Numărul 5 al revistei de apiCULTURĂ ,,Albinușa” a ieșit de sub tipar! Lansare cu fast, la Cărbunești

1351

Vineri, 7 iunie 2019, la Târgu Cărbunești a fost lansat numărul 5 al revistei de apiCULTURĂ ,,Albinușa”, publicație în care se regăsesc atât texte și ilustrații ale unor oameni de cultură consacrați, cât și ale unor elevi de școală gimnazială.

Pornind de la dragostea poetului Tudor Arghezi pentru apicultură, Albinel Firescu (șeful Secției de Artă și Etnografie a Muzeului Județean Gorj) a inițiat editarea acestei reviste care este lansată, în fiecare vară, pe platforma de lângă Muzeul ,,Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești.
Lansarea a fost de altfel un spectacol în toată regula, mai mulți elevi prezentând scenete, poezii și chiar cântece în fața tuturor celor prezenți. Organizatori ai evenimentului au fost: Consiliul Județean Gorj, Muzeul Județean Gorj ,,Alexandru Ștefulescu”, iar parteneri Școala Gimnazială ,,George Uscătescu” Târgu Cărbunești, Școala Gimnazială Albeni, Primăria Târgu Cărbunești.
Publicația de apiCULTURĂ ,,Albinușa” se găsește, deja, la a cincea sa apariție, coordonatori fiind Albinel Firescu și Zenovie Cârlugea. Ilustrația îi aparține lui Grigore Haidău, elevilor Școlii Gimnaziale ,,George Uscătescu” Târgu Cărbunești și Școlii Gimnaziale Albeni. Tehnoredactare: Adrian Catană. Revista din acest an conține texte semnate de oamenii de cultură și profesorii Ion Popescu-Brădiceni, Ion Elena, Grigore Haidău, Jana Daniela Raț, Angelica Necșulea, Maria Rocselana Verdeș, Viorel Surdoiu, Eugenia Firescu, Ionela Pițulescu, Cornel Șomîcu, dar și de elevi de la școlile gimnaziale din Târgu Cărbunești și Albeni, din clasele coordonate de către înv. Camelia Buligiu, înv. Daniela Drăgoescu, prof. Elena Ștefania Pânișoară, prof. Ion Sorin Vasile Popescu, prof. Elena Paula Hodoiu, bibliotecar Ileana Vasile Popescu, prof. Viorica Codreanu, prof. Raluca Elena Costoiu, prof. Teodor Voicu, prof. Valer Iosu, prof. Ionela Pițulescu, prof. Cristina Drăghici.
Lansarea a avut loc pe platforma de lângă Muzeul ,,Tudor Arghezi”, în cadrul unui spectacol susținut de copiii de la unitățile de învățământ mai sus amintite. Printre cei prezenți s-au aflat și primarul orașului, Dănuț Birău, prof. univ. dr. Ion Mocioi, scriitorii și profesorii Ion Popescu-Brădiceni, Grigore Haidău, Ion Elena, inginer Dan Toropu, scriitorul Viorel Surdoiu (Biblioteca Județeană ,,Christian Tell” Târgu-Jiu), profesori, elevi și preșcolari de la Școala ,,George Uscătescu”: înv. Camelia Buligiu, Daniela Drăgoescu, Ionela Pițulescu, Mariana Caltaru, Elena Mihai, Alina Vlăduțescu, prof. Cristina Drăghici, Mariana Ivănoiu, Teodora Babucea; prof. Iuliana Nora, Simona Corici și Olivia Biriboiu de la Colegiul Național ,,Tudor Arghezi”, profesori de la Școala Generală Jupînești: Cristian Diaconescu și Iuliana Firescu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here