Nu mai are voie prin baruri după un scandal de acum doi ani!

1314

Tribunalul Gorj a decis ca un gorjean din Bumbești Jiu să nu mai poată intra în localuri publice în care se consumă băuturi alcoolice după ce, cu doi ani și ceva în urmă, a fost implicat într-un scandal într-un astfel de amplasament. Cosmin Constantin Stroescu a fost condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor, ocazie cu care i-au fost interzise și mai multe drepturi civile, după cum reiese din decizia de luni a instanței. „Dreptul de a se afla în locuri de distracţie-agrement din categoria baruri, restaurante, cluburi, discoteci şi pub-uri unde se consumă băuturi alcoolice), pe o perioadă de 2 ani”, se arată în decizia magistraților. Anterior, acesta primise o altă condamnare, prin care, pe lângă pedeapsa privativă de libertate, avea interdicția de a intra doar în localul unde s-a produs altercația. Sentința respectivă i-a vizat și pe alți trei indivizi implicați în scandal, aceștia primind pedepse cu suspendare. Procurorii au contestat hotărârea în cauză și au obținut la Curtea de Apel Craiova rejudecarea cauzei în ceea ce-l privește pe Stroescu, verdictul de acum al Tribunalului Gorj nefiind unul definitiv. Prin sentința amintită, inculpatul a primit obligația de a plăti Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu suma de 2725 de lei cheltuieli de spitalizare și 436 de lei către Stația de Ambulanță a Județului Gorj. El are de suportat, de asemenea, și cheltuieli judiciare de 6000 de lei către statul român. Conform celor comunicate de anchetatori după producerea scandalului, în aprilie 2019, inculpatul a fost mai întâi victimă și de abia apoi s-a folosit de un briceag pentru a-și face singur dreptate. „La data de 21 aprilie 2019, în jurul orelor 02.00, aflându-se în incinta barului din Bumbeşti-Jiu, pe fondul consumului excesiv de alcool, a avut loc un conflict spontan între mai multe persoane, ocazie cu care suspectul Stroescu Constantin Cosmin a folosit un obiect tăietor înţepător, respectiv briceag, aplicând numitului P. N. C. o lovitură în zona abdomenului, producându-i leziuni care, potrivit concluziilor preliminare medico-legale, necesită pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale şi care au pus în pericol viaţa victimei. Persoana vătămată a fost internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu unde a fost supusă, în regim de urgenţă, unei intervenţii chirurgicale. În cauză a fost reţinută în favoarea inculpatului Stroescu Constantin Cosmin circumstanța atenuantă a provocării, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, întrucât conflictul spontan a fost declanşat în interiorul barului prin agresarea fizică a inculpatului Stroescu Constantin Cosmin de către numitul P.N.C. şi alţi doi inculpaţi, acesta fiind lovit în mod repetat şi nejustificat cu pumnii şi picioarele şi după căderea la nivelul solului, iar după încetarea acţiunii agresive, inculpatul/persoană vătămată Stroescu s-a intersectat lângă uşa de la ieşirea din bar cu persoana vătămată /inculpatul P.N.C, aplicându-i cu un briceag o lovitură în zona abdomenului, iar ulterior l-a urmărit în fugă, în afara barului, pe inculpatul I.A.E.. Astfel, procurorul a reţinut că inculpatul Stroescu Constantin Cosmin s-a aflat într-o stare de tulburare determinată de agresiunea nejustificată exercitată anterior asupra sa, însă raportat la împrejurările cauzei, a constatat că această agresiune încetase şi vizase exclusiv producerea unor leziuni fizice şi nu suprimarea vieţii, ori, în aceste condiţii inculpatul Stroescu a folosit un instrument tăietor-înţepător apt să producă rezultatul periculos prevăzut de legea penală, aplicând o lovitură cu o mare intensitate, vizând o zonă vitală respectiv cavitatea abdominală, urmărind să suprime viaţa persoanei vătămate, rezultat care nu s-a produs datorită îngrijirilor medicale. De asemenea, se reţine că inculpatul Stroescu Constantin Cosmin a suferit relativ recent o condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni cu violenţă, în Spania”, au transmis anchetatorii la momentul producerii scandalului. Sentința de acum a Tribunalului Gorj nu este definitivă deocamdată.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here