Nou program de compensare cu 90% pentru pensionari

716

Începând din data de 4 iulie 2017, modificările efectuate în programul social de compensare cu 90% a medicamentelor pentru pensionari au devenit operaţionale. Conform modificărilor aprobate printr-o Hotărâre de Guvern, pragul de pensie până la care se poate beneficia de program a fost majorat de la 700 la 900 de lei /lună.

De noul program vor beneficia şi pensionarii care încasează venituri din alte surse, în afara pensiei şi a indemnizaţiei sociale. În viitor, beneficiarii programului nu vor mai depune la medicul de familie declaraţia pe proprie răspundere referitoare la veniturile obţinute, ci vor prezenta doar talonul de pensie şi actul de identita11te. Pentru aplicarea Hotărârii de Guvern, a fost necesară elaborarea de norme de aplicare, printr-un Ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi CNAS, precum şi modificarea altor două acte normative subsecvente, referitoare la prescripţia electronică şi la normele de aplicare a Contractului-cadru.
Finanţarea programului de compensare cu 90% a medicamentelor din sublista B prevăzută de HG nr. 720/2008 se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi în proporţie de 40% din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here