O nouă acțiune de donare de sânge la Colegiul Național „Tudor Arghezi”

1704

„Prima şi cea mai înaltă lege trebuie să fie iubirea omului faţă de om. Homo homini Deus est – aceasta este suprema maximă practică, acesta este punctul de cotitură al istoriei lumii.” Ludwig Feuerbach
În contextul crizei de sânge cu care se confruntă România în prezent, elevii Colegiului Național „Tudor Arghezi” continuă să se implice în campania „Donăm sânge, dăruim viață!”.
Deși aproximativ o treime din populație este eligibilă pentru a dona sânge, doar 5% fac acest lucru. Cu toate acestea, fiecare donare de sânge poate oferi forță, speranță și curaj pacienților și familiilor acestora. Iar gestul curajoșilor elevi ai  Colegiului Național „Tudor Arghezi”, devenit o manifestare constantă, este una din contribuțiile importante care este oferita comunității.
Liceenii care au împlinit vârsta majoratului și-au propus să încurajeze și cetățenii să se alăture acestui demers, pentru a ajuta la salvarea de vieți. Astfel, elevilor li s-a alăturat colectivul de profesori al instituției de învățământ din Târgu Cărbunești, care a susținut necondiționat această activitate de solidaritate.
Campania „Donăm sânge, dăruim viață!” este organizată de asistenții medicali comunitari din cadrul Primăriei Târgu Cărbunești, Dobrovie Robert și Amzulescu Camelia, sprijiniți ferm de doamna director  a  Colegiului Național „Tudor Arghezi”, Dumitrescu Liliana-Mihaela. De asemenea, această acțiune este posibilă datorită domnului Birău Dănuț, primarul orașului, care asigură constant transportul tinerilor donatori.
Această acţiune a răspuns nevoii acute de sânge existente la nivelul societăţii româneşti şi apelului lansat de către Ministerul Sănătăţii. Conform datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii, România se află pe ultimele locuri în Europa la capitolul donării de sânge. Din cauza crizei din spitale privind cantitatea de sânge disponibilă, 1 din 3 oameni nu poate beneficia de transfuzii.
Pentru că acesta este bunătatea. Nu înseamnă să faci ceva pentru cineva pentru că acesta nu poate, ci pentru că tu poţi.” Andrew Iskande
„Trebuie să dai în aceeași măsură în care vrei să primești. Dacă vrei o inimă întreagă, dă o viață întreagă.” Friedrich Rucker
Prof. OANA-MARIA ȘTEFĂNESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here