Titlul volumului de poezii dragoste la vârsta întâi dragoste la vârsta a treia este și rămâne frapant, delectabil și memorabil pentru cititorii și comentatorii fideli ai poeziei venerabilului bard contemporan, aproape nonagenar, Florian Saioc. Momentul afirmării poetului Florian Saioc a fost marcat de prezența lui adolescentină la vestita Școală de Literatură Mihai Eminescu din București, frecventată de autentici poeți, în devenire, precum Alexandru Andrițoiu, Aurel Rău, Nicolae Labiș, Gheorghe Grigurcu și alții.
Deși, după absolvirea școlii primare din Seaca, localitatea natală, cu o denumire fonetică amintind de toponimele rurale din romanul Desculț, de Zaharia Stancu, Florian Saioc a frecventat cursurile unei școli comerciale la Turnu Măgurele, nu s-a lăsat ademenit de tentații lucrative, finanaciar – comerciale și, abandonându-le, s-a dedicat vocației sale de poeta vates, inspirat de atitudini subversive, nicidecum oportuniste, proletcultiste și realist-socialiste, predominante prin obsedantul și aberantul deceniu 1950-1960 al secolului XX. Din cauza nonconformismului și insurgenței lui funciare, în anul 1965, a fost exclus din Uniunea Scriitorilor, ca element refractar și ostil tendințelor nefaste ale aservirii ideologice comuniste. Nu s-a lăsat intimidat și învins în lupta cu asemenea vicisitudini politice și morale, sporindu-și opera poetică, sub comunism, apoi, după Revoluția din Decembrie 1989, când personalitatea și creația literară i-au fost reconsiderate, determinând reprimirea sa ca autentic membru al USR.
În anul 2016 la Editura PIM din Iași, într-o Colecție de micromonografii, considerate, cu autoironie, incomplete-imperfecte, am debutat cu titlul Răzvrătire și iubire, sugerând dubla atitudine lirică şi problematică a creației lui Florin Saioc. În cuprinsul micromonografiei am abordat trilogia tematică pe care se axează poezia lui Florian Saioc, cu sintagme oarecum monotone: Ars poetica saiociană, Un satiricon și Un eroticon saiocian, izbutind să descopăr și să evidențiez laturile unui veridic și verosimil triunghi programatic, satirico-pamfletar și erotic. Cele trei teme concretizate în arte poetice, poezii de meditație socială, politică și morală și poezii erotice cuprinzând întreaga gamă a iubirii, dar într-o viziune originală și cu un stil ludic și jovial personal, marcate de un necontenit imbold confesiv și de fior metafizic.
Volumul intitulat dragoste la vârsta întâi dragoste la vârsta a treia, consistent prin amploare și valoare, cuprinde peste trei sute de pagini, ilustrate de o sută șaptezeci și patru poeme, grupate pe trei secvențe delimitate de temele și motivele lirice distincte abordate. La poemele cu accente satirico- pamfletare, vehemente, din secvenţa finală intitulată Puncte de vedere, se face o trecere subtilă, prin alte poeme prevalent-erotice, cu note sentimentale galante, madrigalești, de adorație senzuală, uneori cu aluzii umoristice, ironice și ludice, șarjate cu spirit parodic neomodernist și postmodernist, grupate sub titlul Addenda din secvența mediană. Cu acest mod, inspirat și ingenios compozițional, se asigură fluența, joncțiunea și unitatea cronologică și valorică a cărții lui Florian Saioc.
Erotica lui Florian Saioc trebuie să fie citită, receptată și comentată din această perspectivă a prezentului, pentru a fi situată, judicios, în contextul literar adecvat. Poetul însuşi trebuie să fie așezat, prin erotica lui, în rândul poeților importanţi din literatura europeană şi autohtonă care au creat şi dedicat versuri inspirate de frumusețea şi graţiile unor făpturi feminine, precum Beatrice Portinari din Vita nuova şi dând Patradisul lui Dante Alighieri, Laura, idolatrizata lui Francesco Petrarca și Pierre de Ronsard cu trubadurii și truverii de tradiție europeană. Florian Saioc a continuat, mai ales, de tradiţia națională, inaugurată de dinastia poeților Văcărești, continuată de Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, apoi de Ion Minulescu, Tudor Arghezi, cel din erotica inspirată de spațiul și ființa căminului conjugal, Lucian Blaga, de Nichita Stănescu și chiar de Mircea Cărtărescu, eseistul din cartea De ce iubim femeile. Adorația și seducția erotică longevivă din poezia erotică saiociană, vizează cu senzualitate, transfigurată spiritual, femeia, în general, preferate fiindu-i gorjencele, în primul rând Victoria sau Tori, consoarta sa, căreia-i dedică mai multe poezii, ca unei muze tutelare pentru acest topos imaginar gorjean. Ea devine, în universul erotic al poetului, printre vestale, cea care întreține focul sacru al iubirii.
Mai multe poezii create de Florian Saioc, cu conținut programatic, social, politic, moral sau erotic, ies din sfera lor tematică restrictivă, valorificând substratul livresc, biblic, mitologic, filosofic și literar, universal și autohton. Substratul livresc, cu ecouri expresioniste, este transfigurat artistic în emoționante versuri, precum cele din poemul intitulat cântec pentru Tori: iubito nu cu vorbe cu suflet am să-ți scriu/ un cântec nesfârșit cu toate că-i târziu/ din tot ce-nsemni frumos subtil și pururi viu/ eu am să-mi fac mereu și leagăn și sicriu/ și patul fericirii pentru-o eternă nuntă/ aud de pe acum tot Universu-mi cântă.
Cartea dragoste la vârsta întâi dragoste la vârsta a treia se deschide, în mod sugestiv, cu o dedicație intimă pentru draga mea Tori și cu un catren având menirea unei simbioze axate pe amiciție și generozitate auctorială cu cititorii: eu cu râsul și taifasul/ vreau să cuceresc parnasul/ iac-așa dintr-un condei/ pentru cititorii mei/. Cele patru versuri, așezate ca un motto sub dedicație, definesc doar parțial crezul liric al poetului, agrementat mitologic în stil, jovial-parodic. În viziunea lui Florian Saioc, erosul intim, conjugal, se copulează cu tendința de extindere prin actul poetic. Fericirea erotică pe care i-o generează ființa iubită se conjugă și se spiritualizează prin contemplație cu seducția pe care i-o oferă momentele transfigurării poetice. De aceea, poetul Florian Saioc, nici acum, aflat de mai mult timp la vârsta a treia, cu o vechime literară de peste șapte decenii, nu separă tranșant, ci continuă, cu vigoare și candoare, să trăiască emoțional și scriptural, cu o subtilă fuziune, erotica și poezia programatică.
Modest, consecvent și generos, Florian Saioc nu acceptă, pe oriflamele creației sale poetice, celebrul postulat macedonskian, după care poetul este un rege și i se cuvine un tron. El nu admite această iluzorie distanță care poate obstrucționa cititorii, îndepărtându-i de procesul colocvial al receptării și aprecierii sincere și oneste a poeziei. Nu întâmplător, volumul dragoste la vârsta întâi dragoste la vârsta a treia începe poemele cu o altfel de prefață, auctorială, adresată cititorilor cuminți/ și necuminți, versurile constituind şi alcătuind poezia pentru şi întru poezie, dar și pentru a le aureola nopțile fierbinți. Poetul solicită răspunsul epistolar al cititorilor cărora le oferă, cu naivitate și umor, adresa: stau pe Siret, la mine-n Târgu-Jiu/ poștașul n-a uitat mai știe sper/ apartamentul unu la parter. Un P.S., cu același umor inconfundabil, saiocian, pune punct acestei prefețe, autorul adresându-se prin cititorii lui, posterității: vă rog să simulați că nu vă pasă și fără lacrimi le lăsați acasă/știți ce- aș dori? Mai bine faceți haz/ că plânsul taie riduri pe obraz. O addenda pentru această prefață de maximă originalitate este nota indicatoare pentru citirea acestor poeme adresată tot cititorilor, aflați la cele două vârste, a juventuții şi a senectuții, când, în vizuina lui Florian Saioc, hotarele dispar, iubirea devenind un apanaj uman terestru, dar de acces edenic, cu amendamentul firesc și jovial după care amor se face numai pe pământ. În versurile programatice din sfânta simplitate, expresia în limba română literară, echivalentă semantic cu aceea celebră din limba latină, poetul Florian Saioc o invocă, personificând-o și considerând-o un veritabil loc geometric al poeziei sale, al crezului poetic.
P.S. Incitant şi contaminant este acest post-scriptium, procedeu compozițional complementar, pe care Florian Saioc îl utilizează în unele recente poeme. L-am folosit, la finalul comentariului critic, precizând că poetul Florian Saioc este exclusiv poetul, Numai poetul, potrivit titlului dat de Eminescu unei arte poetice rămase printre postume. El nu este însă doar…Poetul amorez. Subscriem concluziei de pe coperta 4 a cărții sale cu un titlu reiterat, apărută la Editura Măiastra din Târg-Jiu, din anul 2020, el fiind, deopotrivă, un poet tribun, patriot, militant, mesianic și insurgent, animat de profund fior metafizic, inconfundabil în peisajul poeziei noastre contemporane, postbelice și postdecembriste. Catrenul final din poezia Poetul sintetizează admirabil și sugestiv, polivalența acestui crez artistic exemplar: dacă-l vedeți că umblă printre vetre,/ că murmură ceva și se închină,/ zvârlind în el cu pietre – acele pietre/ le veți găsi mânjite de lumină.
Cele trei prisme tematice ale operei poetului Florian Saioc, concretizate în arte poetice, poeme insurgente cu conţinut social, politic şi moral, complementare celor erotice, prevalente, sunt animate necontenit de un subtil simbol confesiv, cu fior metafizic.
Ion Trancău
