O analiză metaliterară a „Testamentului unui revoltat” – Un eseostudiu de Ion Popescu-Brădiceni sau o lecție de teoria literaturii pentru toți cititorii – I. O misiune asumată prin adecvare

604

1. Satiră și fabulă
Iată-mă pus în situația, incredibilă, – și ideală totodată, de a demonstra că un text literar e, totuși… literatură și ficțiune. Cum am un doctorat în hermeneutica literaturii, îmi asum misiunea pe care am prilejul s-o adecvez unei receptări corecte a mesajului – unul inevitabil și de teorie a literaturii – unuia din megapoemele mele cu tentă vădit satirică.
Dar ce este satira? Este o scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defectele morale ale oamenilor sau aspectele negative ale societății, cu intenții moralizatoare. Satira este deopotrivă o categorie estetică din sfera comicului mordant, care critică violent și caricatural pe cineva sau ceva. Ideea se susține deoarece elementul satiric intră în componența a numeroase opere de literatură română și / sau universală.
Însă „Testamentul unui revoltat” este de ipso et de facto o fabulă, ce-i drept, necruțătoare care îngroașă grotesc trăsăturile unor personaje fie ele negative, pozitive, neutre. Fabula este specia genului epic în proză sau în versuri, în care personajele sunt animale, plante, lucruri (puse, ce-i drept, în situații omenești fie ele și deseori neplăcute cuiva care, din nefericire s-ar recunoaște în oglinda evident fabulatorie). Explic pentru cei nedumeriți: fabulația este o poveste alegorică (și cuprinsă într-o operă literară) și totodată o figură retorică prin care se redă ca real ceva imaginar. Fabula poate fi explicită și simultan implicită. Dar să citez, în sprijinul demonstrației mele academice, pe însuși Lessing: „Dacă reducem un principiu etic general la un caz special, dând acelui caz realitatea și dacă am compune dintr-însul o poveste prin care se recunoaște principiul general, atunci acea compoziție literară se numește fabulă. Uneori în fabulă apar ca personaje și oameni”.

2. Distopie și antiutopie
În „Testamentul unui revoltat apare și un oarecare electrician mediocru care – nu se știe din ce motive – primește titlul de cetățean de onoare al unui oraș oarecare dintr-o țară oarecare de pe mapamond.
Cum nu i se cunoaște numele, imediat, autorul izbutește să deturneze fabula în distopie și chiar antiutopie cu o valabilitate mondială ca-n „Metamorfoza” lui Kafka (al cărei personaj se transformă într-o halucinantă gânganie, fantastică și angoasantă) ori ca în „Ferma animalelor” a lui Orwell care este tot o fabulă extinsă în care sub semnul principiilor democrației, frăției și egalității și sub conducerea porcilor, ele instaurează un sistem colectivist. Într-o poveste plină de umor, însă unul <<noir>>, apar și în textul pe care-l analizez în paginile de față intitulat, semnificativ, „Testamentul unui revoltat” împotriva amarului, grețosului Târg, unul în care politica e, clar, de doi bani și-o para chioară personaje dubioase. Că fabula mea are și câteva elemente de apolog e de domeniul evidenței, dar ea este cu predilecție o lucrare fabulativă (și deloc nonfabulativă).
Personajele „Testamentului unui revoltat” sunt toate niște gâze: un greier în care recunoaștem leneșul din celebra fabulă „Greierele și furnica” din repertoriul „clasic”. Dar cum și în stupul cu albine sunt trântori, adesea acestora li se pot substitui viespoii care ucid producătoarele de miere. Cea de-a doua substituție a greierului care n-a reușit să ajungă în Ithaca la Penelopa sa, e gândacul infect, Kafkian, repet ca să nu existe dubii de înțeles al atitudinii mele „codificate” dar diseminată semiotic în semn de opoziție categorică la „crunta entropie” din „sala de spectacole” a lumii „în timp ce cristalul memoriei lin se rotește.” ca să denunțe aspecte hilare ale unor întâmplări neverosimile, învăluite într-o dulce mediocritate de care orice societate se face mereu imprevizibil vinovată și trebuie amendată ca atare drastic.

3. Autonomia și heteronomia literaturii
Acum să vedem ce-i cu aceste acuzații pe care niște cititori, care probabil s-au simțit cu musca pe căciulă, mi le-au adresat, confundând autonomia cu heteronomia literaturii. Și de data aceasta pot da lămuririle de rigoare, atenționând că, prin definiție, ficțiunea este o reprezentare produsă de imaginația cuiva și care nu are corespondent în realitate.
Ea relevă o latură specifică a creației artistice, calitatea ei de a sugera iluzia unor întâmplări adevărate, când de fapt cele înfățișate reprezintă o plăsmuire a imaginației, fiind inventate de autor. Literatura se deosebește de istorie prin aceea că autorul operei literare nu copiază realitatea, ci o recreează în planul ficțiunii datorită fanteziei sale.
Or toată acțiunea din „Testamentul unui revoltat” se petrece într-o Ithacă reinventată metamitologic. Personajul se dedublează căci are ca însoțitor pe „călătorul celălalt care bolborosește o formulă secretă.” Așadar cel care-și asumă „testamentul” este tot un personaj-ficțiune, într-un arhitext în care își reînscrie ființa într-o epopee din era postmitică.

4. Nivele de ruptură
Complexitatea poemei epicolirice și filosoficomorale e dată de mai multe nivele de ruptură, căci evenimentele se derulează pe mai multe paliere. Prin urmare, „revoltatul” (cu trimitere la Albert Camus – n.m.) e o ființă de hârtie cum ar spune Roland Barthes.
Ca atare realitatea n-are motive să dea din umeri, stupidă și ternă întrucât ea nu există deloc într-o Ithacă, repet, existentă doar ca mit cultural-literar împrumutat de la Homer și încă fertil ca „studiu de caz” neperisabil în eon.
Să reamintesc definiția lui Aristotel dată ficțiunii: „datoria poetului nu este să povestească lucruri întâmplate cu adevărat, ci lucruri putând să se întâmple în marginile verosimilului și necesarului (vezi „Poetica”). În acest sens, filosoful distinge între istorie, care înfățișează faptele întâmplate aievea, și poezie, care inventează fapte ce s-ar putea întâmpla.
Cât privește megalomanii și narcisiștii, lumea este deja îmbâcsită cu ei, iar personajului ficțional și de hârtie – în postură de povestitor și retorician al unei epopei transmoderne – îi e scârbă, din postura de cronicar, de observator și de „purtător de steag al adevărului despre inșii versatili, sprijiniți din umbră de vreo hahaleră virgină dar cu vreo slujbă de purtător de cuvânt la teatru și la prefectură) în „Orașul de frunze” (altă stampă chinezească din același ordin al literaturii autonome adică ficționale – n.m.) renunță să mai încrimineze „turma de cetățeni asfixiată de tembelismul liberal” (adică să-și răzbune destinul eșuat, în penibilul / ridicolul „cald-ocrotitor” al mulțumirii de sine, arhisuficient o vreme ca să-i supraviețuiască, înconjurat de „javrele cele istorice”.
Ca atare, „revoltatul” găsește soluția salutară a revenirii la o normalitate nenocivă, „selectează atent în eprubete făpturile fantastikonice, paradiziacoluciferice”, cu scopul de a epura o realitate mizerabilizată de eventualii ipochimeni care o infectează cu virușii unei prostocrații extrem de ganglionare, cancerigene, periculoase pentru o societate care-și dorește să învețe carte, să citească, să creeze artă, literatură, fie ea mai ales eficientă educațional și politic.

5. Opera literară: un fapt de limbaj
Ca să-mi forțez oleacă / depoziția mea hermeneutică înspre inevitabilul final, să precizez că opera literară e eminamente un fapt de limbaj; referențializat și expresiv, ambiguu obligatoriu (deși abstract-concret) și de modelizare secundară. Opera literară este redusă la text și… atât. Oricare alte considerente îi viciază statutul diferit ca natură și ca organizare. Opera literară nu comunică ceva tranzitiv ci se comunică pe sine reflexiv, afirmă și Tudor Vianu într-un foarte cunoscut studiu științific; iar stilul e inseparabil de opera literară. (va urma)
Ion Popescu-Brădiceni, Scriitor

1 COMENTARIU

  1. Domnule IPB, ați dat cu mucii în fasole când ați publicat „Testamentul…”, făcând – fără drept de tăgadă – trimitere clară la poetul Spiridon Popescu, iar acum încercați s-o dregeți (după ce ați mai publicat și un serial lingușitor-laudativ în trei episoade). Lăsați-vă de meserie… râde orașul de tâmpeniile ce le debitați pe unde apucați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here