O carte distinsă, o lucrare monografică competitivă

311

Deunăzi, am avut prilejul să facem cunoştinţă cu un intelectual de zile mari al Gorjului, cu largi deschideri spre orizontul cunoaşterii, cu profesorul doctor Dumitru Cauc, Şcoala Gimnazială ,,Victor Popescu”, Valea cu Apă. A venit cu dorinţa să-i consultăm lucrarea ,,Monografia comunei Negomir” despre care să orânduim câteva cuvinte în scris. Văzând acel colos de peste o mie de pagini distribuite în două bibliorafturi, nu-mi venea să-mi cred ochilor, ,,să sparie gândul”, vorba cronicarului umanist Miron Costin. După un succint dialog întreţinut cu autorul, am avut o revelaţie încântătoare.
Ab initio, se impun câteva cuvinte despre personalitatea monografului. Ivit pe această lume la data de 02.05.1953, în familia lui Ion şi Zenobia Bordeiaşi, domnul Dumitru Cauc a fost adoptat de familia Constantin şi Ioana Cauc, de la vârsta de un an şi şase luni, ambele din comuna Negomir, ţărani mijlocaşi, harnici, cinstiţi, cu un prisos de înţelepciune şi cu credinţa în Cel de Sus. Întrebat cum s-au comportat părinţii adoptivi, cu ,,un glas de metal nobil”, Dumitru Cauc a rostit cu promptitudine:,,Au fost nişte sfinţi!”. Răvăşit de întrebare, au urmat câţiva stropi de linişte şi necuvântare, pesemne că nolens, volens, i-am provocat un şoc emoţional acut, având în vedere că atât părinţii naturali, cât şi cei adoptivi ,,au trecut de-al lumii hotar”.
A avut parte, după cum spune dânsul, de o copilărie fericită, s-a familiarizat de mic cu munca, cu foşnetul pădurii apropiate, cu trilurile privighetorii şi ale ciocârliei, cu alte cuvinte, înainte de a afla tainele abecedarului, a învăţat să citească mai întâi în cartea naturii. Aici, în familia tatălui-fierar, s-au pus bazele formării sale caracteriale. Pentru că debutul şcolar al tatălui adoptiv s-a petrecut în timpul Primului Război Mondial, iar şcoala nu a funcţionat o perioadă, bunicul a decis să-l dea pe mâinile unui patron din Tg-Jiu, să înveţe meşteşugul fierăriei. În situaţia aceasta, a fost nevoit să înveţe odată cu fiul adoptiv, Dumitru, aşa încât, în clasa a VIII-a, îl ajuta să rezolve probleme de matematică.
Şcoala primară şi cea gimnazială le-a urmat, în Raci, între 1960-1968, apoi Liceul Teoretic Bâlteni, considerat pe atunci periferic, minor, dar, parafrazându-l pe George Călinescu, amintind de celebrul paradox, ,,un minor mare”, cu referire la Calistrat Hogaş, acelaşi lucru s-ar putea spune despre această unitate liceală:,,un minor mare” datorită unor profesori iluştri care i-au fost mentori elevului Dumitru Cauc: Eugeniu Velican, Constantin Mărgineanu, Emil Moroianu, Maria Popescu şi Gheorghe Bâcoi. Din liceu, este pasionat de istorie şi filozofie, fapt ce l-a determinat să continue cursurile Facultăţii de Istorie şi Filozofie, la Universitatea ,,Babeş-Bolyai” din Cluj, între anii 1972-1976. Îşi susţine doctoratul la Universitatea din Craiova, în 2004, cu teza ,,Proprietatea ecleziastică din Oltenia în epoca modernă”. În anul 2004, absolvă Facultatea de Litere, specialitatea româno-italiană, a Universităţii din Craiova.
Funcţionează ca profesor în localitatea Damian-Sadova, judeţul Dolj, apoi la Liceul Bâlteni, iar în prezent, la Şcoala Gimnazială ,,Victor Popescu” din Valea cu Apă. A desfăşurat o bogată activitate publicistică, colaborând cu articole în ,,Litua”, ,,Buridava”, ,,Ziarul Gorjului”, ,,Jurnalul de Fărcăşeşti” etc. A dat publicităţii cartea ,,Contribuţii la cunoaşterea domeniului mănăstiresc din Oltenia” şi volumul de poezii ,,Rădăcini”, ambele apărute la Fundaţia ,,Scrisul Românesc”, Craiova, 2011.
Apariţia cărţii ,,Monografia comunei Negomir” este precedată de o lungă perioadă de documentare, culegere de informaţii, de vacanţe petrecute pentru studierea Arhivelor Naţionale ale României, Bucureşti, a SJAN Tg-Jiu, Drobeta-Turnu-Severin şi Craiova, a Arhivei Episcopiei Râmnicului, a arhivei Primăriei Negomir şi a arhivei celor două şcoli gimnaziale din Negomir şi Raci. Cercetează documentele editate, dicţionare şi enciclopedii, monografii, periodice, la acestea se adaugă parcurgerea unei bibliografii de lucrări generale şi speciale. Urmează cercetarea nemijlocită, directă, pe tren, pentru discuţii cu oamenii de diferite vârste şi profesii. A fost nevoie de o muncă benedictină, depusă cu răbdare şi preseverenţă ce se întinde pe o perioadă de peste treizeci de ani, nemailuând în calcul solicitările pecuniare. Este o cercetare exhaustivă, complexă şi exigentă, dar autorul pleacă de la dictonul ,,Labor omnia vincit improbus”(lat. ,,Munca stăruitoare biruie toate”).
Monografistul Dumitru Cauc îşi structurează lucrarea în cinci capitole: Cadrul natural, Cadrul istoric, Cadrul socio-demografic, Cadrul economic şi Cadrul spiritual. Primul capitol se întinde pe 71 de pagini şi cuprinde o privire fizico-geografică a comunei Negomir: aşezare, relief, climă, hidrografie, vegetaţie şi faună, aşezări umane (Negomir, Ursoaia, Bohorel, Artanu, Orzu, Paltinu, Valea Racilor, Condeieşti, Raci, Nucetu, Baniu şi Antoneşti), sate ce se întind pe o distanţă de peste 25 km. Patru sute zece pagini sunt alocate prezentării istorice a localităţii: primii locuitori pe teritoriul comunei; primele atestări documentare, de regulă între secolele XV-XVI; diviziunea proprietăţii; solidarităţi şi conflicte în lumea satului; comuna Negomir şi marile momente ale istoriei moderne şi contemporane: 1821, 1848, reforma agrară din 1864, Războiul pentru Independenţa României, Războiul pentru Întregirea Neamului, cu relatarea, în mod special, a activităţii grupului de partizani condus de Victor Popescu din Valea cu Apă; reforma agrară din 1921, al Doilea Război Mondial, reforma agrară din 1945, perioada cotelor, colectivizarea, organizarea administrativă. Urmează partea a treia a lucrării, cadrul socio-demografic, evoluţia populaţiei şi asistenţa sanitară.
Cincizeci şi opt de pagini sunt destinate activităţii economice: cultivarea pământului cu cereale şi plante tehnice, creşterea animalelor, alte activităţi economice, meserii: croitoria, dulgheritul, dogăritul şi fierăritul; atelierele meşteşugăreşti; unităţi comerciale; băncile populare; activitatea economică după 1989, vizând mai ales retrocedrea proprietăţii.
Spaţiul cel mai mare, în această lucrare monografică, îl ocupă cadrul spiritual, cuprinzând mai multe subcapitole. Numai învăţământului îi sunt alocate 176 de pagini: ştiinţa de carte până în 1918; evoluţia învăţământului în perioada interbelică şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; şcoala în perioada comunistă, acţiunea de alfabetizare; evoluţia şcolii după 1968, apoi după 1989, când şcoala se află sub asediul reformelor cu 21 de miniştri. Toate şcolile din comună, primare şi gimnaziale, reprezintă obiectul cercetării, cu date concrete privind şcolarizarea şi încadrarea cu personal didactic. Autorul este dezamăgit de starea învăţământului românesc, mai ales a celui superior.
În acelaşi capitol, tratează problema căminelor culturale şi a bibliotecilor comunale. În ceea ce priveşte evoluţia vieţii bisericeşti, putem spune că monograful Dumitru Cauc ,,este la el acasă”, având în vedere publicarea cărţii amintite, cu titlul ,,Contribuţii la cunoaşterea domeniului mănăstiresc din Oltenia”. Tratează cu rigurozitatea specialistului evoluţia vieţii bisericeşti până în 1918, apoi în perioada 1918-1948 şi în timpul comunismului. Descrie cu minuţiozitate bisericile din localitate şi enumeră preoţii, cantorii şi epitropii lăcaşelor sfinte.
Privind tratarea subcapitolului ,,Etnografie şi folclor”, autorul Dumitru Cauc demonstrează că a parcurs şi o bibliografie legată de etnologia rurală, de etnografie, are în vedere structura, funcţiunea şi evoluţia comunităţilor ţărăneşti, în acelaşi timp, se referă la felul de trai, la viaţa materială şi spirituală. Supune atenţiei tipurile de gospodării şi locuinţe din trecut, pentru săraci, înstăriţi şi pentru micii comercianţi, fără a neglija schimbările profunde din gospodăria şi locuinţa contemporană. Aflăm din această monografie despre instalaţiile, uneltele şi tehnicile întâlnite în lumea satelor descrise până la cel mai mic detaliu: plugul, grapa, prăşitoarea, îngropătoarea, cuptorul de vatră, râşniţa, piua, putineiul, carul tras de boi, sania de lemn, proţapul pentru bătut cânepa.
Autorul face dovada competenţei lingvistice atunci când expune aspecte despre originea şi semnificaţia numelor şi despre formarea lor. Prezintă pe larg antroponimele şi patronimele din comuna Negomir, arată că multe patronime s-au format de la antroponime, prin sufixare (Dumitru-Dumitrescu; Constantin-Constantinescu; Alexandru-Alexandrescu etc.). În aceeaşi măsură, acordă importanţă toponimelor legate de comuna Negomir. În cadrul aceluiaşi subcapitol, monografistul enumeră obiceiurile şi tradiţiile din timpul sărbătorilor de iarnă (claca, colindeţii, steaua, sorcova, căpriţa, vicleiul, pluguşorul), de primăvară (lăsarea postului (secul), sărbătoarea Sfintelor Paşti, nelipsind însurăţitul, descântecele, vrăjile şi farmecele. În continuare, facem cunoştinţă cu marile evenimente din viaţa omului: botezul, nunta, cultul morţilor, praznicele, hramurile, gurbanul, un ritual al comunităţii de rudari.
Din prezentarea istorico-etnografică, nu putea lipsi descrierea portului popular din comuna Negomir, a costumului popular de toate zilele şi de sărbători, care şi-a luat numele de la ţăranul deputat Dincă Schileru. Autorul face constatarea că odată cu trecerea timpului, în zilele noastre, locuitorii au început să renunţe la portul popular tradiţional, fiind folosit din ce în ce mai rar.
În continuare, profesorul Dumitru Cauc enumeră scrierile şi lucrările cu caracter monografic despre comuna Negomir, dând citate semnificative din acestea. Capitolul ,,Cadrul spiritual” se încheie cu ,,Oamenii de ieri” (profesorul Constantin Toma, învăţătorul Constantin Alexianu, preotul Constantin Răceanu, preotul Ioan Topeştianu, învăţătorul Marin Lunguţescu, învăţătorul Constantin Grivei şi învăţătorul Ion Saragea) şi ,,Oamenii de azi” (Nicu Stamatescu, Constantin Răducan, Eugeniu Velican, Vasile Cruceriu, Sabin Stamatescu, Ion Scurtu şi Florin Cârciumaru). Sunt personalităţi care s-au remarcat prin activitatea lor pentru propăşirea materială şi spirituală a negomirenilor, cei mai mulţi s-au distins prin munca lor de apostolat. De asemenea, sunt personalităţi care îşi desfăşoară activitatea în alte zone ale ţării şi, prin faptele lor, îşi onorează numele şi localitatea ab origine. Unii dintre ei sponsorizează unele activităţi desfăşurate în comună. Anexele lucrării monografice cuprind: culegeri de folclor, documente inedite din arhive, care n-au existat în circuitul informativ. Există şi un format electronic al lucrării care cuprinde înregistrări audio, activităţi desfăşurate de şcoală şi comunitate după 1989. La acestea, se adaugă imaginile documentare cu caracter iconografic: personalităţi, biserici, şcoli, obiective etc.
Vasta bibliografie studiată de către cercetătorul Dumitru Cauc, despre care am vorbit în prima parte a prezentei, numără douăsprezece pagini. Cartea se încheie cu indici de nume, peste 2000, în 60 de pagini. Autorul Dumitru Cauc îşi întemeiază această vastă monografie pe o temeinică cercetare, realizată după regulile clasice ale unei munci ştiinţifice riguroase. Mai întâi a recurs la o profundă studiere a literaturii de specialitate, despre obiectul unei monografii, apoi a procedat la adunarea de informaţii. A făcut cercetări nemijlocite în satele comunei, discutând cu oameni de diferite vârste, în funcţie de scopul propus, a cercetat arhivele naţionale şi judeţene, a parcurs întreaga bibliografie, şi-a întocmit planul şi abia, după aceea, a trecut la redactare. După cum se observă, monograful acordă o deosebită importanţă aparatului ştiinţific al lucrării, face trimiteri la subsolul paginii, cu menţiunea izvoarelor, tot ce nu-i aparţine încadrează între semnele citării. Toate lucrările consultate apar la bibliografie.
Cu o scrupulozitate ieşită din comun, autorul intră în cele mai mici detalii ale aspectelor cercetate, întocmeşte nenumărate tabele, liste care cuprind nume, cifre etc. În concluzie, monografia domnului profesor doctor Dumitru Cauc se caracterizează prin rigoarea ştiinţifică, complexitatea şi exhaustivitatea problematicii abordate, prin acurateţe şi sobrietate. Munca epuizantă, timp de peste trei decenii, depusă de către domnul profesor Dumitru Cauc, un intelectual cu probitate, solicitudine şi rectitudine, să scoată la iveală trecutul comunei Negomir, înecat în bezna istoriei, făcând lumină până în zilele noastre, ad honoris, nu a fost zădarnică, pentru că a izbutit să realizeze o monografie competitivă la nivelul ţării, demnă de apariţia ei sub egida Academiei, a Institutului de Cercetări Socio-Umane ,,C.S. Nicolăescu-Plopşor” şi a Universităţii din oraşul Băniei.
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here