O nouă activitate catehetică la Biserica ,,Sfinţii apostoli Petru şi Pavel“ din Târgu-Jiu

1660

Dragostea creştină trebuie să se manifeste în exterior prin fapte bune, prin fapte ale milosteniei trupeşti şi ale celei sufleteşti. Săvârşirea faptelor bune înseamnă împlinirea voii lui Dumnezeu. Pentru a săvârşi faptele milosteniei trupeşti şi ale celei sufleteşti omul trebuie să cunoască care sunt aceste fapte; faptele milosteniei trupeşti sunt a da de mâncare celui flămând şi a da de băut apă celui însetat, a primi în casa noastră pe cel străin, a îmbrăca pe cel gol, a cerceta pe cel bolnav, a îngropa pe cel adormit, iar faptele milosteniei sufleteşti sunt a ne ruga pentru cineva anume, a da sfat bun celui care stă la îndoială, a mângăia pe cei întristaţi şi a încuraja pe cei care trec prin necazuri şi supărări. De aceste fapte bune se va ţine cont la sfârşitul lumii actuale când Dreptul Judecător va cerceta faptele tuturor oamenilor care au trăit pe pământ de la începutul lumii şi până la sfârşitul ei.
Pentru a săvârşi fapte bune omul trebuie să cunoască voia lui Dumnezeu, iar voia lui Dumnezeu se poate cunoaste prin cele zece porunci dumnezeieşti. Despre importanţa acestor porunci dumnezeieşti a vorbit părintele Ion Tomescu în cadrul activităţii catehetice cu tema ,,Despre cele 10 porunci“. Aceste porunci au fost primite de Moise de la Dumnezeu pe muntele Sinai, respectarea lor reprezintă condiţia obligatorie pentru dobândirea mântuirii. Poruncile au fost scrise de Însuşi Dumnezei pe două table de piatră; prima tablă cuprinde dintâi patru porunci care se referă la datoriile omului faţă de Dumnezeu, în timp ce a doua tablă de piatră cuprinde celelalte şase porunci în legătură cu datoriile noastre faţă de semenul nostru. Pentru a şti cum să-şi întocmească viaţa potrivit voinţei lui Dumnezeu, pentru a-şi câştiga mântuirea, creştinul trebuie să cunoască şi să păzească cele zece porunci. Tânărului care întrebase pe Mântuitorul ce să facă pentru ca să dobândească viaţa veşnică Mântuitorul nostru Iisus Hristos îi răspunde: ,,De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile“.
Înţelegerea corectă a celor zece porunci se poate câştiga însă numai privindu-le în lumina desăvârşită a Noului Testament, adică în lumina legii morale evanghelice sau creştine.
Porunca întâi: ,,Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi Dumnezei afară de Mine“. Din această poruncă înţelegem că Dumnezeul nostru este Cel care ne-a creat, ne ocroteşte permanent şi tot El este singurul căruia I se cuvine toată cinstea şi închinăciunea noastră. Astfel, noi oamenii trebuie săi acordăm adorare lui Dumnezeu şi să fim foarte atenţi să nu cinstim făptura(familia, casa, averea ş.a.m.d.) în locul Făcătorului.
Porunca a doua:,,Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam al celor ce Mă urăsc şi Mă milostivesc până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele“. A avea mai mulţi idoli şi a te închina lor este cunoscut sun numele de ,,idolatrie“. Idolii zilelor noastre, spre deosebire de cei din Vechiul Testament, care erau făcuţi din piatră, lemn, metal şi alte materiale, au în ziua de astăzi o cu totul altă înfăţişare. A sluji la idoli poate însemna a munci din zori şi până seara doar ca să te îmbogăţeşti şi nu pentru a-ţi asigura strictul necesar; a te îmbraca indecent ca femeie şi a ispiti tot mai mulţi bărbaţi slujind fără să-ţi dai seama idolului desfrânării; a fuma, a bea peste măsură, a te droga sunt tot atâtea forme de slujire la idoli în zilele noastre. De altfel, sfinţii părinţi ai Bisericii au proorocit încă de din primele veacuri creştine asupra faptului că la sfârşitul lumii trei mari păcate(idoli) vor stăpâni lumea: mândria- izvorul tuturor sectelor-, desfrânarea şi necredinţa. Această ,,idolatrie modernă“ înlocuieşte adorarea cuvenită numai lui Dumnezeu cu cea atributiă oamenilor sau lucrurilor.
Porunca a treia: ,,Să nu iei în deşert numele Domnului Dumnezeului tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui“. A lua în deşert numele lui Domnezeu înseamnă a nu-L cinsti, a nu-I recunoaşte sfinţenia. Acest lucru nu va rămâne însă nepedepsit. Păcatele îpotriva lui Dumnezeu sunt apostazia, erezia- mărturisirea unei credinţe false-, schisma, adică ruperea de Biserică şi ieşirea de sub ordinea sau rânduiala bisericească(fanatismul religios, falsele profeţii care crează o impresie înşelătoare despre Dumnezeu creând derută în ceea ce priveşte adevărata cinstire a lui Dumnezeu.
Porunca a patra: ,,Adu-ţi aminte de ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta“. După şase zile în care a activat, Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea, a binecuvântat-o şi a sfinţit-o. Aceasta trebuie să facem şi noi oameni pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu: să ne odhnim duminica şi în zilele de sărbători şi să sfinţim aceste zile prin participarea la Sfânta Liturghie la Biserică şi prin săvârşirea faptelor bune(ajutorarea săracilor, cercetarea bolnavilor şi a celor aflaţi în cămine de bătrâni, azile, spitale şi penitenciare). Ziua de odihnă să fie, adică, o zi dăruită lui Dumnezeu.
Porunca a cincea: ,,Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta pentru ca să trăieşti mult şi bine pe pământ“. Noi suntem datori să ne cinstim părinţi pentru că Domnul ne-a dat viată prin ei, să-i cinstim pentru că s-au ostenit şi au avut grijă de noi, deoarece în afară de Dumnezeu nu este nimeni care să ştie şi să ne poată iubi aşa cum o fac părinţii noştri. Datoria noastră este să le prtăm de grijă şi să le oferim dragostea noastră.
Porunca a şasea: ,, Să nu ucizi!“. Dacă în porunca a cincea dumnezeiască ni s-a arătat datoria cinstirii părinţilor prin care avem viata, porunca a şasea dumnezeiască ne interzice a lua viaţa cuiva, inclusiv viaţa noastră. Viaţa este darul nostru cel mai de preeţ pe care ni l-a dat Bunul Dumnezeu. De aceea, uciderea este considerată o gravă încălcare a voii lui Dumnezeu şi se pedepseşte ca atare. Trebuie să remarcăm aici şi uciderea indirectă- de exemplu, atrăgând pe cineva în păcat, îi distrugem sufletul saul chiar îl omorâm moral.
Porunca a şaptea: ,,Să nu fii desfrânat!“. Pentru a înţelege mai bine această poruncă, să vedem ce înseamnă a fi desfrânat. După cum arată şi numele, înseamnă pierderea frăului, a frânii, adică nu mai poţi şi nu mai ştii când şi unde să te opreşti. În Vechiul Testament desfrâul este pedepsit cu moartea, iar în Noul Testament Domnul nostru Iisus Hristos dă un sens mai înalt, mai duhovnicesc, acestei porunci. Astfel, El combate rădăcinile acestui păcat care se formează mai întâi în inimă, arătând că ,,oricine se uită la femeie şi o pofteşte, a şi săvârşit păcatul cu ea în inima sa“.
Porunca a opta: ,,Să nu furi!“. Aşa cum ştiţi, furtul înseamnă însuşirea, luarea, acapararea bunurilor care aparţin celor din jurul nostru. Mai mult decât atât, chiar îmbogăţirea pe seama altora este furt.
Porunca a noua: ,,Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!“. Dumnezeu vrea ca între oameni să fie bună înţelegere, prietenie şi iubire. Astfel, El interzice a mărturisi strâmb; cei ce nu ascultă de această poruncă sunt fii întunericului, deoarece vorbele lor neadevărate vor fi scoase la iveală de lumină, iar adevărul care iese la iveală îi va ruşina în faţa oamenilor.
Porunca a zecea: ,,Să nu pofteşti casa aproapelui tău, să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici asinul său, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău!“. Oprind orice fel de dorinţă de acaparare a lucrulrilor aparţinătoare aproapelui nostru, această poruncă porneşte din adâncul inimii omului şi are deci un caracter interior. Ea are ca scop stârpirea răului de la rădăcină. Ea vizează dorinţa, pofta, fiindcă de aici se formează fapta. Acestea sunt cele zece porunci dumnezeieşti sau Decalogul, porunci de împlinirea şi respectarea cărora depinde mântuirea noastră, dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice. Ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu şi ai Bisericii, se cade să ne dăm silinţa de a respecta cât ma îndeaproape aceste porunci dătătoare de viaţă. Amin!
Marius Stochiţoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.