Sub egida Universităţii „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu, a Consiliului Judeţean Gorj şi a Institutului de Politici Publice, Administraţie şi Ştiinţele Educaţiei, a apărut, în 2016, la editura Revers din Craiova, graţie a doi profesori universitari: Adrian Gorun şi George Niculescu, hors commerce, o antologie închinată „maestrului Brâncuşi”, în „Anul Brâncuşi”.
Autorul ei este cunoscutul scriitor craiovean Constantin Barbu, fostul meu coleg de facultate la Universitatea din Cetatea Băniei, şi de cenaclu „Orfeu” şi apoi „Ramuri”, ulterior destinele noastre mereu intersectându-se. În corpul celui dintâi volum, Constantin Barbu face, în „cuvântul înainte”, o afirmaţie uluitoare, conform căreia Constantin Brâncuşi ar fi „cel mai mare sculptor din ultimii 500 de ani”, iar Târgu-Jiul ar fi, cât de curând, unul din fericitele capitale artistice ale Europei.
Odată instituită, această nouă „disciplină” numită brâncuşiologie ar avea nevoie de patru instituţii care să susţină „templul Brâncuşi”:
I. Academia Europeană Brâncuşi.
II. Atelierul Constantin Brâncuşi (proiectat de el însuşi între 1927-1946), total diferit de cel din 11, Impasse Ronsin
III. Reconstituirea operei pierdute/ distruse
IV. Arhiva Brâncuşi (vol. 1-100).
Constantin Barbu îl reconsideră axiologic pe Constantin Brâncuşi în cadrul unei paradigme tetradice alături de Cantemir, Eminescu, Noica.
Reţin ca antologică o frază din „introducerea” lui Constantin Barbu: „Ochiul lui Brâncuşi este cosmologic pentru că el ştie că ne aflăm pe o bulă care călătoreşte într-un abis” (pag.8).
Primul volum rescoate din uitare Studiul lui Ionel Jianu: „Cum s-a răspândit în lume faima lui Brâncuşi” (pp.11-31) pe ideea că „participarea la Armory Show i-a fost de mare folos lui Brâncuşi” şi că procesul intentat Direcţiei Vămilor a S.U.A. i-a adus o uriaşă celebritate (vezi „Pasărea în văzduh” – n.m.,I.P.B.); apoi studiul lui Constantin Noica: „Introducere în opera lui Brâncuşi” pe ideea significantului mitic care îşi recuperează rădăcinile din arhetipurile păstrate în subconştientul colectiv al poporului său.
În fine sunt incluse în facsimil color documente Brâncuşi executate după originalele aflate în Arhivele Naţionale Craiova (pp.39-120), alte documente de la „Tinerimea Artistică MDCCCCIX” referitoare la expoziţia din 15 martie – 15 aprilie 1909, de la Palatul Ateneului Bucureşti (pp.123-178).
În secţiunea „Contemporanul” antologia lui C. Barbu reproduce în continuare nr.52/ an IV, ianuarie 1925; nr.64, an V, din ianuarie 1926. În secţiunea „Integral” reapare nr.9, an 11, dec.1926 (cu semnături faimoase: N.M.Maxy, Stephan Roll, Mihail E.Cosma, Ilarie Voronca, Victor Brauner, Irene Codreano, Cornelia Mihăilescu, Tristan Tzara, Juan Miro, B.Florian, Marcel Mihalovici).
Volumul I se încheie cu fascicula lui V.G.Paleolog: „De la Genèse de la „Via Sacra” de Tg-Jiu. Prilejuita evocare a atelierelor lui C.Brâncuşi din Paris (1904-1957) în vederea centenarului 1876-1976, Craiova, 1973 şi cu fascicula „Brâncuşi. Planurile Atelierului şi ale locuinţei din Paris, 18, rue Sauvageot (1927-7 octombrie 1946)”.
În fine sunt binevenite în context cele 35 de fotografii „Opere în Atelier” ca şi grupajul de „Corespondenţă genială” Brâncuşi – Quinn – Roché – Picabia – Léger – Satie – Tzara – Fondane ori „Autoportret. Autografii: Schiţe manuscris”, ca şi „Notes autographes de Brancusi”.
Ataşarea corpusului de fragmente „Aşa grăit-a Brâncuşi” al Soranei Georgescu-Gorjan dă strălucirea unei iniţiative editoriale, categoric, de excepţie.
Ion Popescu-Brădiceni
