O carte de istorie cu excepţionale valenţe patriotice

473

Prezentăm cu bucurie cititorilor Ziarului „Gorjeanul” o lucrare monografică de certă valoare pentru iubitorii istoriei naţionale, o carte care, pe parcursul a peste 520 de pagini, înfăţişează – aşa cum a fost – viaţa tumultuoasă a unuia dintre cei mai curajoşi fii ai acestui neam, lovit prea de multe ori de vicisitudinile generate de interesele celor ce nu ne-au privit niciodată cu ochi buni şi cu sinceritatea cuvenită unui popor cu vocaţie constructivă, dornic în permanenţă să-şi orânduiască devenirea în conformitate cu propria voinţă. Este vorba despre volumul intitulat «MIHAI VITEAZUL : “Io Mihai Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei” », scos la Editura Grai şi suflet – Cultura Naţională, Bucureşti, sub semnătura cărturarului Marin Alexandru Cristian, a plămădit în zona de efervescenţă şi încărcătură emoţională Călugăreni (sat Hulubeşti), din apropiere de Giurgiu şi în care şi-a purtat paşii de bătălie eroul scrierii la care ne referim. Autorul este profesor doctor, specialist în studierea trecutului meleagurilor româneşti. Primul articol semnat de domnia-sa a văzut lumina tiparului acum aproape 50 de ani în Revista Arhivelor nr. 2 (1970) şi se numea “Despre locul și desfăşurarea bătăliei de la Călugăreni”, ceea ce este îndeajuns de sugestiv pentru ce avea să fie formaţia profesională şi orientarea predilectă spre abordarea temelor care implică sentimentul patriotismului. Este elocventă, în context, şi realitatea că a colaborat la mai multe publicaţii cum sunt, în afara celei amintite mai sus, Revista de istorie, Revista de statistică. Pro patria. Valahia. Dacia magazin. Atitudini, Clio şi altele, care i-au găzduit puncte de vedere dintre cele mai pertinente legate de situaţia economică, politică şi socială a ţării, în diverse etape. I-au valorificat, de asemenea, creaţia edituri renumite: Casa de Editură si Librărie Nicolae Bălcescu, Grai si suflet – Cultura Naţională etc, care au inserat studii de autor sau în colaborare cu fratele său Ilie Cristian si soţia sa Marioara Cristian, ambii fiind profesori. De fapt, aşa cum afirmă însuşi domnul Marin Alexandru Cristian “cartea de faţă este o reeditare a lucrării Mihai Viteazul Restauratorul Daciei şi al Bisericii strămoşeşti, apărută în anul 2011 la Casa de Editură şi Librărie Nicolae Bălcescu din Bucureşti”; în comparaţie cu ediţia iniţială, aceasta din urmă are în plus trei capitole referitoare la calitatea lui Mihai Viteazul de apărător al creştinătăţii, la încununarea conştiinţei de neam pe care a reprezentat-o unirea celor trei provincii româneşti şi la receptarea voievodului în conştiinţa europeană. În general şi în amănunt, autorul ne înfăţişează pe Mihai din copilărie şi tinereţe, până la tragicul sfârşit (9 august 1601) ca pe o personalitate complexă, instruită în privinţa acumulării cunoştinţelor culturale din vremea sa, ca pe un desăvârşit şi iscusit strateg şi diplomat, stăpânit de ambiţii pozitive remarcabile (care – poate – au şi contribuit la inducerea împrejurărilor în care a fost ucis).
Probabil mulţi dintre cititori se vor mira aflând că. „Dorinţa de obţinere cu orice preţ a domniei Valahiei l-a determinat pe unificatorul Ţărilor Dacice să-şi asume o falsă genealogie, considerându-se coborâtor din voievodul valah Pătraşcu cel Bun”. Este redată disputa aprinsă dintre istorici români prestigioşi referitoare la această chestiune. Pe de o parte, cei grupaţi în juriul lui P.P. Panaitescu apreciau că aceasta, adică asumarea unei false genealogii, reprezintă o imposibilitate morală, fiind inventată cu bună ştiinţă pentru a reuşi să preia domnia. Pe de altă parte, Nicolae Iorga reproşa lui P.P. Panaitescu faptul că a înjosit şi a insultat personalitatea lui Mihai Viteazul, pentru că i-a negat originea domnească şi a dat satisfacţie duşmanilor poporului român. Trecând peste detalii, sintetizăm spusele Domnului profesor Marin Alexandru Cristian care precizează că primele referiri pe tema despre care vorbim îl prezintă pe viitorul domnitor al ţărilor române ca fiu legitim al lui Pătraşcu cel Bun, ca mai apoi să se susţină că a rezultat dintr-o legătură neoficială a lui Pătraşcu Vodă cu Teodora, din aşezarea Târgul de Floci, în apropierea Dunării.
Mergând pe firul documentelor, profesorul Cristian punctează ferm:Mihai Viteazul este Cantacuzin pe linie maternă, plasându-l astfel în vrednica familie a Cantacuzinilor, cu origini bizantine, care a dat numeroşi domnitori în Ţara Românească. Parcursul viteazului voievod a avut urcuşuri şi coborâşuri, ca al oricărui om, bătându-se, însă, mai mult decât alţii, pentru obţinerea de dregătorii (bănişor, mare stolnic, mare postelnic, mare agă şi mare han), spre a-şi netezi calea spre Tronul Valahiei; foloseşte veniturile de la moşiile doamnei Stana, cu care se căsătorise; călătoreşte la Constantinopol, în Transilvania şi în alte zone pe care le considera avantajoase; stabileşte legături cu personalităţi importante ale vremii, pe care ştie să le răsplătească din sumele obţinute prin împrumuturi de la cămătari; analizează realist situaţia din toate punctele de vedere până ajunge la convingerea că poate şi are sprijin pentru a accesa domniei, ceea ce se şi întâmplă. Pe baza surselor cunoscute sau scoase la lumină de autor, acesta aduce elemente noi privitoare la luptele valahilor cu turcii din anul 1595 şi amănunte esenţiale asupra localizării ariilor de bătălie, în legătură cu reţeaua hidrografică şi cu relieful, precum şi asupra semnificaţiilor alianţelor militare realizate de Mihai (îndeosebi cu maghiarii, secuii, croaţii etc) sub stindardul apărării creştinătăţii. De altfel, un întreg capitol din lucrare (X) este consacrat relaţiilor lui Mihai Viteazul cu vecinii (1596-1598), cu toate dificultăţile întâmpinate. Cei interesaţi pot afla detalii impresionante privind unirea Valahiei cu Ardealul şi cu Moldova (aceasta din urmă “ aproape fără vărsare de sânge”), ca şi cu privire la confruntările de la Mirăslău şi Guruslău. Tristeţea pe care o degajă lecturarea paginilor care descriu ultima perioadă a existenţei lui Mihai ca domn şi ca om este imensă: “ Părăsit de oaste şi de căpitanii lui, rămas pribeag, neavând nicio speranţă, Mihai Vodă a fost nevoit să iasă afară din domnie şi din ţară”. Peregrinările prin Viena, Praga sau Cracovia s-au dovedit, până la urmă, încercări dureroase şi zadarnice. Înconjurat de duşmani, este asediat în cortul său de către cete ale generalului Basta – care îi declarase prietenie – şi este ucis cu cruzime (repetăm: 9 august 1601). Cât de jalnică este trădarea, prezentă prea des în destinele românilor! Credem că volumul la care ne-am referit succint este plin de învăţăminte: Mihai Viteazul a fost şi rămâne un erou exemplar al neamului, împiedecat să-şi consolideze izbânzile de către vrăjmaşi interni şi externi; el a fost şi va rămâne un vaşnic apărător al Creştinismului, iar actele săvârşite de el, în ciuda denigrărilor de tot felul, sunt probe incontestabile ale contribuţiilor sale la afirmarea/ încununarea conştiinţei de neam a românilor, la receptarea corectă a strădaniilor neamului nostru în conştiinţa euopeană.
Notă:
1)Pentru gorjeni este emoţionant faptul memorabil că, în drumurile sale, Mihai Viteazul a trecut şi prin Târgu-Jiu; în comuna Schela, la locul numit Poiana lui Mihai, şi-a amplasat în 1600, pentru scurtă vreme, tabăra; aici a fost amplasat, în 1932, un monument închinat domnitorului. Şi, anual, sunt organizate manifestări evocatoare cu puternică încărcătură patriotică.
2)Pentru cei interesați, Filiala Județului Gorj a Veteranilor de Război oferă, ca împrumut, unicul exemplar al cărții domnului Marin Cristea, doctor în istorie.
General de divizie, (r) Prof.univ. Constantin ISPAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here