În miez de Gustar, reședința județului Gorj a fost gazda unui eveniment deosebit prilejuit de împlinirea de 50 de ani de căsătorie neîntreruptă de către mai multe zeci de perechi ajunse la vărsta înțelepciunii.
Desfășurat pentru prima oară la Tărgu-Jiu în anul 2004, evenimentul ,,NUNTA DE AUR” a reușit în fiecare an să aducă mulțumire și bucurie pe chipurile a numeroși vărstnici care au reușit să treacă împreună proba timpului, prin statornicia și fidelitatea lor. Anul acesta, 2022, 64 de cupluri au fost sărbătorite de către edilii orașului, Primăria municipiului Tărgu-Jiu dănd posibilitatea celor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în anii precedenți și nu au participat la NUNTA DE AUR, să ia parte acum la acest eveniment.
Slujbă religioasă de reînnoire a jurămintelor de iubire și credință
Manifestările au debutat joi, 18 august 2022, de la ora 17.45, pe o esplanadă în aer liber situată pe maul răului Jiu, cu o slujbă religioasă săvărșită de un numeros sobor de preoți, sub protia preacucernicului părinte protopop IONUȚ CĂMPEANU, din cadrul Protopopiatului Tărgu-Jiu Sud. În cadrul acestei frumoase slujbe, pentru reînoirea jurămintelor de iubire și credință, au fost aduse mulțumiri și recunoștință Bunului Dumnezeu pentru ajutorul primit de-alungul timpului. Nașii celor 64 de cupluri au fost primarul municipiului, Marcel ROMANESCU, împreună cu soția sa, iar ca fapt divers cel mai mare număr de perechi care au sărbătorit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă s-a înregistrat în anul 2004, respectiv 140.
Daruri alese din partea municipalității din Tărgu-Jiu pentru sărbătoriți
Ajuns deja la ediția a XIX-a, evenimentul NUNTA DE AUR a fost sprijinit de către Primăria municipiului Tărgu-Jiu, prin Direcția Publică de Protecție Socială, peste 35.000 de lei fiind alocați de la bugetul local în vederea organizării acestui eveniment festiv. Participanții au primit ,,Diplome de aur” pentru ,,iubire și sinceritate, pentru statornicie, pentru înțelepciune și vorbă bună, pentru 50 de ani trăiți împreună”, la care s-au adăugat premii în valoare de 500 de lei fiecare, flori pentru doamne și cocarde din floare naturală pentru domni, poze cu primarul municipiului nostru și o masă festivă la un cunoscut restaurant din oraș.
Sărbătoriții, un exemplu viu și un model vrednic de urmat pentru tinerii de astăzi
Să mergi pe același drum împreună, alături de cel/cea care ți-a fost dăruită de Sus de la Dumnezeu, cu iubire, sinceritate, fidelitate și înțelegere reciprocă, timp de o jumătate de veac, personal consider că nu este un lucru neînsemnat sau care poate fi trecut cu vederea. Din contră, mai ales la vremurile tulburi pe care le trăim noi acum, acești oameni care au rezistat împreună și au reușit să treacă cu ajutorul Lui Dumnezeu peste toate greutățile și încercările vieții, reprezintă un exemplu viu, un îndemn, și um model vrednic de urmat de către tinerii care se hotărăsc să-și întemeieze o familie și să meargă pe același drum al vieții împreună.
Marius Stochițoiu