„Mitograme lirice” sau „Migraţie în azur” (Lyrische Mythogramme order Auswanderung in Azurblau) constituie o ediţie revizuită şi completată cu noi producţii a volumului cu acelaşi titlu din anul 2008. Consecutiv însă, scriitorului Dumitru Dănău îi datorăm versiunea germană a volumului „Glume la Masa Tăcerii” (Editura Măiastra, 2008), acesta cuprinzând studiul privind tripticul sculptural în cauză (autor: Sorin Buliga) şi 90 epigrame pe temă (editor: Marian Dobreanu), precum şi versiunea germană a volumului de poezii „La Ghetsimani” (Măiastra, 2008) al poetei Zoe Elena Deju. În anul 2011, Dumitru Dănău a îmbogăţit registrul liric bilingv cu „Poeţi din Gorj în limba germană” („Dichter aus Gorj in deutscher Sprache”), florilegiu cuprinzând 23 poeţi gorjeni (Edit. Măiastra – 2011), unicul în domeniu, excepţie făcând doar cunoscutul poet Daniel Turcea, apărut în antologia lirică „De la Mioriţa până în prezent”, colecţia „Orfeu”, cu sprijinul Ministerului Culturii (România Press – 2003).
Paralel, D.D. a fost publicat cu traduceri din lirica germană şi spaniolă în cunoscutele „Caiete „Columna”” al cărei redactor şef este scriitorul Vasile Ponea, iar redactor principal: eu însumi, I.P.B.
Dumitru Dănău e un vechi „columnist”. În consens cu „inima vezuviană” a mişcării şi-a văzut, spartacusian, de treabă, producând recoltă după recoltă. Are, ca şi semnatarul acestui microstudiu, dar ca şi Emilian Marcu, „pasiunea” „Grădinii”, care ca topos poetic vine de la persani. Arta grădinarului, percepută paradisiaco-luciferic, şi de Tudor Arghezi, pare să devină un motiv fundamental al literaturii române contemporane de speţă – precizez imperativ – transmodern(ist)ă.
Oricum, cine nu era / nu este / postmodern, în viziunea unui ins modest şi mic la suflet, ca N.M. după comportament, din pricina mutilării cauzate de regimul comunist, fiind deopotrivă un profitor şi o victimă al / a acestuia, nu era / nu este deloc. Cum nu i-a băgat nimeni dintr-o inexplicabilă laşitate, minţile în cap, bag seamă sunt silit a-mi asuma eu riscul, dar şi profitul… insurgent, căci orice fals model îşi are demolatorii lui prompţi. Din prieten ce i-aş fi putut / fi, acestui N.M., iată-mă-s un „nemernic” de contestatar furibund. Oricum, n-am ce regreta căci individul nu mi-a plăcut defel.
Cine citeşte acest articol o să dea din umeri nedumerit. Treaba lui, dar trebuie să înţeleagă că transmodernismul îşi are propria lui elită, propriile lui culmi academice, cu greu, sau imposibil, de ignorat (a se citi: de o deschidere europeană şi mondială). Tocmai acestei elite de luptători, leonidaieni, se adresează Dumitru Dănău, ca poet mai ales, căci e un poet „pur-sânge”, de anvergură clasică, al actualei Românii, cam apatică, surdă, rebarbativă la valorile cultural-artistice.
Răutatea-mi axiologică trebuie reconvertită pozitiv / catafatic, căci „Mitogramele lirice sau migraţiile în azur” (ce titlu à la Baudelaire şi à la Mallarmé) sunt „mostrele” unei vocaţii po(i)etice echilibrate, atentă la detaliul stilistic. Într-o „Prefaţă”, au(c)torul se autodefineşte efigial: „Fără adjective este poezia mea / adică obiectuală, evenimenţială, integratoare”, din necesitate, nu din… grafomanie. Aşa că aspiraţia-i „cvasisecretă” ca „Mitogramele (sale) lirice” să fie lansate la „Festivalul Arghezi” nu mi se pare exagerată, drept consecinţă recomandând-o forumurilor îndrituite, cu căldură şi bunăcredinţa care, slavă Domnului! – mă caracterizează, ca unul care m-am opus cu dârzenie „vladimirească” ostrakonizării aşa-zişilor scriitori „de mâna a doua”, nemembri ai U.S.R., care, uneori, îi şi întrec pe cei dintâi.
Dumitru Dănău e un scriitor al literelor gorjene, pe care-l recuperez paradigmatic, în imediata apreciere a unui alt mare scriitor gorjean, Ion Căpruciu. Şi îşi manifestă această „protuberanţă”, la vedere (a se citi: ostensiologică) cu o dezinvoltură, zău, rar întâlnită.
Aşa se face că poezia va fi, prin voinţa noastră, a columniştilor de vatră, „rouă sub ochii armoniei celeste”; ba chiar mai mult: „sinele în miez de secundă arzând”. Admiţând dezideratul latin, în vigoare încă, poetul se lasă cooptat, între „patricienii” Templului Intemplării. Citez: „Întâmplarea, fără să vrei, face parte / din emoţie…” Ei, da, „ejacularea” emoţiei o obţine vai doar iubirea; iar iubirea se revendică deopotrivă din sex şi poezie.
Aşadar „evenimentul insolit”, „trăire pură”, „întâmplare fastă” (precizez de acord cu poetul D.D., „toate reale” (adică sacre în accepţia integratoare a lui Mircea Eliade) poezia e un fel de produs al „memoriei sării”, dar, obligatoriu, invariant lucrat în esenţă, în filigran, aidoma oului cosmic brâncuşian (apropo: D. D. e un brâncuşiolog extraordinar, căci C.M. Târgu-Jiu şi Primarul Florin Cârciumaru i-au „sponsorizat” recent o carte, postbrâncuşiană, deosebită ca abordare şi rezolvare ideatică / ideologică).
Încolo, dragi cititori ai „Gorjeanului” – unica publicaţie din Gorj care acceptă faptul de cultură şi de artă (bravo ei!) – ce să vă mai încredinţez apodictic? Că Dumitru Dănău, asemeni lui Danco, şi-a smuls inima din piept, ca să lumineze, augmentând Soarele, drumul celor care din „oaze mobile”, ascunzând în ei înşişi „o creangă de aur” (intertextul la M. Sadoveanu e lejer identificabil), (re)învaţă „încolăcirea în jurul Memoriei, ca o iederă strângând în braţe trunchiul vânjos al Timpului”.
Câmpofeneanul meu, drag, ruda mea de sânge matern, Dumitru Dănău, stă în areopagul norilor ca să numere ultimele silabe ale furtunii, pregătind, rezonant, o transretorică a tunetelor, dar, concomitent, şi o metapoezie a ecoului.
Aceste ecouri, transpuse din română în germană, sună post- / trans- traklian. Germana lui Dumitru Dănău devine „ecou spânzurat de stele”.
Ion Popescu-Brădiceni, doctor în litere al Universităţii din Craiova, membru titular al Societăţii Române de Filosofie
