Numeroși câștigători la cea de-a cincea ediție a Festivalului Național ,,În pași de dans spre infinit”

1028

Dansul contemporan, dansul modern, baletul, fantezia coregrafică, street dance-ul s-au întâlnit în cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului Național de Balet si Dans Modern ”În pași de dans spre infinit”, organizat de Școala Populară de Artă și Consiliul Județean Gorj, la sediul școlii și pe scena Teatrului Dramatic ,,Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu.

Ziua de sâmbătă, 8 iunie, a fost una plină, circa 400 de copii si tineri au intrat în competiție pentru a-și demonstra talentul, Târgu-Jiul devenind, astfel, pentru o zi gazda unei explozii de talente. Misiunea juriului festivalului a fost foarte dificilă, copiii au demonstrat că sunt cu adevărat talentați prin dansurile pe care le-au prezentat. Așadar, în urma notării coregrafiilor intrate în concurs, juriul a hotărât acordarea următoarelor premii:
Secțiunea dans modern
La categoria de vârstă 5 – 7 ani:
Premiul I:
Solo – Iordache Carina – Maria, S.P.A. Slatina – genul de dans: Fantezie coregrafică;
Solo – Iordache Carina – Maria, S.P.A. Slatina – genul de dans: Dans contemporan;
La categoria de vârstă 8 – 11 ani:
Premiul I:
Echipajul Mini Star, C.C. Rovinari – genul de dans: Fantezie coregrafică;
Echipajul Mini Fantezy Class, S.P.A. Vâlcea – genul de dans: Dans tematic rusesc;
Echipajul Arabesque, C.C. Orşova – genul de dans: Dans de caracter;
Echipajul Mini G, S.P.A. Târgu-Jiu – genul de dans: Dans popular stilizat;
Echipajul G. Junior, S.P.A. Târgu-Jiu – genul de dans: Show dance;
Echipajul Magic Crew, S.P.A. Târgu-Jiu – genul de dans: Dans latino;
Solo – Alexa Chirilă, Școala de dans modern Chirilă, Alba Iulia – genul de dans: Dans modern;
Echipajul Gold Dust Crew, S.P.A. Târgu-Jiu – genul de dans: Majorete;
Solo – Pietrişi Alexia – Marina, S.P.A. Slatina – genul de dans: Fantezie coregrafică;
Echipajul Mini Fantezy Class, S.P.A. Vâlcea – genul de dans: Dans liric contemporan;
Echipajul Gold Dust Crew, S.P.A. Târgu-Jiu – genul de dans: Hip-Hop;
Solo – Pietrişi Alexia – Marina, S.P.A. Slatina – genul de dans: Dans contemporan, Show dance, Dans popular stilizat;
Echipajul Arabesque, C.C. Orşova – genul de dans: Dans modern;
Premiul II:
Echipajul Magic Crew, S.P.A. Târgu-Jiu – genul de dans: Fantezie coregrafică;
Echipajul Mini Star, C.C. Rovinari – genul de dans: Dans stilizat;
Premiul III:
Echipajul Magic Crew, S.P.A. Târgu-Jiu – genul de dans: Dans popular stilizat;
La categoria de vârstă 12 – 15 ani:
Premiul I:
Echipajul Funny, C.C. Rovinari – genul de dans: Dans modern;
Echipajul Apulum Dance Jr., Școala de dans modern Chirilă, Alba Iulia – genul de dans: Show dans revue;
Echipajul Fantezy Class, S.P.A. Vâlcea – genul de dans: Dans liric contemporan;
Echipajul Arabesque, C.C. Orşova – genul de dans: Dans modern;
Echipajul The power of dance, Zlatna – genul de dans: Dans tematic;
Echipajul G. X. Junior, S.P.A. Târgu-Jiu – genul de dans: Show dance;
Echipajul Fantezy Class, S.P.A. Vâlcea – genul de dans: Dans modern;
Echipajul Arabesque, C.C. Orşova – genul de dans: Majorete;
Solo – Petraș Nicoleta, Școala de dans modern Chirilă, Alba Iulia – genul de dans: Dans modern;
Echipajul Golden Crew, S.P.A. Târgu-Jiu – genul de dans: Dans contemporan;
Echipajul The power of dance, Zlatna – genul de dans: Fantezie coregrafică;
Echipajul G. X. Junior, S.P.A. Târgu-Jiu – genul de dans: Dans contemporan;
Echipajul Aerodance, P.C. Târgu-Jiu – genul de dans: Dans sportiv standard, Dans latino;
Premiul II:
Echipajul Dancing Queens, S.P.A. Oradea – genul de dans: Dans tematic;
Echipajul Golden Crew, S.P.A. Târgu-Jiu – genul de dans: Fantezie coregrafică;
Echipajul Fantezy Class, S.P.A. Vâlcea – genul de dans: Fantezie coregrafică;
Echipajul Funny, C.C. Rovinari – genul de dans: Dans contemporan;
Echipajul Apulum Dance Jr., Școala de dans modern Chirilă, Alba Iulia – genul de dans: Dans modern;
Echipajul Fantezy Class, S.P.A. Vâlcea – genul de dans: Dans tematic;
La categoria de vârstă 16 – 19 ani:
Premiul I:
Echipajul Double G, S.P.A. Târgu-Jiu – genul de dans: Street dance;
Echipajul All 10, S.P.A. Târgu-Jiu – genul de dans: Show dance;
Echipajul All 10, S.P.A. Târgu-Jiu – genul de dans: Street dance.
Trofeul Festivalului concurs „În pași de dans spre infinit”, secțiunea dans modern, a fost câștigat de elevii Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, categoria de vârstă 12-15 ani respectiv, trupa ”GX JUNIOR “, profesor coordonator Costea Camelia.
Secțiunea balet
I. Categoria de vârstă 4-6 ani.
a) Dans clasic – solo
– Premiul I: – Coandă Emma D.C Craiova
– Premiul II: – Flori Laura-Maria D.C Craiova
– Premiul III: – Roşca Andra-Maria D.C Craiova
b) Dans clasic – duo
– Premiul I: – DANCE CONSPIRACY Craiova
c) Dans contemporan – solo
– Premiul I: – Mitroi Karina Andreea S.P.A Târgu-Jiu
– d) Jazz – solo
– Premiul I: – Mitroi Karina Andreea S.P.A Târgu-Jiu
II. Categoria de vârstă 7-8 ani.
a) Dans clasic – solo
– Premiul I: – Bunescu Maria Iulia D.C Craiova
– Coandă Anne-Maria D.C Craiova
– Premiul II: – Ciulcu Giulia D.C Craiova
– Dănciulescu Amira Maria, S.P.A Târgu-Jiu
– Premiul III: – Maiuru Elena D.C Craiova
b) Dans clasic – trio
-Premiul I: – DANCE CONSPIRACY Craiova
c) Dans contemporan – solo
– Premiul I: – Dănciulescu Amira Maria S.P.A Târgu-Jiu
-Milosavlevici Ana –Maria D.C. Craiova,
d) Dans de caracter – trio
-Premiul I: – Popescu Ştefania S.P.A Târgu-Jiu
– Oarfă Andra Elena S.P.A Târgu-Jiu
– Loga Dragoş Gabriel S.P.A Târgu-Jiu
e) Jazz – solo
– Premiul I: – Popescu Ştefania S.P.A Târgu-Jiu
– Premiul II: – Nănescu Ana S.P.A Târgu-Jiu
III. Categoria de vîrstă 9-10 ani.
a) Dans clasic – solo
– Premiul I: – Bosneanu Elena D.C Craiova
– Loga Dragoş Gabriel S.P.A Târgu Jiu
– Premiul II: -Tamoşi Bianca Elena D.C Craiova
– Milosavlevici Ana D.C Craiova
– Văcareţu Ana Victoria S.P.A Târgu-Jiu
– Mihăiceanu Alexia- Gabriela D.C Craiova
– Premiul III: -Mihalschi Ana D.C Craiova
-Costinescu Andra S.P.A Târgu Jiu
b) Dans clasic – duo
-Premiu I: – Tămoşi Bianca –Elena ,S.P.A Târgu-Jiu
– Văcareţu Ana Victoria S.P.A Târgu Jiu
-Premiul II:- Ciortan Alexandra S.P.A Târgu-Jiu
– Firulete Roberta Antonia S.P.A Târgu Jiu
c) Dans clasic – trio
-Premiu I: -Oarfă Andra Elena S.P.A Târgu-Jiu
-Nănescu Ana S.P.A Târgu Jiu
– Popescu Ştefania S.P.A Târgu Jiu
d) Dans de caracter – trio
-Premiul I: -Dănciulescu Amira Maria S.P.A Târgu Jiu
– Firulete Roberta Antonia S.P.A Târgu-Jiu
– Loga Dragoş Gabriel S.P.A Târgu-Jiu
e) Dans de caracter – grup
– Premiul I: S.P.A Târgu Jiu (Costinescu Andra, Văcareţu Ana Victoria, Tamoşi Bianca Elena, Stelescu Izabela Andreea, Corbu Alina Gabriela)
f) Dans contemporan – solo
– Premiul I: -Tamoşi Bianca Elena D.C Craiova
– Loga Dragoş Gabriel S.P.A Târgu-Jiu
-Premiul II:- Văcareţu Ana Victoria S.P.A Târgu-Jiu
– Costinescu Andra S.P.A Târgu-Jiu
– Oarfă Andra Elena S.P.A Târgu-Jiu
g) Dans contemporan –trio
– Premiul I: – Tamoşi Bianca S.P.A. Târgu-Jiu
– Văcareţu Ana Victoria S.P.A Târgu-Jiu, Costinescu Andra S.P.A Târgu-Jiu
h) Jazz – solo
– Premiul I: -Oarfă Andra Elena S.P.A Târgu-Jiu
Premiul II:-Crăcui Alessia Ioana S.P.A Târgu-Jiu,
i) Jazz – duo
– Premiul I:-Ciortan Alexandra , S.P.A Târgu-Jiu
– Nănescu Ana , S.P.A Târgu-Jiu
j) Jazz –grup
– Premiul I:- S.P.A Târgu-Jiu (Dănciulescu Amira Maria, Constinescu Andra, Văcareţu Ana Victoria,Tamoşi Bianca-Elena, Stelescu Izabela Andreea, Corbu Alina Gabriela, Jianu Elena)
– Premiul I: -S.P.A Târgu-Jiu (Loga Dragoş Gabriel, Oarfă Andra Elena, Nănescu Ana, Popescu Ştefania, Mitroi Karina Andreea)
IV. Categoria de vârstă 11-12 ani.
a) Dans clasic – solo
-Premiul I: -Popescu Andrei D.C Craiova
-Corbu Alina Gabriela S.P.A Târgu-Jiu
-Premiul II:-Ceauşu Riana-Valentina D.C. Craiova
b)Dans clasic –duo
-Premiul I: – Stelescu Izabela Andreea, S.P.A. Târgu-Jiu
– Corbu Alina Gabriela, S.P.A. Târgu Jiu
c)Dans contemporan – solo
-Premiul I: – Bădoi Maria –Rodica D.C. Craiova
d) Dans contemporan –trio
Premul I -Stelescu Izabela Andreea, S.P.A Târgu-Jiu
-Corbu Alina Gabriela, S.P.A Târgu-Jiu
– Jianu Elena , S.P.A Târgu Jiu
e)Dans de caracter –solo
-Premiul I: – Bădoi Maria –Rodica D.C. Craiova
f)Jazz – solo
-Premiul I: – Bădoi Maria –Rodica D.C. Craiova
-Premiul II:- Ceauşu Riana -Valentina D.C. Craiova
Juriul a hotărât acordarea următoarelor premii speciale:
• Premiul special al juriului:
– Bădoi Maria Rodica, D.C. Craiova,
• Premiul pentru interpretare artistică:
– Dănciulescu Amira Maria, S.P.A. Târgu-Jiu;
– Costinescu Andra, S.P.A. Târgu-Jiu;
– Vacareţu Ana Maria, S.P.A. Târgu-Jiu;
• Premiul pentru prezență scenică:
– Coandă Alisa, S.P.A. Târgu Jiu;
– Roşca Andra-Maria, D.C. Craiova,
• Premiul ,,tinere talente”:
– Băluţoiu Antonia, S.P.A. Târgu-Jiu;
– Preda Karina , S.P.A. Târgu-Jiu;
– Onofrei Ana Maria, Liceul de coregrafie “Floria Capsali” Bucureti
– Ciulcu Giulia, D.C. Craiova,
Trofeul Festivalului concurs „În pași de dans spre infinit” – secțiunea balet, ediția a V-a, a fost câștigat de copiii Asociației ,,Dance Conspiracy” din Craiova.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here