Novac vrea sprijinul prefectului pentru furturile de lemne

482

Andrei  colajDirectorul Direcţiei Silvice Gorj, Gheorghe Novac, a trimis recent o adresă prefectului judeţului Liviu Andrei în care solicită sprijin pentru combaterea şi stoparea furturilor de lemne din zona Ocolului Silvic Cărbuneşti. Tăierile masive de arbori au băgat în sperieţi autorităţile silvice care nu mai fac faţă cu personalul din dotare.

În adresa trimisă de Novac conducerii Prefecturii Gorj, se aduce la cunoştinţă faptul că „în teritoriul Ocolului Silvic Cărbuneşti, pe versantul împădurit limitrof satelor Boia, Rogojeni şi Vidin-poligon s-au produs în cursul lunii decembrie 2011 şi începutul noului an tăieri ilegale de arbori din pădurile proprietăţi private aflate sub contracte de pază încheiate cu ocolul silvic. Până la această dată, circa 400 metri cubi de arbori de esenţă tare (cer, gorun, salcâm), au fost sustraşi ilegal de către anumiţi cetăţeni de etnie rromă, în faţa cărora personalul silvic de teren nu mai poate opune rezistenţă. Aceştia acţionează în grupuri de câte 7 – 10 persoane, numai în timpul nopţii şi sunt dotaţi cu fierăstraie mecanice şi maşini de transport material lemnos”. În acest sens, cu ajutorul jandarmilor şi poliţiştilor din Târgu-Cărbuneşti s-au efectuat 187 de acţiuni, au fost depistate 17 infracţiuni silvice şi aplicate amenzi în valoare de 77.100 de lei. „Cunoaştem faptul că niciun contravenient n-a plătit amenzile primite sau să fi fost condamnat pentru faptele sale. Mai mult, personalul Ocolului Silvic Cărbuneşti este în permanenţă agresat verbal şi ameninţat de către infractorii rromi, fiind obligat să mai şi plătească contravaloarea pagubelor produse de aceştia. Faţă de cele prezentate, solicităm sprijinul dumneavoastră şi vă rugăm a dispune organelor judeţene de pază şi ordine exercitarea unor acţiuni ample de control în aceste zone, îndeosebi pe timpul nopţii, pentru stoparea tăierilor ilegale de arbori şi furturilor de material lemnos”, se arată în adresa conducerii Direcţiei Silvice către reprezentantul Guvernului în teritoriu.

„Să intre în puşcărie!”

Faţă de adresa primită, prefectul Liviu Andrei spune că, în mare parte, vina pentru continuarea acestor furturi de material lemnos o poartă poliţiştii şi legile în vigoare. „Poliţia, Jandarmeria, astea sunt instituţiile care controlează aceste furturi. Din păcate, sunt prinşi anumiţi făptuitori dar sunt eliberaţi foarte repede şi s-au învăţat cu stilul ăsta de muncă şi le convine. Ei sunt eliberaţi din arestul poliţiei a doua zi şi cercetaţi în libertate deoarece se consideră că respectivii hoţi nu reprezintă un pericol pentru cei din jur. Îmi pare rău că eu n-am fost sesizat până acum de aspectele respective, dar niciodată nu e prea târziu. Bine că s-a sesizat acum şi vom lua măsurile care se impun. Cel mai important lucru este că se fură lemne, dar, în acelaşi timp, cei care sunt proprietari de exploataţii forestiere nu primesc avize să taie şi să se încălzească. Aici este problema. Este momentul în care trebuie să se autosesizeze instituţiile abilitate şi să vină la mine cu propuneri, să facem un ordin de prefect, să dăm drumul la o acţiune laborioasă, puternică, dar care să aibă şi finalitate. În caz contrar, dacă acţiunile se desfăşoară şi nu au finalitate nu înseamnă nimic. Ce înseamnă finalitate?! Cei care fură să intre în puşcărie”, a declarat răspicat Liviu Andrei.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here