Nu mai vrea să audă de primărie. „Susțin un alt candidat. O să-l aflați!”

3259

Afacerea de familie, cu oi și capre, l-a costat funcția de primar. Marian Ardeiu, fostul edil al comunei Samarinești, nu poate candida în vară pentru un nou mandat, având interdicție de la Agenția Națională de Integritate. În plus, nici nu își mai dorește, spune Ardeiu, care în prezent este consilierul primarului interimar Gheorghe Jianu. În vară, la alegerile locale, va susține un candidat tânăr.

Marian Ardeiu și-a pierdut mandatul în urmă cu mai bine de un an. Și asta după ce Agenția Națională de Integritate a constatat că fostul edil a fost în același timp și primar, și fermier, și l-a declarat incompatibil. Ardeiu și a înființat o întreprindere individuală având ca obiect de activitate creșterea animalelor.
„Am încheiat treaba cu candidatura. Am interdicție de a candida până în 2021, dar nu aceasta este problema. Problema asta cu ANI nu o pot înghiți toată viața mea de acum încolo. Unii au ajuns în funcții mai importante și au scăpat, iar alții, pentru vaci, oi, capre și porci, au fost dați la o parte. Nu o să renunț niciodată la creșterea animalelor. Asta e a doua mea activitate. E dimineața până la 8 și seara, și sâmbăta, și duminica, și în toate liberele și concediile mele”, a declarat fostul primar Marian Ardeiu, de profesie inginer zootehnist.

„Susținem o echipă tânără”
Nevoit să stea departe de funcțiile alese din administrație, Ardeiu nu renunță însă la politică. Șef la PSD Samarinești, fostul edil anunță că o să susțină „o echipă tânără” pentru primărie, la alegerile din 2020. „O să activez politic la același partid la care sunt și acum, ca să se liniștească toată lumea. Avem candidat, o să-l susținem. Nu o să fie domnul Jianu. Împreună o să susținem un alt candidat. O să-l aflați! Nu o să spargem echipa sub nicio formă. O să ne dăm deoparte și o să lăsăm o echipă tânără. Noi, din spate, o să-i sprijinim. Nici consilieri nu o să mai fim. Niciunul dintre cei care suntem acum, poate una-două excepții din lista de 11 consilieri, dintre care șase activează acum în Consiliul Local. Nu mai vrem să fim în funcții de primar, viceprimar, consilieri. Lăsăm o echipă mai tânără în locul nostru”, a mai spus Ardeiu.

Vrea legi ca-n „afară”!
Fostul primar este dezamăgit însă și de clasa politică. Și asta pentru că sunt unele legi făcute „fără cap”. Și se referă inclusiv la legea privind incompatibilitățile și conflictele de interese.
„Asta-i România în care trăim! Nu o să se modifice legile astea. Nici măcar nu au vrut să respecte legislația europeană. Primarii și viceprimarii din Franța și Belgia au ferme agricole, vorbesc de cei de la țară. Eu le-am dat inclusiv un exemplu cu niște fermieri din Franța, unul era primar și celălalt viceprimar. Unul avea o fermă de vaci, iar celălalt o afacere cu semințe de porumb. Nu aveau nicio treabă, seara se duceau și lucrau în fermă, alături de familie. Ce treabă au ei cu ce fac eu acasă?! Mi-au zis că am calitatea de comerciant persoană fizică. Da, de acord, dacă vindeam miei sau purcei prin Consiliul Local, aș mai fi zis. Dar așa…”, a conchis Ardeiu. Scos de ANI din primărie, edilul a găsit însă soluția să revină la vechiul loc de muncă, oferindu-i acum sfaturi administrative viceprimarului cu atribuții de primar.
I.IRINOIU

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here