,,Nu-ţi scăpa casa din ochi”, acţiune de prevenire a poliţiei în Târgu-Jiu

449

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au continuat acţiunile de informare a populaţiei în cadrul Campaniei de prevenire a furturilor din locuinţe „Nu-ţi scăpa casa din ochi”.

Astfel, poliţiştii s-au deplasat în cursul zilei de 1 iulie 2013, la Asociaţiile de proprietari nr.29 pe strada Theodor Aman, nr.30, pe strada Nicolae Titulescu nr.98 şi pe strada Minerilor, Tg-Jiu, fiind oferite spre distribuire şi afişare 100 de plicuri cu scrisori de recomandare, 30 de broşuri şi 6 afişe. Această campanie se înscrie în prioritatea naţională ,,Prevenirea furturilor” şi abordează una din categoriile de infracţiuni care are un impact deosebit în percepţia populaţiei cu privire la siguranţa personală. Poliţiştii le recomandă cetăţenilor să-şi asigure locuinţele cu elemente de securitate şi să manifeste atenţie şi precauţie faţă de persoanele străine pe care le primesc în gospodărie.
De asemenea, în cursul aceleiaşi zile, poliţiştii amintiţi au desfăşurat o activitate în cadrul Campaniei pentru prevenirea tâlhăriilor şi a infracţiunilor de violenţă, deplasându-se în Parcul Lido din municipiul Tg-Jiu, ocazie cu care au distribuit persoanelor întâlnite flyere cu informaţii şi recomandări informativ -preventive. Totodată, poliţiştii au purtat discuţii cu cetăţenii, oferindu-le acestora sfaturi pentru adoptarea unei conduite antivictimale.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here