O casă şi un magazin, cuprinse de flăcări în aceeaşi noapte

399

IMG_2672Pompierii gorjeni au intervenit în noaptea de marţi spre miercuri pentru a stinge nu unul, ci două incendii ce au izbucnit pe raza judeţului nostru. O casă de locuit din Ţicleni şi un magazin alimentar din Târgu-Jiu au fost cuprinse de flăcări la interval de aproximativ două ore. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale.

Aproape două ore le-au luat pompierilor gorjeni pentru a stinge incendiul ce a izbucnit la o casă de locuit din Ţicleni. „Două echipaje încadrate cu 12 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tg-Jiu sprijiniţi de către o autospecială şi doi pompieri civili din cadrul S.P.S.U. al S.C. Petrofac Ţicleni S.A. şi trei pompieri voluntari ai S.V.S.U. al oraşului Ţicleni au intervenit aseară (n.r. marţi, 27 decembrie), la ora 22:17, în oraş Ţicleni, sat Gura Lumezii, strada Petroliştilor pentru stingerea unui incendiu izbucnit la casa de locuit proprietatea lui Ion V.”, a anunţat Mihai Avramescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. Intervenţia rapidă a pompierilor a făcut ca incendiul să nu se extindă şi la casele din vecinătate, însă flăcările au mistuit acoperişul casei pe o suprafaţă de 150 mp, mai multe obiecte de mobilier şi articole de îmbrăcăminte. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost „efectul termic degajat de coşul de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile”. Tot în noaptea de marţi spre miercuri, intervenţia pompierilor a fost necesară pentru a stinge un alt incendiu, izbucnit de această dată în Târgu-Jiu, la un magazin alimentar. Echipajul format din 6 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu a reuşit să stingă flăcările după aproximativ o oră, în urma incendiului arzând mai multe produse alimentare şi nealimentare. De această dată, cauza probabilă a incendiului a fost „efectul termic al curentului electric datorat aparatelor electrocasnice lăsate sub tensiune (frigider)”.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here