Nu mai vrea numiri politice la CE Oltenia. Procedură transparentă pentru desemnarea noilor șefi

960

Aflat la primul mandat de parlamentar, deputatul USR de Gorj, Radu Miruță, cere ca selectarea viitorilor șefi ai Complexului Energetic Oltenia să se facă într-o manieră transparentă. Miruță nu mai vrea numiri politice la cârma celui mai mare angajator din județul Gorj.

„După cum știți, a expirat atât mandatul membrilor Directoratului, cât și al Consiliului de Supraveghere, iar conform OUG 109/2011 privind guvernarea corporatistă a întreprinderilor publice, aceștia trebuie selectați, teoretic, de către o firmă care găsește cei mai buni oameni care să se ocupe de așa ceva. Însă, nu cred că este cazul să ne mai tot mințim și să evităm discuția, pentru că, de ani de zile, conducerea Complexului Energetic Oltenia a fost numită strict politic, inclusiv de când a apărut această Ordonanță 109 care spunea că se face un concurs de selecție. S-a făcut tot timpul acest concurs de selecție, însă, de cele mai multe ori, această selecție a fost doar de împrejurări și partidele politice au fost cele care au impus persoanele care să conducă acest complex”, spune Miruță.
Parlamentarul spune că deja a fost selectată compania care va face aceste recrutări. Este vorba despre o firmă din Prahova. Miruță speră să nu fie vorba de aceeași firmă care în 2016 a selectat noua conducere a CE Oltenia. „După cum știți, este un raport de control al Ministerului Energiei, dublat de un control al premierului, pentru perioada 2015-2017, adică pentru perioada în care PSD și ALDE coordonau aceste lucruri indirect, iar pe 6 decembrie s-a demarat recuperarea prejudiciului de aproximativ 600 de milioane de lei, de la membrii Directoratului și ai Complexului Energetic Oltenia”, mai susține parlamentarul.
Întrebarea firească, susține Miruță, este dacă firma care a făcut atunci selecția a făcut o treabă bună, iar deputatul vine cu soluții pentru a fi eliminate aceste „suspiciuni”.
În acest sens, Miruță spune că o să poarte discuții cu partenerii de la PNL și o să facă inclusiv o notificare către ministrul Energiei, pentru ca la CE Oltenia să există o procedură transparentă de selectare a noii conduceri.
„Solicit conducerii CE Oltenia și Ministerului Energiei ca audierea specialiștilor desemnați de această firmă să fie transmisă public, pentru ca toată lumea să vadă aceste lucruri”, conchide Miruță.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here