Nou purtător de cuvânt la SJU Târgu-Jiu

416

Mariana Gridan, directorul de Îngrijiri Medicale al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu se va ocupa de relaţia cu presa. Anunţul a fost făcut de directorul general al companiei Tetraedru Medical Consulting, în cadrul unei conferinţe de presă. Mariana Gridan a spus că îşi doreşte ca relaţia sa cu jurnaliştii să fie bazată pe respect.

Conducerea companiei Tetraedru Medical Consulting a identificat persoana potrivită pentru a se ocupa de relaţia cu presa. Numele acesteia a fost făcut public în cadrul unei conferinţe de presă. Este vorba despre Mariana Gridan, directorul de Îngrijiri Medicale al SJU Târgu-Jiu. „În următoarea perioadă, doamna Gridan va fi purtătorul de cuvânt al spitalului. Va fi o decizie publicată pe site şi doamna va fi cea care va ţine legătura cu presa. Legat de ştirile care apar neprevăzut, aveţi accesul permanent la UPU. Cât priveşte alte activităţi de presă, de genul reportajelor din spital despre condiţiile de cazare, despre medicul lunii, despre asistenta cea mai bună, despre tratament şi aşa mai departe, rugămintea este să vă adaptaţi unor cerinţe ce vor fi afişate pe site-u nostru”, a declarat Dorel Dumitraş, directorul general al companiei Tetraedru Medical Consulting.

Gridan: „Vreau o relaţie bazată pe respect”
Mariana Gridan i-a asigurat pe jurnalişti de întreaga sa disponibilitate, însă a precizat că îşi doreşte o relaţie bazată pe respect reciproc. „Eu contez pe înţelegerea dumneavoastră pentru faptul că în acest domeniu nu sunt rutinată, dar menţionez că aş vrea ca relaţia noastră să fie bazată pe respect. Ofer respect şi doresc să mi se ofere în aceeaşi măsură respect. Mie nu îmi plac loviturile sub centură”, a precizat Mariana Gridan.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here