Noua Lege a Adopției intră în vigoare din 26 martie!

946

Legea nr. 268/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei a fost publicată în Monitorul Oficial, iar modificările oficializate intră în vigoare din 26 martie 2021. Noua lege prevede simplificarea procedurii de adopție. Astfel, a fost prelungită valabilitatea atestatului de adoptator sau familie adoptatoare de la doi la cinci ani. De asemenea, se elimină din procedura de adopție identificarea rudelor de până la gradul al IV-lea în cazurile în care planul individualizat de protecţie a copilului are ca finalitate adopţia. Mai precis, rudele vor fi căutate o singură dată şi doar până la gradul al treilea, scurtându-se, astfel, perioadele în care copiii rămân blocaţi în sistemul de protecţie. Totodată, legea mai prevede că vor putea beneficia de şansa la o familie şi copiii trecuţi de vârsta de de 14 ani, aceștia rămânând adoptabili până la majorat. Familia adoptatoare care a adoptat unul sau mai mulți copii beneficiază pentru fiecare copil adoptat de o sumă fixă destinată asigurării unor servicii de recuperare/reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură și a căror necesitate a fost stabilită ca urmare a recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social. Potrivit legii, cuantumul indemnizației lunare este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătorești de încredințare în vederea adopției. Cuantumul indemnizației lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 3,4 la valoarea indicatorului social de referință, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăși valoarea de 8.500 lei. În prezent indicatorului social de referință este de 500 de lei.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here