O analiză profundă a unei asemnea cărţi de excepţie necesită şi o aprofundare a profilului personalităţii care o semnează, pentru că dragostea de ţară înseamnă şi dragostea pentru locul inconfundabil în care te-ai născut şi ai crescut, pentru locul în care ai rostit pentru prima oară cuvântul «Mamă», iar dincolo de orice interpretare livrescă, o anume tendinţă de conjugare a paradigmelor pilduitoare conferă specificului unei cărţi originalitate şi o înaltă ţinută academică! Fără nicio îndoială, cartea domnului Prof. univ. dr. hab. Academician Dan Ilie MOREGA, sugestiv intitulată: «ROMÂNISM şi PATRIOTISM – VIAŢA MEA», Fundaţia – Editura «Scrisul Românesc», Craiova 2020, se adreseaă în primul rând tineretului, aşa cum autorul însuşi o mărturiseşte, acelui ,,stindard al valorilor, al patriotismului şi al românismului”, dar, mai mult decât atât, putem spune că această carte reprezintă o lucrare ce transcende vârstelor omului, pentru că ea se adresează printr-un mesaj patetic românilor de pretutindeni şi dintotdeauna. Ca o mărturisire sinceră invocată şi ca o profesiune de credinţă, domnul Dan Ilie Morega ne spune deschis: ,,Această carte şi suferinţa mea sunt o pledoarie şi o mărturie scrisă că mi-am iubit ţara din tinereţe şi am făcut tot ceea ce mi-a stat în putinţă ca să fie lucrurile aşa cum trebuie”, mai exact, aşa cum trebuie împlinit un legământ care se circumscrie lucrului bine făcut, din moment ce patria este brazda plămădită cu sângele eroilor neamului şi cu osemintele înaintaşilor, cu sufletele lor jertfelnice, prin calda adoraţie a celor care au fost şi nu mai sunt decât oseminte şi ţărână mângâiate de stele!
,,Am făcut tot ceea ce mi-a stat în putinţă ca să fie lucrurile aşa cum trebuie”!
Pentru că domnul Dan Ilie Morega este un exponent convins al dialogului şi al discursului incitant, în primele 110 pagini ale cărţii se prezintă ca un interviu cu multe întrebări legate de viaţa autorului, mai mult decât nişte simple mărturisiri, pentru că ele înseamnă destăinuiri ale copilăriei şi ale tinereţii, urmate de treptele urcuşului pe scara devenirii profesionale a unui om care a cinstit munca şi care a preţuit cinstea pentru a înnobila viaţa! Consecvent cu sine însuşi, domnul Dan Ilie Morega ne convinge că nu trebuie să-ţi fie ruşine cu neamul din care te tragi, pentru că nici o persoană nu este perfectă, fiecare om înseamnă «lumini» şi «umbre», aşa cum în fiecare ţară există şi lucruri bune şi lucruri rele, dar noi, românii, avem un obicei păgubos, acela de a vedea numai ceea ce se întâmplă urât şi rău în România, de parcă ne urâm ţara, ne e ruşine cu compatrioţii noştri şi nu ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ocrotească ţara de nevoi şi de încercări, de foamete şi de boli, de dușmanii văzuţi şi nevăzuţi, în aşa fel încât să ne binecuvânteze şi să ne păzească de tot răul. Privitor la capitolul: «DAN ILIE MOREGA în viaţa publică 1974-2020», autorul îşi conturează ţinuta impecabilă de om implicat şi plin de dinamism, cu un mesaj incisiv şi caustic uneori prin interviurile sale, prin conferinţele de presă şi prin articolele publicate în Ziarul «Gorjeanul», desigur, pentru a accepta să vedem România ca pe o «Grădină a Maicii Domnului» şi Gorjul ca pe un ţinut «istoric şi pitoresc», iar, pentru aceasta, nu trebuie decât să ieşim puţin din vârtejul cotidianului şi să privim dincolo de agitaţia lumii, să ieşim din izolare şi din această distanţare socială impusă de pandemie, pentru a ne regăsi pe noi înşine în liniştea divină a unei mănăstiri sau măcar a slujbei de Duminică sau de sărbătoare din orice biserică, deoarece întâlnirea cu sacrul se poate realiza în multe locuri şi în feluri diferite, pentru că forţa pe care o emană credinţa şi tradiţiile noastre moştenite din străbuni întregeşte valenţele românismului şi ale patriotismului!
Pentru domnul Dan Ilie Morega, dragostea de ţară înseamnă dragostea pentru câmpiile mănoase şi bogate cu lanurile unduindu-se în bătaia vântului, pentru dealurile cu creste domoale, pentru munţii falnici din apropierea Padeşului, cu vârfurile mângâiate de norii cerului albastru, pentru izvoarele cu apă limpede precum cleştarul şi rece ca gheaţa de la Izverna, pentu apele curgătoare, pentru lacurile minunate, pentru pădurile în care a colindat când era mic la cules de fragi, mure, flori sau ciuperci, pentru livezile cu pomi fructiferi cu poame dulci şi parfumate, cum nu găseşti în niciun colţ de lume, pentru grădinile desenate în pete de culoare, pentru viile bogate, pentu orizonturile acestui pământ gorjenesc, pentru liniştea nopţilor de vară, pentru parfumul florilor de tei, pentru frumuseţea sălbatică a naturii cu care ne-a binecuvântat Bunul Dumnezeu cu multă iubire şi cu mare dărnicie în România noastră! Întotdeauna implicat în sondarea campaniilor electorale şi în disputele dintre candidaţi, ca şi în disecarea problemelor spinoase ale Complexului Energetic Oltenia, domnul Morega, nu ezită să-i caracterizeze pe aceia care gestionează prost resursele ţării şi ale judeţului, care fură şi se îmbogăţeasc prin hoţie, ca fiind «o ceată de şarlatani care conduc ţara spre prăbuşire», pentru a nu da uitării pe cei care se fac vinovaţi de modul jalnic în care se prezenta mai deunăzi Monumentul Lui Tudor Vladimirescu de la Padeş, pentru că suntem legaţi de acest pământ al patriei prin tot ceea ce a fost înaintea noastră, prin tot ceea ce va veni după noi, deoarece prin trecut şi prin viitor, suntem legaţi prin mormintele strămoşilor şi prin leagănele nepoţilor care s-au născut şi care vor veni!
,,Cumetria bate România”!
Pe parcursul întregii cărţi, prin exemplul faptelor proprii şi al vieţii domniei sale, domnul Dan Ilie Morega, ne demonstrează că a milita pentru un românism curat şi pentru un înalt patriotism înseamnă a promova, ca exerciţiu curent, abordarea critică pentru a te deplasa în jurul subiectului, oricare ar fi acela, linear sau circular, pentru a încerca să descoperi fisuri care să te facă să înţelegi adevărul, pentru a refuza sistematic verdictele în jurul cărora se coagulează majorităţi artificiale, preferând să ajungi la acelaşi rezultat de unul singur!
Pentru că adevărul şi dreptatea înseamnă şi a demola certitudini doar pentru a-ţi obliga propria minte să lucreze, trebuie să cauţi a dispreţui calea bătătorită pentru simplul motiv că ea creează confort intelectual, a evita convingerile prea ferme, enunţurile prea unilaterale şi tranşante, a te angaja în polemici, atunci când vehemenţa lor se rezumă la idei şi nu coboară către persoane compromise. A fi român drept şi patriot, mai înseamnă a te plasa, de principiu, de partea minorităţii, atunci când ea se află în pericol de a fi strivită de logica majorităţii, oricât de infailibilă ar părea, a opta pentru metodele descriptive în dauna celor normative, a te plasa, umanist, de partea celor cărora nu le pasă de etnie, a celor care nu au, faţă de stat, de imn, de drapel sau de alte simboluri naţionale, ataşamente emoţionale!
A fi român şi a fi patriot mai înseamnă a te afla de aceeaşi parte a baricadei cu cei care întreabă şi nu cu cei care răspund, toate acestea constituind opţiunea firească prin care domnul Morega se defineşte ca om, acesta fiind singurul unghi din care se poate aborda problema românismului şi a patriotismului, a specificului naţional şi a identităţii naţionale! Atunci când are în vedere o serie de principii şi factori de influenţă în evaluarea perspectivelor dezvoltării reţelei comerciale din judeţul Gorj, autorul cărţii se dovedeşte un specialist de înaltă clasă, dar şi o «voce autorizată şi obiectivă împotriva mafiei gorjene», capabilă să dezvăluie «Schema caracatiţei PD din mineritul gorjean», din moment ce «rocada directorilor de la complexurile energetice nu rezolvă problemele mineritului gorjean»!
Cu certitudine, cartea domnului Dan Ilie Morega nu este un tratat despre românism pur naţionalist şi despre un patriotism sui generis, ci, reprezintă o destăinuire a vieţii domniei sale, un ansamblu de atitudini şi convingeri pe care un Om de o mare omenie şi le-a asumat şi pe care le respectă cu sfinţenie, pentru că aceasta reprezintă cu adevărat o profesiune de credinţă şi chiar moştenirea pe care domnia sa o lasă Gorjului! Cartea de aproape 600 de pagini a domnului prof. univ. dr. hab. Academician Dan Ilie MOREGA se încheie, cum nu se poate mai fericit şi pe deplin inspirat, printr-un scurt moment biografic ce sintetizează cariera unui politician redutabil, care a desfăşurat şi desfăşoară, încă, o activitate laborioasă şi pe multiple planuri în judeţul Gorj, în România şi chiar pe plan internaţional, ceea ce confirmă cu pregnanţă că viaţa domniei sale este o experienţă a românismului şi a patriotismului de cea mai înaltă calitate şi valoare!
Profesor dr. Vasile GOGONEA