Numărul real al angajaților CEO

5147

Ultimele date arată în mod clar că cifra de peste 11.200 de salariați ai CEO a devenit istorie, de anul trecut. La ora actuală, Complexul Energetic Oltrenia numără 10. 894 de angajați, potrivit ultimului act adițional încheiat la CCM din CEO, negociat între administrație și sindicate.

Numai că nici această cifră nu este cu adevărat reală, potrivit reprezentanților CEO, date fiind concediile pentru creșterea copilului sau contractele individuale de muncă suspendate și din alte motive.  Astfel, s-a ajuns la un număr net de 10.840 de salariați, cu tot cu cei 1.800 de salariați angajați pe perioadă determinată și cărora le expiră angajarea la data de 1 iulie, în acest an.

Trei dintre actualii șefi ai CEO au contractele individuale de muncă suspendate din momentul în care au fost numiți în conducerea companiei: Constantin Trufelea, Ion Bălășoiu și mai nou-numitul Constantin Popescu. Ei vor reveni în posturile în care au lucrat în structurile companiei, în cazul în care nu vor mai fi la șefia societății. Sunt și alții care au ajuns primari dar care își păstrează contractul de muncă, fiind doar suspendat pentru perioada în care se ocupă cu altceva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here