Noul sediu al Casei Judeţene de Pensii a rămas doar un vis frumos!

734
SANYO DIGITAL CAMERA

Deşi de mai mulţi ani, s-a încercat construirea unui nou sediu al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj, pe un teren situat în apropierea Gării din Târgu-Jiu, iată că orice demers a fost sistat, conducerea Casei Naţionale de Pensii solicitând oprirea investiţiei.

După ce în 2014, birourile din sediul de la Gară al Casei de Pensii Gorj s-au mutat alături de cele deja existente în sediul împărţit cu Agenţia de Prestaţii Sociale, ca urmare a restituirii către proprietarul Complexul Energetic Oltenia, angajaţii Casei Judeţene de Pensii au tot sperat în punerea pe picioare a noului sediu, despre care se purtau discuţii la nivel judeţean încă din anii 2010-2011. Terenul pe care urma să se ridice construcţia avea o suprafaţă de aproape 4.000 metri pătraţi şi fusese transferat de Consiliul Judeţean Gorj în patrimoniul CJP Gorj. De altfel, pentru extinderea lucrărilor, cu o parcelă de teren a sărit în ajutor şi municipiul Târgu-Jiu, prin Consiliul Local.
Acum, după ani de tărăgănări şi suspendări a lucrărilor de punere pe picioare a obiectivului, investiţia nu va mai fi făcută. “Nu se va mai face construcţia noului sediu. Vom rămâne în sediul actual. Ne descurcăm cu ce avem la dispoziţie şi cu ce am avut şi până acum. Motivul renunţării la investiţie este cel al ordonatorului principal de credite, practic al Casei Naţionale de Pensii. Oricum, lucrările investiţiei şi aşa erau suspendate până în anul 2018”, a declarat Ioana Talău, directorul executiv al CJP Gorj.

Au dat înapoi terenul luat de la Primăria Târgu-Jiu!
Ca o concretizare a renunţării la lucrările de ridicare a noului sediu pentru angajaţii Casei de Pensii Gorj, a venit în acest sens şi săptămâna trecută, în ultima şedinţă ordinară în care s-au întrunit consilierii din cadrul CL Târgu-Jiu, o hotărâre de încheiere de încetare a contractului de comodat încheiat de către municipalitate cu instituţia judeţeană pentru un teren de 134,69 mp. “Prin HCL nr. 38/30.01.2012 s-a încheiat contractul de comodat nr. 839/28.02.2012 prin care s-a aprobat transmiterea în folosinţă gratuită, pentru 49 de ani, către Casa Judeţeană de Pensii Gorj, a terenului în suprafaţă de 134,69 mp situat în Târgu-Jiu, strada A. I. Cuza fn, tarla 204, parcela 94/1, judeţul Gorj, înscris în cartea funciară nr. 45243 a municipiului Târgu-Jiu, în vederea construirii sediului administrativ. Având în vedere adresa nr. 5541/07.02.2017, înregistrată la sediul Direcţiei Publice de Patrimoniu cu nr. 763/09.02.2017, Casa Naţională de Pensii ne comunică faptul că, în urma controlului Curţii de Conturi a României, are obligaţia prioritizării investiţiilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale pentru a evita menţinerea în situaţiile financiare anuale a unor investiţii în curs care nu se mai pot finaliza”, se arată în referatul întocmit de conducerea Direcţiei Publice de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, în vederea adoptării hotărârii de încetare a contractului de comodat dintre municipalitate şi CJP Gorj.
“Prin hotărârea adoptată în cadrul şedinţei de CL Târgu-Jiu din data de 27 martie 2017, s-a aprobat încetarea contractului de comodat dintre municipiul Târgu-Jiu şi CJP Gorj, ca urmare a unei solicitări venite din partea Casei Naţionale de Pensii ce a dispus sistarea lucrărilor pentru noul sediu administrativ. Practic, acum, după aprobarea hotărârii de către CL, CJP Gorj ne va da înapoi parcela pe care noi le-o cedasem acum câţiva ani cu titlu gratuit. Şi autorizaţia de construire pentru noul sediu încetase la 23 martie 2017, cei de la CJP Gorj necerând o reînnoire”, a declarat Loredana Covei, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.