Nuntă de coșmar la Nistorești, comuna Alimpești! Ginerele, nașa și o parte din nuntași, luați cu trei salvări și două echipaje SMURD, după o toxiinfecție alimentară

1100

Nuntă de coşmar, sâmbătă noapte, la cortul instalat în curtea unei familii din satul Nistorești, comuna Alimpești, locul de unde șase persoane au ajuns la spitale din Gorj și Vâlcea cu simptome de toxiinfecţie alimentară, în special cu dureri abdominale, greaţă şi vărsături. Ginerele a fost dus cu o ambulanță din Vâlcea la spitalul din Horezu, în timp ce alte cinci persoane au ajuns, cu ambulanțele, la spitalul din Novaci. În jur de 60 de nuntași, din cei aproape 200 prezenți la fericitul eveniment s-au simțit rău, duminică dimineața, în jurul orei 2.00, spun chiar artiștii trupei Triton, care au cântat la eveniment și care dau vina pe tocănița ori peștele consumat la petrecere.

Ion și Simona Lungănoiu și-au unit destinele religios, sâmbătă, în Alimpești, asta după ce în anul 2015 aceștia au spus ,,Da” în fața ofițerului de stare civilă. Petrecerea de nuntă au organizat-o, la final de săptămână, în satul Nistorești, în curtea familiei Păunescu, spun localnicii prezenți la fericitul eveniment. În gospodăria respectivă s-a amplasat un cort de mari dimensiuni, iar preparatele de la nuntă au fost pregătite tot acolo, fiind sacrificate animale aparținând proprietarilor, a declarat, luni, Sorin, membru al formației Triton. De altfel, cinci artiști Triton au fost invitați să întrețină atmosfera de petrecere la acest eveniment. Niciunul nu a avut, din fericire, simptomele de toxiinfecție alimentară acuzate de o mare parte din nuntași.

,,Noi nu am avut nicio problemă, deoarece am apucat să consumăm doar aperitivul, sarmalele și niște fructe. Pentru că am cântat, nunta fiind foarte frumoasă, în cort fiind 160-200 de invitați, am sărit peste o parte din felurile din meniu. Asta ne-a ajutat să rămânem în picioare până la finalul nunții. Când s-a tăiat tortul și am cântat la mulți ani am văzut că mirele era absent, și am constatat apoi că se simțea rău. În jurul orei 2.00 a început nebunia, mai mulți invitați prezentând stări de rău. S-a apelat la 112 și au venit trei ambulanțe și două echipaje SMURD. În final și polițiștii și-au făcut apariția și au luat declarații. Știu că nașa și mirele s-au simțit destul de rău și o parte din nuntași, cei care au consumat tocănița sau peștele. Mireasa nu a avut nimic. Nunta nu s-a spart urmare a sosirii echipajelor de urgență, deoarece oricum era pe final. De când cânt nu mi s-a mai întâmplat așa ceva”, a spus Sorin de la Triton.

Tulburări digestive și vărsături!
Cert este că, într-adevăr trei echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj au intervenit pentru transportarea nuntașilor către spitalul din Novaci și Horezu, dar la fața locului, conform protocolului, au ajuns și trei echipaje SMURD. Cinci pacienți au ajuns la Spitalul Novaci, la orele 4.00, duminică dimineața.

,,Au ajuns la Spitalul Novaci cinci pacienți, la ora 4.00 dimineața, cu tulburări digestive, vărsături, dar în stare generală bună. Li s-a făcut tratament simptomatic și au părăsit unitatea medicală”, a declarat pentru Gorjeanul managerul Spitalului Novaci, Emil Grigore.

Mirele, îngrijit la Spitalul Horezu
În aceeași dimineață, Ion Lungănoiu, mirele de la nuntă, a ajuns cu o ambulanță din Vâlcea, localitatea Nistorești fiind la mică distanță de Alunu, în județul vecin. A primit îngrijiri de specialitate, nefiind necesară internarea sa în spital. Popescu Constantin, managerul Spitalului Horezu, a explicat pentru Gorjeanul că pacientul a primit aici îngrijirile medicale necesare și a fost lăsat să plece acasă. ,,O singură persoană din Alimpești a fost adusă la noi cu toxiinfecție alimentară. Chiar ginerele a primit îngrijiri medicale, dar nu a fost necesară internarea. Dacă era mai grav era dus la spital la Vâlcea, unde este o secție pentru astfel de probleme medicale”, a explicat managerul Spitalului Horezu.
Poliția face și ea cercetări în acest dosar.
ANAMARIA STOICA

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here