Pe 21 august, în Biserică se face şi pomenirea Sfântului Apostol Tadeu, originar din cetatea Edesa, evreu de neam și bun cunoscător al Scripturii Vechiului Testament. Primind botezul pocăinței și propovăduirea Sfântului Ioan Botezătorul, mai târziu a devenit ucenic al Domnului Iisus Hristos, fiind numărat în ceata celor șaptezeci de apostoli mai mici, despre care se scrie în Evanghelie, unde se spune că Domnul a arătat și pe alți șaptezeci și i-a trimis pe ei câte doi înaintea feței Sale, în toată cetatea și locul, unde voia să meargă. Acest Sfânt Tadeu este altul decât Sfântul Iuda Tadeu, care s-a numit Levi, unul din cei doisprezece apostoli, a cărui pomenire se face pe 19 iunie. După Învierea și Înălțarea Domnului la ceruri, Sfinții Apostoli s-au împrăștiat în toată lumea la propovăduire, iar Sfântul Tadeu s-a dus la Edesa, trimis fiind de Duhul Sfânt. Pentru că așa a făgăduise Domnul Iisus Hristos lui Avgar, stăpânitorul Edesei, înainte de patima Sa cea de bunăvoie, trimițându-i pe mahramă închipuirea Preasfintei Sale fețe și scriindu-i: „Când mă voi înălța la Tatăl, voi trimite la tine pe unul din ucenicii Mei, care te va tămădui desăvârșit de boala care te-a cuprins pe tine și îți va da viață veșnică ție și celor ce sunt cu tine”. Iar Apostolul Tadeu, mergând în cetatea Edesa, nu s-a arătat stăpânitorului, ci mai întâi a intrat în casa unui evreu cunoscut al său, anume Tobie, unde a fost găzduit și a început a face minuni și vindecări cu puterea lui Iisus Hristos, prin punerea mâinilor și prin chemarea numelui Domnului. Despre aceasta s-a vestit și lui Avgar, cum că un bărbat oarecare, venind de la Ierusalim, face multe minuni în numele lui Iisus Hristos. Atunci, Avgar îndată și-a adus aminte de promisiunea că Hristos avea să trimită la dânsul pe unul din ucenicii Săi și l-a chemat la sine pe Apostolul Tadeu, rugându-l să-l vindece și pe el de bolile care îl chinuiau. Și intrând apostolul cu Tobie pe ușile palatului domnesc, stîpânitorul Avgar l-a întrebat pe Sfântul Tadeu: „Oare tu ești ucenicul lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Care mi-a făgăduit prin scrisoare să-mi trimită pe unul din ucenicii Săi, ca să-mi dea sănătate desăvârșită neputinței mele și viață veșnică, mie și celor ce sunt cu mine?”. După care Apostolul Tadeu i-a răspuns: „De vreme ce ai pus mare nădejde spre Domnul meu Iisus Hristos, de aceea am venit la tine, fiind trimis de Dânsul. Și dacă credința ta către El se va înmulți mai mult în tine, toate cele dorite de tine vor fi după credința ta”. Deci, vorbind mult despre Hristos Dumnezeu către Avgar și către cei ce erau cu el, Sfântul Tadeu l-a adus la desăvârșita credință și l-a botezat. Atunci Avgar a câștigat în Sfântul Botez vindecare de lepra pe care o avea rămasă pe fața sa după cea dintâi vindecare, mai înainte fiind lepros peste tot corpul, și când s-a adus la el scrisoarea lui Hristos și chipul cel nefăcut de mână al Preasfintei Sale fețe, atunci i-a fost cea dintâi vindecare, curățindu-i-se corpul de lepră, rămânând numai o mică parte pe fața lui, până la venirea Apostolului Tadeu. Și s-a botezat stîpânitorul Avgar cu toată casa sa, de asemenea s-au botezat și ceilalți care văzuseră minunile și câștigaseră vindecare de neputințele lor.
Apoi Sfântul Apostol Tadeu a poruncit lui Avgar să adune pe toți locuitorii cetății ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu.
Preot Antonie FĂINIŞI, Parohia Strâmba-Jiu, Turceni