Noutăți în anul școlar 2016-2017

579

Anul școlar 2016-2017 va aduce cu sine o serie de noutăți, atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Printre acestea se numără, optimizarea calendarelor examenelor naționale, modificarea calculului de admitere la liceu, dar și organizarea de concursuri pentru directori.

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, şi Secretarul de stat Monica Cristina Anisie au prezentat săptămâna trecută, activităţile curente desfăşurate în perioada premergătoare debutului noului an şcolar, cât şi noutăţile în materie de politici educaţionale pe care Ministerul Educaţiei a decis să le adopte pentru a veni în sprijinul elevilor, profesorilor şi părinţilor. Printre acestea se numără: aprobarea, în premieră, a Statutului Elevului, acordarea de manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, conform prevederilor legale, decontarea integrală a navetei elevilor, revizuirea cadrului legal privind combaterea segregării şcolare și dezvoltarea învăţământului profesional-dual.

Concursuri pentru directori, în octombrie
O altă noutate anunțată de reprezentanții Ministerului Educației este profesionalizarea managementului şcolar. În legătură cu acest aspect, ministrul Mircea Dumitru a declarat: “După 10 ani de intruziune politică în şcoală credem că este momentul pentru reprofesionalizarea managementului şcolar. În luna octombrie vom organiza concursuri de directori pentru toate unităţile de învăţământ, de la grădiniţă la liceu. Vom trimite observatori care să se asigure de desfăşurarea în condiţii de intransigenţă şi corectitudine a acestor concursuri”. Concursul se va desfăşura începând cu 12 octombrie, data probei scrise organizată la nivel naţional. Proba de evaluare a CV-ului şi interviul ar urma să aibă loc în perioada 13 octombrie-11 noiembrie. Ministrul Educației a mai anunțat și că, din cauza numeroaselor sesizări şi plângeri pe care le-a primit, a decis ca de săptămâna aceasta să înceapă şi evaluările inspectorilor şcolari generali. “Echipe mixte din Ministerul Educaţiei vor face aceste evaluări, la finalul cărora, şi intervalul nu va fi foarte lung, voi lua toate măsurile legale care se impun. Vreau să atrag atenţia că am cerut ca evaluarea să fie obiectivă şi intransigentă, în aşa fel încât măsurile pe care le vom lua să fie foarte bine documentate şi să nu fie rezultatul unor decizii arbitrare”, a spus ministrul.

Calendarele examenelor și concursurilor naționale, optimizate
Anul școlar 2016-2017 aduce cu sine și corelare a perioadelor de vacanță și a perioadelor de cursuri pentru a optimiza calendarele examenelor şi ale concursurilor naţionale. Mai exact, prima sesiune a examenului de Bacalaureat din anul 2017 se va încheia pe 24 iulie, în timp ce a doua va avea ca punct final data de 21 august. Din dorinţa de a descongestiona activitatea din timpul vacanţei de vară, examenul pentru definitivare în învăţământ se va organiza în perioada vacanţei de primăvară (luna aprilie). O altă modificare, valabilă şi în cazul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, vizează eliminarea prevederii conform căreia nota finală după soluţionarea contestaţiilor se modifică numai în cazul în care, între nota iniţială şi nota de la contestaţii există o diferenţă de minimum 0,5 puncte.

Modificări și în procesul de admitere la liceu
Ministerul Educației a anunțat modificări și în ceea ce privește admiterea la liceu din 2017. Acestea vizează calculul mediei de admitere și numărul de etape de repartizare. Mai exact, în calculul mediei de admitere, media claselor V-VIII va avea o pondere de doar 20%, în comparație cu 25% în anul școlar actual. De asemenea, admiterea la liceu se va realiza într-o singură etapă computerizată, urmată de o etapă în care se vor analiza cazuri speciale. Reprezentanții Ministerului consideră că, astfel, admiterea se va finaliza mai repede, în data de 21 iulie. Anul acesta, procesul de admitere la liceu s-a desfășurat în trei etape și urmează a se încheia abia pe 9 septembrie.

Cursurile încep pe 12 septembrie
Anul şcolar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, şi se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017) şi semestrul al II-lea (13 februarie 2017 – 16 iunie 2017). Cursurile anului şcolar 2016-2017 încep luni, 12 septembrie. Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017), vacanţă intersemestrială (4 -12 februarie 2017), vacanţa de primăvară (19 – 30 aprilie 2017) şi vacanţa de vară (17 iunie – 10 septembrie 2017). De asemenea, în săptămâna 29 octombrie – 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 9 iunie 2017. Programul naţional “Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Astfel, în funcţie de ciclurile de învăţământ şcolarizate, unităţile de învăţământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal). Intervalul aferent programului “Şcoala altfel” nu coincide cu perioada în care se susţin tezele semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, de regulă, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit calendarului olimpiadelor naţionale şcolare.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here