Noul director de la Resurse Umane a CEO și-a început activitatea!

4777

Valentin Tatomir și-a început de astăzi activitatea la executiv pe postul de director al Direcției Resurse Umane a Complexului Energetic Oltenia. Postul său de la ELCFU Motru a rămas liber dar se vehiculează că acesta este vânat de Dumitru Iacob, directorul direcției Suport a CEO, structură care ar urma să fie desființată, întrucât rolul său nu este, nici acum, bine definit.

CEO mai are, în prezent, puțin peste 12.500 de salariați, o parte fiind în șomaj tehnic. În fața lui Tatomir stă una dintre cele mai mari provocări din companie, necesara restructurare, ca urmare a creditului obținut pentru certificatele de CO2, care nu poate fi rambursat. Imposibilitatea rambursării conduce în mod automat la transformarea creditului în ajutor de restructurare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.