Numirea lui Dan Vasile în Directorat, contestată: “Opriți hemoragia de doljeni din fruntea CE Oltenia”!

2047

La finalul săptămânii trecute, Constantin Bălăşoiu şi Dan Vasile au fost numiţi membri ai Directoratului Complexului Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, cu mandate pentru o perioadă de patru ani. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Consiliului de Supraveghere de joi, ca urmare a finalizării procedurii de selecţie desfăşurate în baza prevederilor OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă. Cele două numiri creează însă controverse, Institutul de Analize și Investigații Publice(IAIPP), condus de către Dan Morega, salutând promovarea lui Bălășoiu, dar criticând-o pe cea a lui Dan Vasile. Morega consideră că ultima numire ar fi politică, solicitând public oprirea “hemoragiei de doljeni”, la conducerea companiei de stat din Gorj.

Producătorul de energie electrică din lignit, Complexul Energetic Oltenia, a lansat, în această toamnă, un anunț privind recrutarea a doi membri în Directoratul companiei, data-limită pentru depunerea dosarelor de candidatură fiind 18 septembrie. Procesul de recrutare a candidaților pentru aceste două posturi urma să se deruleze cu sprijinul companiei de consultanță Pluri Consultants România, în conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă în întreprinderile publice.

Fără concurență pe posturi
În cursă au intrat, se pare, doar doi candidați, Bălășoiu și Vasile, în ciuda mai multor nume vehiculate public, care au și trecut de câteva etape, adică: de evaluarea dosarelor de candidatură în vederea întocmirii listei lungi(între 19 și 25 septembrie), de selecția inițială a candidaților în vederea întocmirii listei scurte(între 26 septembrie și 4 octombrie), de depunerea de către candidații de pe lista scurtă a declarațiilor de intenție (între 4 și 19 octombrie), precum și de selecția finală în vederea elaborării propunerilor de nominalizare pentru cele două posturi (între 20 și 27 octombrie). Candidații trebuiau să mai fie absolvenți ai unui program de studii superioare finalizat cu diplomă de licență în cadrul unei instituții acreditate de învățământ superior din domeniul tehnic (energetic, electrotehnică, automatizări sau similar) pentru primul post și din domeniul economic pentru cel de-al doilea post de membru al Directoratului. Constituia avantaj deținerea unei diplome de studii postuniversitare (MBA sau doctorat). De asemenea, candidații erau obligați să aibă cel puțin 10 ani de vechime în muncă și cel puțin 5 ani de experiență de conducere la nivel de top management, acumulată în cadrul unor companii publice sau private cu cifra de afaceri mai mare de 5 milioane euro sau echivalent; constituia avantaj experiența anterioară în domeniul energetic, precum și activitatea anterioară la nivel de top management în cadrul unei companii cu cel puțin 1.000 angajați (cumulat pe grup). Candidații nu trebuiau, de asemenea, să fi fost destituiți anterior dintr-o funcție de conducere din cadrul unor instituții publice sau companii private sau să nu fi avut încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; să nu fi fost revocați datorită culpei personale din calitatea de administratori la companii private sau de stat și să nu se fi aflat în conflict de interese care să îi facă incompatibili cu exercitarea funcției de membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia.

Ambii se vor “președinții D”
Constantin Bălășoiu mai fusese la cârma CEO în 2012, fiind de fapt primul director general al companiei de stat, pe atunci cu sediul la Turceni. Despre el s-a vehiculat acum că va fi numit şi preşedinte al Directoratului companiei, lucru care s-a spus și despre Dan Vasile, introdus cu câteva luni în urmă, în acest organism de conducere. ”Dan Vasile ocupa anterior funcţia de membru interimar al directoratului, iar Constantin Bălăşoiu ocupa anterior funcţia de director al Sucursalei Electrocentrale Işalniţa, funcţie care va fi preluată de Gherghina Pestrea Viorel cu o perioadă de probă de 120 de zile calendaristice”, arată, în schimb, compania. Conducerea Complexului Energetic Oltenia este asigurată acum de Directoratul societății, compus din cinci membri. Membrii Directoratului sunt numiți de Consiliul de Supraveghere, la recomandarea Comitetului de Nominalizare pe o perioadă de cel mult patru ani. Până acum, din Directorat făceau parte Sorin Boza (președinte), Ovidiu Bălăcescu, Daniel Antonie, Adriana Luminița Popescu și Dan Vasile, ultimii doi fiind interimari. Acum din acest organism a dispărut doar Popescu și a fost introdus Bălășoiu.

IAIPP consideră “inoportună” numirea lui Vasile!
Aceste schimbări din Directorat nu sunt văzute cu ochi buni de IAIPP, asta și pentru că doljenii dețin supremația când este vorba despre funcții de conducere la compania din Dolj. Dan Morega, președintele IAIPP, salută de altfel promovarea lui Bălășoiu, dar nu și pe cea a interimarului din Directorat, a cărui numire a criticat-o și în vara acestui an, considerând atunci că respectivul ar fi fost adus acolo, de la Craiova II, pe linia Condescu din Consiliul de Supraveghere. “Dan Vasile nu merita această numire, deoarece activitatea sa la Craiova II nu este una lăudabilă. El a adus această sucursală într-o stare jalnică privind indicatorii economico-financiari și criteriile de performanță. Transferarea lui Dan Vasile, aici, la CEO a fost făcută strict politic de către gașca de la Craiova, Olguța, Manda, via PSD Dolj, drept recompensă pentru rezultatele politice ale respectivului, nu pentru cele profesionale. Strategia respectivilor a fost una step by step, pentru a ajunge acesta în Directorat, cunoscut fiind faptul că, Condescu din CS l-a împins pe amicul Dan Vasile în Directorat pe un post creat special, l-a ținut interimat pentru a-l lăsa acum acolo, permanent. Și iată că, asistăm acum la numirea permanentă a lui Dan Vasile atingându-se scopul parțial dorit de gașca roșie din Dolj. Scopul final nu este acesta, este o anumită funcție de conducere”, a spus Morega. Acesta a mai menționat că, în opinia sa, ar fi o imensă greșeală această numire, deoarece Dan Vasile nu și-ar fi dovedit calitățile manageriale și profesionale la Craiova II ca să merite ce i s-a dat acum.

Cârciumaru, Weber și Iriza, atenționați de Morega
“Este iar o batjocură și o jignire până la urmă a specialiștilor din Gorj din domeniul energetic și miner care puteau ocupa oricare această funcție. Doresc să atrag atenția foarte sever din acest punct de vedere ministrului Energiei, dar și președintelui PSD Gorj, Florin Cârciumru, și președintelui executiv Weber chiar și senatorului Scarlat Iriza să stopeze această hemoragie de doljeni care au ajuns să ocupe funcții decizionale la vârful CE Oltenia”, a completat Morega. În ceea ce îl privește pe Bălășoiu, Morega susține că numirea respectivă ar fi una corectă. Acesta mai spune că îl apreciază pe Bălășoiu, considerându-l drept “un om bine pregătit profesional” care “a dovedit cu prisosință și în 2012 calități manageriale realizându-și criteriile de performanță”. “În concluzie dacă și cu Bălășoiu orientarea CS-ului este una corectă, profesionistă, în ceea ce îl privește pe Dan Vasile lucrurile se schimbă radical și vorbim de politruci împinși la conducerea CEO”, a specificat Morega, certând politicienii din Gorj care acceptă ca ALDE și PSD Dolj să dețină supremația în compania de stat. CE Oltenia are aproximativ 13.300 angajaţi. În primele nouă luni din acest an, CE Oltenia a produs peste 11 TWh şi aproximativ 17 milioane tone de cărbune. Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţat în 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni şi Craiova cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.
A.STOICA

2 COMENTARII

  1. Dezinformati! In cursa au fost mai multi candidati, mult mai pregatiti, care se pare ca au fost stopati la sursa, intrucat, printre altele, „nu permitea situatia contextuala a societatii” dupa cum s-au exprimat cei de la firma de consultanta. Asta referitor la postul ocupat de Dan Vasile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here