Potrivit ultimei informări transmise de Direcţia Judeţeană de Statistică, numărul turiştilor sosiţi în Gorj a crescut în luna februarie a anului 2015 cu 2,9% faţă de aceeaşi lună a lui 2014. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre câştigurile salariale, care a scăzut cu 1,2 procente faţă de prima lună a anului curent.
Astfel, conform datelor furnizate, în februarie 2015, în structurile de primire cu funcţiuni de cazare turistică existente în judeţul Gorj, s-au înregistrat un număr de 4.997 de sosiri ale turiştilor (fiind în creştere cu 2,9% faţă de februarie 2014), cu un total de 9.058 înnoptări ale turiştilor (-19,8%), rezultând un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 16,5%. Pe tipuri de structuri de primire turistică, din numărul total al sosirilor, 47,5% au fost în hoteluri, 7,2% în moteluri, 1,9% în vile turistice, 6,1% în cabane turistice, 22,2% în pensiuni turistice, 8,4% în pensiuni agroturistice şi 6,7% în alte structuri de primire turistică. De asemenea, din numărul total al înnoptărilor, 44,3% au fost în hoteluri, 4,5% în moteluri, 2,0% în vile turistice, 8,2% în cabane turistice, 20,8% în pensiuni turistice, 16,0% în pensiuni agroturistice şi 4,2% în alte structuri de primire turistică.
Gorjul, locul 8 în clasamentul descrescător pe ţară la salarii
Câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Gorj, în luna februarie 2015 a fost de 2.293 de lei, cu 1,2% mai mic decât în luna ianuarie 2015, respectiv cu 27 de lei. Cu un câştig salarial mediu nominal net de 1.649 de lei în februarie a.c., judeţul Gorj ocupă locul 8 în clasamentul judeţelor ordonate descrescător, salariul mediu nominal net fiind mai mic decât media la nivelul ţării cu 4,7%, respectiv cu 82 de lei. Comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net a scăzut cu 11 lei, respectiv cu 0,7%. Pe sectoare ale economiei, nivelul câştigului salarial mediu net a fost de: 1.934 de lei în industrie şi construcţii (în scădere cu 0,6% faţă de luna anterioară), 1.544 de lei în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit (+5,0%) şi 1.332 de lei în servicii (-1,0%).
Mai multe autorizaţii de construcţii
Autorizaţiile de construire, eliberate pentru clădiri rezidenţiale în luna februarie 2015 au fost în număr de 30, înregistrând o creştere cu 57,9% faţă de luna precedentă şi cu 7,1% faţă de februarie 2014. În luna a doua a.c., în judeţul Gorj au fost înmatriculate două societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 37,9 mii lei. Astfel, pe total ţară, judeţul nostru ocupă locul 29 în funcţie de numărul societăţilor înmatriculate cu participare străină la capitalul social şi locul 8 în funcţie de capitalul social exprimat în valută.
Izabella Molnar