Noul şef al IPJ Gorj, validat în ATOP

320

Noul comisar şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a fost validat, vineri, în cadrul şedinţei lunare de Consiliu Judeţean, în componenţa nominală a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică. Marius Dascălu îl înlocuieşte pe fostul şef al Poliţiei Gorj, Gheorghe Parepa. Ca şi primă apariţie publică, Dascălu asigură cetăţenii şi autorităţile de buna sa credinţă şi colaborare în rezolvarea problemelor viitoare. “Sunt onorat să mă aflu astăzi aici. Am luat act de decizia de a intra în componenţa ATOP. Sper ca încrederea dumneavoastră să fie un lucru care să mă stimuleze. Am o deschidere totală către tot ceea ce înseamnă colaborare şi rezolvare a problemelor care vor apărea cu siguranţă. Suntem într-un an greu, într-un an în care Gorjul a intrat deja cu anumite probleme, tensiuni, sper ca ele să se rezolve favorabil, economia să fie bună. Este un an electoral, vă asigur de toată buna credinţă şi sper ca totul să fie la înălţimea pretenţiilor dumneavoastră”, a declarat comisarul-şef Marius Dascălu.
Dascălu deţine funcţia de comisar şef al IPJ Gorj de la începutul acestei luni când l-a înlocuit pe Parepa după ce acestuia din urmă îi expirase termenul pentru care fusese împuternicit în funcţia din vârful Poliţiei Judeţene.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here