muncit, a crescut, a învățat și a suferit alături de bunica sa până ce aceasta, bolnavă fiind și simțind că i-a venit sfârșitul, s-a pregătit de una singură, cu hainele cele noi din ”hodaia” bună, s-a așezat în pat și a așteptat sfârșitul, pe care și l-a dat în brațele nepotului său.
Copilul crește alături de bunica sa și nu alături de părinții săi, lucru cauzat de faptul că părinții săi erau ingineri agronomi și lucrau departe de casă în fostele unități agricole, la sediul cărora își aveau inclusiv locuințele.
Această situație descrisă de autor, care se petrecea cu peste o jumătate de secol, mă aduce imediat cu gândul și cu rațiunea la zilele de azi, când mass-media prezintă numeroase cazuri de copii care cresc în România doar îngrijiți de bunici, în timp ce părinții lor sunt la munci în străinătate, prin Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Belgia, Grecia și enumerarea poate continua, tot pentru același motiv, acela de a asigura un trai decent pentru familiile lor. Ce vremuri!
Trecerea la cele veșnice ale bunicii lui Dorin îi frânge cu adevărat inima tânărului și îi cauzează cel de-al treilea sindrom al inimii frânte. Dar timpul trece și cum viața trebuie să meargă înainte, începe să vindece și această rană.
După câțiva ani frumoși petrecuți alături de prietenii săi din sat și din împrejurimi, precum și cu colegii de serviciu, Dorin intră în altă etapă a vieții sale, în urma căsătoriei și nașterii primului copil.
Dar extazul de la fericire la dezastru este foarte scurt. Pe plan profesional Dorin crește, dar în plan familial începe o perioadă dureroasă, agitată și complicată, în urma îmbolnăvirii soției Lena. Urmează ani grei, în care Dorin este nevoit să se ocupe singur de cei doi copii.
Această parte a volumului este una dramatică prin narațiunea prezentării evenimentelor, stărilor de disperare și speranțe continue prin care trece Dorin, viața celor doi copii, Loredana și Mihăiță, efortul considerabil sufletesc, dar și material prin care trece Dorin, nopțile nedormite și pline de gânduri dintre cele mai negre. Deși la prima vedere am spune că sunt fapte prezentate într-un roman, cu siguranță ele pot sau poate au fost unele reale și greu de imaginat. De remarcat realismul autorului și puterea sufletească în a trata un asemenea subiect care te copleșește și te emoționează în același timp.
Evident că deciziile erau greu de luat, iar după mai mulți ani este nevoit să se decidă și să reînceapă o nouă viață alături de Lucica, o persoană foarte dinamică și dornică de a avea succes.
Dar, cum întotdeauna este un… dar, după mai mulți ani petrecuți împreună, ani în care Dorin a făcut tot ceea ce este uman și posibil pentru a o sprijini pe Lucica în a fi alături de ea, a trecut cu vederea anumite lucruri pe care alții nu le-ar fi trecut și acceptat, fără ca autorul să detalieze, dar cu siguranță că sunt în sufletul lui Dorin, bunătatea lui a condus la un divorț inițiat de iubita sa soție și, evident, la un nou sindrom al inimii frânte.
Subliniez că pentru subsemnatul acest volum reprezintă o mare surpriză. Pe de o parte, prin subiectul tratat, dar mai ales prin faptul că m-am regăsit în multe din locurile și evenimentele prezentate de autor. Apreciez foarte mult limbajul folosit, modul de exprimare și o serie de cuvinte de care mi-am reamintit și eu cu mare plăcere de vremurile în care, copil fiind, le-am folosit și le-am auzit la conacele de pe valea Motrului, acolo unde m-am născut și am crescut.
De asemenea, am recunoscut locuri descrise de autor pe care le-am văzut, le-am frecventat sau le-am admirat, respectiv mănăstirea Tismana, călătoria cu mocănița, gara CFF Tismana, Dumbrava Tismanei, Târgu-Jiul, blocurile Turn din Târgu-Jiu, autogara, călătoria cu trenul de la Târgu-Jiu la București și retur, Traseul Novaci-Rânca de acum patruzeci de ani și enumerarea poate continua.
De asemenea, citind acest roman, mi-am reamintit cu mare plăcere de multe persoane cu care a interacționat Dorin, din punct de vedere profesional, persoane cu care a colaborat și autorul acestor rânduri, pornind de la fostul șef al lui Dorin până la părintele Cornoiu. Am găsit nenumărate similitudini, care efectiv m-au impresionat.
Apreciez faptul că este un roman, din acest punct de vedere, și cu caracter sentimental. Iată că Florian Văideianu este un scriitor cu reale calități narative, care știe să îmbine raționalul cu sentimentalismul, calități care derivă poate și din realele sale abilități de cercetător și documentarist, calitate în care a scris mai multe volume.
Parcurgerea romanului este o desfătare a minții și a sufletului, dar în același timp un roman al inimii îndurerate de atâtea sindroame prin care a trecut Dorin. Sunt convins că este interesant și o să placă cititorului.
Doresc să mai subliniez faptul că scriitorul Florian Văideianu este unul din membrii activi ai Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban” căruia îi transmitem toate felicitările noastre și succes în viitoarele demersuri scriitoricești.
dr. Victor Troacă, Președinte al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here