17. „Cei săraci o să-ţi forţeze deciziile. Dar nu uita: a lor va fi Împărăţia Cerurilor. Care emană unul din altul. Care susţin cu un potenţial infinit eliberarea lui Dumnezeu de propriul său chip iniţial desăvârşit”.
18. Adrien Danp a intervenit: „Acolo, jos, sunt noii mei ucenici. M-au urmat necondiţionat. Şi-au asumat Crucea Devoţiunii ca renunţare la tot ce-i lega de Lume. Căci Lumea nu mai e vrednică de Inhabitarea Divinului în Formule cu substanţe futile. Aţi cunoscut Lumea şi aţi găsit un cadavru. Şi unde va fi cadavrul (to ptôma), acolo se vor aduna vulturii, să se hrănească ei şi puii lor apăraţi de stâncile pleşuve”.
19. „În Împărăţia Tatălui, Fiul Său se aseamănă încă cu un Om care are semnătura eficientă. Dacă pe un stei o inscripţionează, steiul se crapă în două şi ţâşneşte un Izvor. Dacă pe un arbore de şes, o scrijeleşte cu un vârf de suliţă, acesta face bulb care se transformă în creangă înflorită”.
20. „Într-un miez de noapte, duşmanii mi-au împânzit Moşia, semănând neghină asupra seminţei celei bune. I-am văzut şi nu i-am afurisit. Dar la hotarele dinspre Nord, barbarii i-au măcelărit, despuindu-i de haine şi odoare. Lucrătorii mi-au sărit în ajutor cu intenţia de a smulge neghina. Nu le-am permis căci voind a scoate neghina mi-ar fi distrus şi grâul împreună cu ea. În ziua recoltei neghinele se vor vedea limpede, vor fi despresurate de pe tulpinile galbene ca aurul şi arse”.
21. „Adrien Danp a privit spre Cel Viu cât a fost El Însuşi Viu. Ca nu cumva să muriţi căutaţi şi voi să-l vedeţi, dar să nu-l puteţi vedea. Înţelegeţi, nu? Dacă vi se va arăta Un Samaritean care cară un miel intrând în Hiperboreea să-i luaţi animalul cel sfânt din braţe. E mielul lui Dumnezeu care o să ia asupra sa povara păcatelor lumii. Triumful lui va reînflori muntele Sionului. Ca făptură ipostaziată, va purta steagul biruinţei asupra morţii şi va fi reîntrupat simbolul Învierii. Vedeţi voi această amuletă de ceară topită? Ea ne-a obişnuit pe toţi să o receptăm ca semn al martiriului. Luaţi-o şi daţi-i-o în schimbul jertfei. Dacă l-ar fi omorât ca să-l mănânce, ar fi comis un păcat impardonabil. Dacă l-ar fi mâncat, ar fi dobândit puteri miraculoase? De-l veţi întreba, nu vă va răspunde căci a uitat limba originară, aceea pe care o foloseau laolaltă zeii, oamenii, oile şi lupii, aflaţi în bună pace. Cadavrele vor trebui depuse în Templu, ci nu lăsate pradă şacalilor, vulturilor din tării. Asemenea şi voi căutaţi-vă loc întru odihnă ca să nu deveniţi stârvuri şi să fiţi devoraţi.”
22. Zicând acestea Sylvain Danp a mai murmurat ca pentru sine: „Doi fraţi am fost la părinţi. Şi în acelaşi pat am dormit. La fereastră, reginele nopţii miroseau îmbătător: Una prindea corp şi se strecura între noi, căzuţi într-un somn de plumb. „Cine eşti tu, frumoaso?” „Din voi doi unul va muri şi celălalt va trăi. Şi tot dintre voi doi unul va trăi şi celălalt va muri” „Cine eşti, de mă întrebi?” „Salomeea mi s-a spus cândva! Apoi într-un rând Cezara… Şi undeva în Viitor, Ofelia. Poate şi Diotima şi Carmina ori Gabriela”. „La masa noastră s-a pripăşit un Străin. A băut din cupele noastre. Era Cel Trimis. Cel ce apăruse din Cel Ce este Unu, egal, indivizibil. Cel Căruia i se dăduse din cele ale Tatălui Său”. „Eu sunt ucenica voastră. Şi trebuie să vă dumiriţi! Când Cineva va fi unu se va umple de lumină. Iar de va fi distrus, prin subîmpărţire, se va umple de întuneric. Orice vas se conţine mai întâi pe Sine Însuşi. Apoi îşi asumă tainele pentru Împărtăşanie. Vasul are sensul de Comoară în Kabală. Comoara este Graalul. Iar eu sunt Şekina superioară şi vă voi fi gazdă Cândva. Rostul meu se arată însă diferit: să vă transmit cele şapte puteri căci unul din voi este Cel Originar, fundamentul falic (Zaddik). Dumnezeu şi Omul Originar vor veghea şi asupra celorlaltor puteri: generatoare. Prin această forţă vitală, inclusă de altfel în propria-i Lege, Dumnezeu Însufleteşte toate făpturile vii. Pe care Alchimistul Abstractor le distilează, secundar, în Vasu-i ermetic, uter din care se vor zămisli noile naşteri. De unde şi credinţa că El deţine secretul metamorfozelor, elixirul Vieţii, fractalul spiritual”.
23. „Parabola Bogatului să vă sperie suficient încât să nu mai anticipaţi cu inima gândurile Lui. Căci El nu-şi foloseşte bogăţiile ca să semene, să secere, să umple hambarele sale, să planteze, să adune şi să înmulţească butoaiele din pivniţele sale. Roadele ce le va culege nu mai sunt ale Naturii ci ale Străfiinţei neexprimate”.
24. „Iar Parabola oaspeţilor să vă tempereze excesul de alteritate. Asemenea acelui om, când avut-am însumi invitaţi, mi-am trimis slujitorul să-i cheme pe rând la masa gata pregătită de banchet. S-a dus la cel dintâi şi i-a zis: Stăpânul meu te cheamă. Acela i-a spus: Am o afacere cu nişte negustori care vin la mine deseară iar eu le voi comanda niscaiva mărfuri. Implor iertare că nu pot onora agapa. S-a dus slujitorul la cel de-al doilea vecin de moşie şi i-a zis: Stăpânul meu te cheamă… Acela i-a spus: Tocmai am cumpărat o casă pentru fiul meu cel mare, care e proaspăt însurat şi sunt rugat să-l ajut, vreo trei zile, la remanierea exterioarelor şi dereticarea interioarelor. N-am răgazul de cuviinţă. Îmi pare rău, tare rău! S-a repezit slujitorul şi la al treilea aşteptat, căruia i-a zis, identic: Stăpânul meu te cheamă. Acela însă i-a spus: Am cumpărat o nouă moşie. Mă reped să iau arenda, că-mi trebuie banii pentru nunta fiicei mele, ce urmează să se întâmple la sfârşitul săptămânii viitoare. Să nu îi fie cu bănat vechiului meu comiliton din tinereţe! Calm, i-am poruncit slujitorului să iasă afară pe drumuri şi să găsească pe oricine care să ia masa cu el şi cu mine. L-a aflat şi pe când ne ospătam l-am întrebat cine este”. „Om bun – ne-a asigurat. Aveam o vie pe care am dat-o unor arendaşi ca să o lucreze şi să primesc şi eu partea mea de rod. Mi-am trimis slujitorul ca arendaşii să-mi încredinţeze ce-mi datorau. Aceştia l-au bătut încât mai-mai că l-au omorât. S-a sculat cu chiu cu vai, s-a întors la mine şi mi-a povestit cele întâmplate. „Poate nu-i cunoşteai” – i-am reproşat. Şi am însărcinat alt slujitor. Dar arendaşii l-au bătut şi pe acesta. Atunci l-am trimis pe fiul meu, poate le va fi fiind ruşine de el şi îşi vor achita obligaţiile. Arendaşii deoarece ştiau că el este moştenitorul viei, l-au prins şi l-au ucis. Cine are urechi să audă. M-am înfuriat, mi-am angajat o trupă de mercenari şi i-am lichidat pe toţi. Şi am împărţit via ţăranilor. De atunci pribegesc. Via produce lucrătorii ei mă ajută regulat cu sume frumuşele, încât să-mi duc zilele în îndestulare dar nicidecum în risipă. Eu vă mulţumesc din toată inima şi să ne mai ţină Dumnezeu în schema lui pe pământ!”
25. „Precum cea a lui Toma, Evanghelia mea conţine sensuri ascunse dar şi tâlcuri străpunse. Unii se vor teme de ea, alţii o vor exalta până la sacralizare. Are şi un caracter eretic şi trăsături strict cultice”. (Adrien Danp)
26. „Evanghelia mea seamănă cumva cu Evanghelia Adevărului scrisă, conform legendei, de gnosticul Valentin. Ca şi acesta, m-am adăpostit la Chenoboskion (Pajiştea gâştelor), de unde îl vizitam la o mănăstire cenobită din comunitatea monastică a Sfântului Pahomie pe Axios Aldebaran. Locuiam într-un han dimpreună cu un preot eutopian Ghermănuţă, cu care discutam îndelung, serile, despre gnosticism. „Apreciez această religie dualistă; care îşi propune eliberarea omului prin dobândirea unei cunoaşteri (gnosis) tainice, ezoterice, rezervată unor iniţiaţi şi superioară oricărei credinţe” – încerca să mă determine a o accepta şi eu, tovarăşul meu de confesiuni: „Aşadar – voi a mă dumiri – susţii că oricine va înţelege sensul învăţăturilor tainice va fi eliberat de moarte, adică mântuit”. „Şi cei isteţi ca şerpii, dar curaţi ca porumbeii?” „Pe ei mă bizui. Am smuls cheile Cunoaşterii de la cărturarii de la Bibliopolis, care le ascunseseră din egoism sau doar temători cu cei săraci cu duhul.” „Şi le-ai spus: vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde şi în parabole. Ten Kleîda tês gnoseos. Nu trebuie să uiţi că totuşi cunoaşterea semeţeşte, iar iubirea zideşte.” „O singură piatră nu se potrivea la construcţia Cetăţii Spiritului Pur. Zidarii au aruncat-o furioşi sau mai degrabă nepricepuţi. Ea este piatra din capul unghiului – le-am zis. Celor cărora li se pare că ştiu totul dar au lipsă de cunoaşterea de ei înşişi, le lipseşte totul, precum acum, vouă, această piatră din capul unghiului. Ferice de voi dacă veţi fi urâţi şi prigoniţi. Căci fericiţi au fost cei prigoniţi în inimile lor, căci aceştia l-au cunoscut pe Tatăl cel adevărat. Cei flămânzi nu cereau pâine şi vin, fasole şi brânză, ci litera Legii. Căci pântecele celui doritor va fi îndestulat, ci nu al celui îmbuibat ca un nobil ori prinţ prea răsfăţat de soartă. Oricând aceasta, extrem de generoasă, la început s-ar putea răzgândi dacă bunul simţ nu-şi reintră în firescul de fond.”
27. „Dar Axios Aldebaran mă tot tempera: Şi zidarii aceia ţi se vor alătura, când vor naşte ceea ce este deja în ei, când ceea ce au îi va salva. Căci dacă nu ar avea aceasta în ei, ceea ce nu ar avea i-ar putea omorî. I-ai îngrozit ameninţându-i că le vei dărâma Cetatea pe care o edificau neosteniţi şi că nimeni nu o va putea reclădi.” „Noua-mi Evanghelie i-a neliniştit” – îi replicam. Din pricina minunilor ei. Graţie acestor miracole leprosul o duce numai într-o beţie şi Orbul tânjeşte cu ochii plini de dorinţă corpul unei femei de moravuri uşoare. Iar aceasta ea, însăşi, a păşit pe calea cea dulce, pentru că i se iertaseră toate păcatele. Tânărul – care mort fiind, fusese resuscitat, plânge pe marginea unui şanţ, fiindcă realizase că odată redobândita-i viaţă nu-i e de nici un folos.”
28. Unul dintre ucenicii lui Adrien Danp, pe numele său de mirean Eusebiu din Cezareea, povestea la rându-i învăţăceilor săi: Adrien Danp era mai sigur pe sine. Secerişul era bogat, dar lucrătorii puţini. S-a adresat Stăpânului de pe Teritoriul Dintre Cele Două Fluvii, care brăzdau cu apele lor revărsându-se primăvara, precum Nilul ori Danubius: Trimite-mi şi mie lucrătorii tăi. Aceia au venit, dar au rămas căci deveniseră liberi, iar secerişul nu le mai era povară şi pedeapsă, chin şi blasfemie. Îi vezi? – l-a certat pe Stăpân. Mulţi sunt în jurul jgheabului, dar nimeni nu este în fântână. Mulţi stau în Camera Nunţii. Ca să fii sigur, trebuie să te autodefineşti diferit. Ca să intri în fântână, trebuie să o fi săpat mai întâi”.
29. Adrien Danp le-a grăit (m)ucenicilor săi: „Nu vă canoniţi ca să-mi demonstraţi mie că-mi sunteţi credincioşi. Credinţa e propria voastră conştiinţă şi propria voastră lumină lăuntrică. Doar această lumină vă va însoţi pe Calea înspre Împărăţia Tatălui Meu. Această Împărăţie, pe care voi o gândiţi altfel, în care lumina poate îmbrăca haină de azur şi de aur, se aseamănă totuşi cu un negustor care are marfă de toate felurile şi la întoarcere spre propriu-i Oraş, de graniţă, între Eutopia şi Hiperboreea, a găsit un mărgăritar la rădăcina căruia se afla chiar un bob de mărgăritar. L-a chemat la el pe Stăpânul slogului respectiv şi i-a oferit înţelept întreaga-i marfă în schimbul mărgăritarului. Căutaţi şi voi aşadar comoara sa nepieritoare şi etern dăinuitoare, acolo unde molia nu se apropie şi nici viermele nu o strică. Locul nu este aici, în lumea aceasta ca un cadavru, ci Dincolo, unde lumina nu numai că este asupra tuturor, dar şi s-a răsădit în ei.
30. „Eu sunt totul şi totul vine de la mine şi totul ajunge la mine” – ar mai fi afirmat Adrien Danp. „Despicaţi un copac şi eu sunt acolo, ridicaţi o piatră şi mă veţi găsi sub ea, spargeţi-o şi eu voi fi sâmburele ei. Căci de ce-aţi ieşit la câmp? Ca să vedeţi o trestie clătinată de vânt sau să semănaţi cerealele pe ogoare? Şi ca să vedeţi un om cu haine moi pe el precum cele ale regilor şi ale celor puternici ca şi aceştia sau ca să vă înveşmântaţi în cămăşi lungi de sac ori de cânepă aspre ca înseşi Învăţăturile Sacre? Adevărul nu poate fi cunoscut în lux şi desfrâu. Eu vă predic despre Adevărul care s-a polimit din fericirea Femeii care m-a purtat în pântecele ei şi apoi la sânii ei care m-au hrănit şi m-au alăptat.”
31. Adrien Danp şi Sylvain Danp s-au înţeles ca, în aceste ultime trei paragrafe, să sintetizeze pe cele redactate într-o primă variantă:
• Cel care este aproape de mine este aproape de foc şi cel care este departe de mine este departe de Împărăţie. Focul este Spiritul Universal veşnic VIU. Împărăţia reprezintă Ostrakonia transcendentă.
• Chipurile sunt arătate Omului, iar fanitatea lor intrigă. Căci lumina dinlăuntrul lor se ascunde în chipul luminii Tatălui. Când şi chipul Acestuia se va descoperi, Fiul îl va moşteni. Iar chipul său va fi ascuns de lumina Lui, cea primordială.
• Aceste în(chip)uiri se aseamănă cu voi. Dar veţi vedea că au luat fiinţă la începutul vostru. Şi nici nu mor, nici nu se arată.
32. Sintezele, triadice, obiectivează nişte Concepte cu tâlcuri ezoterice.
• Adam a luat fiinţă o dată cu vulpile şi vizuinile lor, o dată cu păsările şi cuiburile lor; Fiul Omului însă nu avea loc unde să-şi reazeme capul şi să se odihnească. A găsit totuşi o piatră şi o peşteră săpată într-o stâncă. În somn i s-a înfăţişat Domnul Adevărat: De ce speli partea din afară a paharului? Nu înţelegi că Cel care au creat partea dinlăuntru este tot Acela care au creat partea dinafară? Că jugul meu este bun şi blândă este stăpânirea mea şi în ea vei găsi odihna pe care mi-o tot ceri.
• Du-te la ostrakonieni şi spune-le cine eşti, ca să creadă în Tine. Îndreaptă-le paşii ca să caute şi să găsească. Celui care va bate la uşă i se va deschide.
• Împărăţia Raiului se aseamănă cu o femeie care a luat puţină drojdie şi a ascuns-o în aluat. A făcut din plămădeală 33 de pâini mari. Împărăţia Tatălui seamănă şi cu o femeie care purta un ulcior plin cu făină şi umbla pe un drum îndepărtat şi înstrăinat. S-a spart toarta ulciorului şi făina s-a vărsat pe drum în urma ei. Ea nu ştia că se întâmplase aşa ceva şi nu şi-a dat seama de acest mare necaz. Când a deschis uşa şi-a intrat în Casa ei, a pus ulciorul jos şi l-a găsit gol. Femeia nu este aceeaşi. Ulciorul reprezintă darul Vieţii. Făina: simbolul şi sensul materializat. Casa: Fiinţa însuşită după izgonire şi reîntoarcere la ea însăşi. Iar drumul este totuna cu traseul iniţierii.
33. Împărăţia Tatălui s-a împărţit în două ca o casă cu două hodăi. În cea dintâi mi-am scos sabia şi am înfipt-o în perete. În cea de-a doua va fi camera de nuntă a Mirelui al cărei naş voi să fiu. Din perete au început să curgă galbenii unei comori zidite exact acolo. Mirele se lasă însoţit de fraţii lui şi de mama sa. Ei sunt aceia care vor intra în Împărăţia Tatălui, care se aseamănă cu un păstor care, având 96 de oi, cea mai mare din ele s-a rătăcit. Păstorul le-a lăsat pe cele 95 pe plai, păzite de cei trei câini ai săi de toată nădejdea, şi a pornit în căutarea celei pierdute până ce a găsit-o. Necăjit, i-a spus oii recuperate, fără ca lupii să-i prindă urma: „Te iubesc mai mult decât pe toate cele 95!” Adrien Danp i-a zis Păstorului, căruia îi şi fusese ucenic: Cine bea din gura mea va deveni ca mine şi eu de asemenea voi deveni ceea ce el este şi cele ascunse i se vor descoperi. Cerurile şi pământul se vor desfăşura în faţa lui şi cel care e viu din cel care e viu nu va vedea moartea. Împărăţia nu va veni în chip expus. Însă ea se întinde pe pământ, iar oamenii nu o văd.
Ion Popescu-Brădiceni