Nouă proiecte aprobate pentru Gorj. Lista investițiilor!

2554

Noi proiecte au fost aprobate la finanțare din Fondul de Dezvoltare și Investiții pentru județul Gorj. Primăriile din Rovinari, Țicleni, Bumbești Jiu, Târgu Cărbunești, Dănești, Polovragi, Berlești, Vladimir și Fărcășești au primit peste 175 de milioane de lei pentru realizarea unor proiecte de infrastructură rutieră, rețele de gaze naturale și reabilitare sistem de canalizare.

Cei mai mulți bani au fost alocați comunei Polovragi, circa 58 de milioane de lei, pentru modernizarea infrastructurii de transport drumuri, străzi de interes local, alei pietonale și realizarea de piste pentru bicicliști.
Alți 46,5 milioane lei vor ajunge la Târgu-Cărbunești pentru reabilitare străzi, drumuri comunale și locale. Comuna Fărcășești a primit 27 milioane de lei pentru înființare sistem canalizare menajeră.
Investiție importantă și în comuna Berlești. Cu 16 milioane de lei va fi extinsă rețeaua de canalizare apă uzată menajeră. Și Primăria Dănești beneficiază de fonduri prin FDI.
În total, 14 milioane de lei, pentru înființarea sistemului de distribuție gaze naturale.
Circa 9 milioane de lei au fost repartizați orașului Țicleni, pentru asfaltarea DC47 Țicleni-Aninoasa, și aproape 2,4 milioane lei pentru modernizarea și extinderea canalizării în localitatea Vârț – Rovinari.
Sume mai mici au fost împărțite comunei Vladimir – 1,7 milioane lei, pentru modernizare drumuri de interes local, și orașului Bumbești-Jiu, pentru reabilitarea școlii din Tetila – 738.672 lei.
„Toate aceste fonduri sunt acordate fără a se ține cont de culoarea politică, și asta pentru că gorjenii merită politicieni care să se zbată pentru a le asigura o viață mai bună”, a transmis deputatul Mihai Weber.

Proiecte de șase miliarde lei
În pragul moțiunii de cenzură, premierul Viorica Dăncilă a anunțat miercuri că a aprobat proiecte de mică infrastructură trimise de primării în valoare de șase miliarde de lei. „După ce, într-o primă etapă, am aprobat 116 proiecte, acum am ajuns la 500 de investiţii aprobate, a căror valoare depăşeşte 6 miliarde de lei. Urmează semnarea contractelor de finanţare, astfel încât aceste investiţii să înceapă în perioada imediat următoare. Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză va continua analiza, urmând ca şi alte proiecte să fie depuse şi să fie aprobate până la nivelul plafonului de contractare, de 10 miliarde de lei pentru acest an”, a spus Dăncilă.
Finanțarea proiectelor de dezvoltare se asigură sub formă de granturi, acordate din Fond, iar sursa de finanțare a Fondului o reprezintă împrumuturile în lei, acordate din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here