Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, fost prefect de Gorj, a anunţat, joi, că pentru alegerile prezidenţiale va fi „un număr record de secţii de votare” în străinătate, adică peste 900. Toni Greblă a declarat, într-o conferinţă de presă, că dintr-o discuţie preliminară avută cu reprezentanţii Ministerului de Externe a reieşit că pentru alegerile prezidenţiale „vor fi cel puţin câte secţii de votare au existat pentru alegerile europarlamentare”. „Într-o discuţie preliminară avută cu Ministerul de Externe, cu care avem o foarte bună colaborare, s-a stabilit că cel puţin câte secţii de votare au existat pentru alegerile europarlamentare, adică peste 950, vor fi organizate şi pentru alegerea preşedintelui României. Şi, repet, este un număr record de secţii de votare pe care România le deschide în străinătate. Nicio altă ţară din lume nu deschide peste 900 de secţii de votare în străinătate”, a declarat Toni Greblă, citat în presa centrală. Preşedintele AEP a mai spus că Ministerul de Externe va comunica Autorităţii Electorale Permanente, până la începutul lunii noiembrie, numărul secţiilor de votare pe care preconizează să le deschidă în străinătate. Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc în 24 noiembrie, iar turul al doilea în 8 decembrie.
M.C.H.
Ăsta chiar crede că el este crezut în ce spune ? Ei, psd istii nu știu cum să-i blocheze pe cei din diasporă să voteze,deoarece știu bine că acești oameni goniți de psd,prin tot ce a făcut în acești 34 de ani, NU VOTEAZĂ PSD! Minciuna, dezinformarea,furaciunea, parandaratul, nepotismul, lichelismul,ipocrizia, hoțomania,parvenitismul sunt în ADN ul acestei adunături clientelare.