Nouă contestații la Definitivat

791

Doar nouă cadre didactice din județul Gorj au contestat rezultatele obținute la proba scrisă din cadrul examenului de definitivare în învățământ. Rezultatele finale vor fi afișate pe 4 august, după recorectarea lucrărilor.

Primele rezultate ale examenului de definitivare în învățământ au fost publicate pe 28 iulie, iar cadrele didactice nemulțumite de notele obținute au putut depune contestații în cursul zilei de 29 iulie și ieri, până la ora 12.00. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, insp. școlar Dana Constantinescu, la nivelul județului nostru s-au înregistrat nouă contestații, ce urmează a fi soluționate în zilele următoare. Rezultatele finale vor fi publicate în cursul zilei de 4 august, atât la centrul de examen, cât și pe site-ul definitivat.edu.ro. Reamintim că, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. În Gorj, procentul de promovabilitate a fost de 65.79%, reușind să obțină cel puțin media 8 un număr de 50 de candidați. Cea mai mare notă înregistrată la proba scrisă în Gorj a fost 9.6, iar cea mai mică 2.55. În ceea ce privește mediile obținute de candidați, cea mai mare a fost 9.72, iar cea mai mică 4.78. La nivel național, au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 4.176 de candidați cu medii între 8 și 10. În această sesiune, 6.775 de candidați au avut dreptul de a susține proba scrisă din data de 22 iulie. Au fost prezenți 6.480 de candidați (95,65%). Dintre aceștia, 433 de candidați s-au retras, iar opt candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare. Persoanele care nu au promovat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susținerii examenului, a stagiului de practică de un an școlar.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here