O capodoperă a romanului de dragoste: “M A I T R E Y I” de Mircea Eliade (IV)

998

5. Maitreyi şi obsesia păcatului
Obsesia păcatului este, aşadar, la Maitreyi o supersiţie, o convingere religioasă. Odată, ca s-o încerce dacă se lasă robită de o apropiere prea mare, în ritualul dragostei mistice a lui Chaitanya (priviri în ochi, strângeri, mângâieri de devot, sărutări pe mâini), Allan are revelaţia „contactului cu suprafirescul prin atingere, prin ochi, prin carne”, care a durat două ore, istovindu-se reciproc. Revenindu-şi pentru moment, indianca începe să recite acea mantra, pe care a învăţat-o Tagore, gurul ei „ca să se apere de primejdiile contra purităţii”. Chinuită de obsesia păcatului, Maitreyi nu va întârzia să-i azvârle coroniţa de iasomie, semn al ogodnei (silueta indiencei este surprinsă acum într-o „apariţie legendară, de basm oriental”).

Pe când fata gândeşte că, odată logodna făcută, ea însăşi va fi absolvită de ideea şi obsesia păcatului, Allan, dimpotrivă, gândeşte că orice tendinţă de legiferare şi exteriorizare simbolică „e un viol săvârşit asupra dragostei”, preţuind din toată dragostea aceasta numai „spontaneitatea şi autonomia ei”. El vrea să rămână un liber-cugetător, afirmând că nu concepe nici chiar creştinismul „fără libertate şi fără primatul spiritualităţii”, şi face apologia unui nou creştinism indian, dorind chiar să se convertească la hinduism, dintr-un zel exagerat pentru dragostea Maitreyiei. De aceea dispreţuieşte brutalităţile la care se dedau britonii şi se arată interesat de Gandhi şi de revoluţia civilă, dispreţuite de orice eurasian care credea mai mult în teroarea dezlănţuită de poliţie şi de armată. Europeanul se simte la Calcutta cel mai atras de lacuri, tocmai pentru că ele sunt „singurul lucru artificial în acest oraş ridicat din junglă”. Iată limita europeanului: el face eforturi să înţeleagă o Indie arhaică şi spirituală şi nu întotdeauna reuşeşte a înţelege tradiţia, cutuma, mentalitatea şi miturile acestui spaţiu. Însăşi natura îi pare inospitalieră, acaparatoare, sufocantă. Îndârjirea şi devotamentul cu care lucrase în junglă îl îmbolnăviseră, tocmai pentru că Allan nu poate suporta o hazardată confruntare cu India naturală, El va fi înapoiat / redat civilizaţiei prin grija inginerului Narendra Sen, urmând a lucra în Bhowanipore („la centru”). Întemeiată pe „primatul spiritualităţii, pe ideea că adevărul şi sufletul primează asupra oricărui interes, oricât ar fi el de general şi de urgent, spre deosebire de alte civilizaţii întemeiate pe ideea de justiţie, de bine şi frumos.” (Mircea Eliade, Taina Indiei, texte inedite, Ediţie îngrijită şi Cuvânt înainte de Mircea Handoca, Ed. Icar, Bucureşti, f.a., p. 53).
Marea obsesie a lui Allan ar fi aşadar India arhaică şi spirituală. În acest totalitar complex se varsă toate concepţiile şi reflecţiile sale privitoare la obiceiurile, tradiţiile, oamenii şi locurile evocate. Istoricul religiilor de mai târziu va identifica de timpuriu în Maitreyi pe „sihastra din Upanishade”. Nu este lipsit de interes faptul că, în replica românescă pe care o va scrie în bengali după patruzeci de ani, în 1974, Maitreyi Devi va reţine, ca titlu, o sintagmă din Upanishade, mai exact un citat din Gita – „na hanya te”, ceea ce se traduce: „Cea fără de moarte şi fără de sfârşit”. Retipărit, în 1976, în engleză, romanul se va intitula It does not die (Nu face să mori), iar în română, Dragostea nu moare (Editura „Românul”, 1992, versiune de: Ştefan Dimitriu şi Mircea Handoca). (Va urma)
Documentar realizat de Prof. dr. Zenovie CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here