Nu s-a învățat minte! Ajunge după gratii pentru că a condus fără permis

617

Un tânăr de etnie romă din Bengești-Ciocadia, care are la activ mai multe condamnări, are șanse mari să ajungă din nou în spatele gratiilor. Judecătoria Novaci l-a condamnat ieri la 1 an şi 6 luni închisoare, în regim de detenție, pentru că s-a urcat la volan, deși avea permisul anulat.
„În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, raportat la art. 335 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal și art. 43 alin. (5) din Codul penal, condamnă pe inculpatul Puienică Cosmin, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, în regim de detenție potrivit art. 60 din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în modalitatea conducerii pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană având permisul de conducere anulat, în stare de recidivă postexecutorie (faptă din data de 29.11.2020). În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare față de stat, din care suma de 214 lei reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală”, se arată în minuta sentinței. Hotărârea Judecătoriei Novaci nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
În trecut, individul a fost implicat în mai multe scandaluri. El a spart geamurile de la o mașină a poliției, nu a oprit la semnalele agenților rutieri, deși aceștia au tras cu pistolul după el și a făcut scandal la sala de jocuri de la mall-ul din Târgu Jiu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.